Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Asasinul student care l-a pus pe un taximetrist să-şi sape singur groapa cu şurubelniţa cere să fie eliberat

GALERIE
student_criminal_VasileAndrei
  • student_criminal_VasileAndrei
- +

Vă mai amintiţi de cei doi studenţi ieşeni înarmaţi cu puşti furate care au îngrozit o ţară întreagă acum 20 de ani şi au ţinut toată poliţia română pe jar câteva luni, după ce au ucis câţiva oameni? Supravieţuitorul dintre ei, acum „vieţaş„ la puşcărie, cere liberarea după două decenii petrecute în spatele gratiilor. Condamnat pentru crime care îţi fac părul măciucă, de filme de groază, fostul student a îndeplinit punct cu punct toate condiţiile liberării condiţionate. Magistraţii Judecătoriei au respins totuşi cererea, nefiind convinşi că Vasile Andrei chiar s-a îndreptat. Decizia finală va aparţine Tribunalului. În condiţii normale, condamnarea pe viaţă ar ajunge „la termen” pe 20 martie 2099.

 

În martie 2000, Vasile Andrei, pe atunci student la Agronomie, şi Daniel Baciu, student la Drept, au spart locuinţa unui pădurar din comuna Ceahlău. Au plecat de acolo cu două puşti şi cu hotărârea de a ucide. Prima victimă a fost un taximetrist din Piatra Neamţ, ucis pe 16 mai, în chiar prima lui zi de muncă. Cadavrul lui a fost descoperit abia după doi ani. Fusese împuşcat în cap de la mică distanţă şi îngropat pe malul lacului Bicaz, sub viaductul de la Valea Mormântului. Spre sfârşitul lunii, au luat un taxi din Iaşi, cu destinaţia Oradea. Sub ameninţarea armei, l-au legat pe taximetristul de doar 26 de ani şi l-au sugrumat. L-au îngropat tot pe malul lacului Bicaz, la Izvorul Alb.

„Sub ameninţarea armelor, i-am spus să meargă lângă lac. Aici l-am legat de mâini, cu mâinile la spate, de picioare, şi îi povesteam despre destinul lui. L-am întrebat: ce fel de moarte preferi? Aş putea să te împuşc în cap, să-ţi tai gâtul, da’ cuţitul l-am pierdut, sau să te dau în lac? El a spus că nu vrea să moară, îi era frică, i-a albit, aşa, rădăcina părului şi i-a crescut barba”, a povestit ulterior Baciu.

În noaptea de 1/2 iunie, însoţiţi de o studentă din Mureş, cei doi au atacat hanul Izvorul Crişului din judeţul Cluj. I-au închis pe angajaţii unităţii într-un beci, lăsându-le la îndemână o sticlă de whisky.

Au furat din han 1.000 de mărci germane, 2.000 de forinţi şi un autoturism, pe care l-au incendiat ulterior. Trei zile mai târziu, au luat un taxi din Cluj-Napoca. În drum spre Oradea, l-au jefuit pe taximetrist de un lănţişor de aur, un telefon mobil, 80 de dolari şi 300.000 de lei vechi. Ultima faptă a fost comisă pe 7 iunie. Au luat un taxi din Arad, cu destinaţia Sovata. Au oprit pe drum şi l-au pus pe taximetrist să-şi sape singur groapa, cu un ciocan şi o şurubelniţă. Până la urmă, i-au lăsat viaţa. Cei doi au fost prinşi la Aiud, într-un hotel, în urma unei acţiuni în forţă a poliţiştilor clujeni. Reţinuţi pe 13 iunie, au încercat să evadeze din arest în noaptea de 15/16 iunie. Au luat doi poliţişti drept ostatici cerând să li se pună la dispoziţie o maşină. Tentativa de evadare a fost dejucată, iar Baciu a fost împuşcat mortal. Andrei a fost condamnat la închisoare pe viaţă în 2005, sentinţa rămânând definitivă, iar deţinutul fiind încarcerat la Iaşi. Tentativa de evadare avea să-i mai aducă o condamnare, la 10 ani de închisoare.

Un deţinut model

În noiembrie anul trecut, Andrei a cerut liberarea condiţionată, solicitarea fiind analizată de magistraţii Judecătoriei. De la condamnarea lui, Codul Penal a fost modificat, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească deţinutul pentru a fi liberat înainte de termen fiind înăsprite. Constituţia prevede însă că în cazurile penale, se aplică legea cea mai favorabilă celui judecat. În acest caz,vechiul Cod Penal. Conform acestuia, „cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberat condiţionat după executarea efectivă a 20 de ani de detenţiune, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale”.

Cititi si: Criminali impuscati in arestul Politiei

De la întemniţare, fostul student făcuse totul pentru a se considera că se îndreptase. Cei 20 de ani de detenţie erau îndepliniţi cu asupra de măsură. Petrecuse în spatele gratiilor 7.825 de zile, adică 21 de ani şi jumătate. Munca prestată în închisoare îi asigurau încă 369 de zile, iar condiţiile grele de detenţie, alte 84. În total, executase deci, din punct de vedere legal, aproape 23 de ani. Fusese condamnat disciplinar o singură dată, în 2002, fiind însă recompensat de 90 de ori. Participase la programe educaţionale, cu rezultate foarte bune. Urmase două cursuri de calificare, în meseria de operator introducere şi prelucrare date, respectiv ajutor bucătar. A parcurs programul de pregătire pentru liberare, participând la toate şedinţele, implicându-se în dezbateri şi primind calificativul final „foarte bine”. Psihologul aprecia că Andrei conştientizează acum consecinţele unei conduite agresive, se descurcă bine în situaţii frustrante şi a avut o evoluţie psihocomportamentală pozitivă.

Judecătorii, sceptici

Magistraţii au privit însă cu îndoială dovezile de îndreptare aduse de Vasile Andrei. Ei au remarcat că numărul recompenselor primite este redus faţă de durata petrecută în detenţie.

„Prin raportare la natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, pedeapsa pronunţată şi durata efectiv executată până în prezent din pedeapsa aplicată, instanţa nu îşi poate forma convingerea că fracţia de pedeapsă executată până la acest moment a fost de natură să determine, în conştiinţa condamnatului, o reconsiderare a normelor de conduită socială, că acesta s-a îndreptat cu adevărat şi se poate reintegra în societate.

Mai mult, instanţa nu poate avea convingerea că scopul educativ şi preventiv al pedepsei a fost realizat, astfel încât, fiind lăsat în libertate, condamnatul nu va săvârşi o nouă infracţiune. În opinia instanţei, condamnatul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare”, au spus judecătorii. Apelul înaintat de Andrei împotriva sentinţei de respingere a cererii sale va fi analizat de Tribunal vinerea viitoare. Dacă această instanţă va confirma decizia Judecătoriei, deţinutul va putea depune o nouă cerere de liberare condiţionată după 9 luni. 

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri