ASF: Activele sistemului de pensii private au depăşit 14 miliarde de euro
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

ASF: Activele sistemului de pensii private au depăşit 14 miliarde de euro

GALERIE
pensii private
  • pensii private
- +

 Valoarea activelor totale, aflate în administrare la nivelul întregului sistem de pensii private, a ajuns la 30 septembrie 2020, la 72,58 miliarde de lei, în creştere cu 17,96% faţă de septembrie 2019, depăşind astfel pragul de 14 miliarde de euro. Această evoluţie a avut la bază doi factori importanţi: creşterea contribuţiilor cu 5,61% şi obţinerea unui profit de 1,35 miliarde de lei, la nivelul întregului sistem de pensii private. 

În primele nouă luni ale anului 2020 au fost virate către fondurile de pensii private contribuţii în valoare de 6,95 miliarde de lei, în creştere cu 5,61% faţă de contribuţiile din primele nouă luni din anul 2019 (6,58 miliarde de lei).  Totodată, creşterea activelor peste nivelul contribuţiilor, în intervalul ianuarie - septembrie 2020, a fost de 1,17 miliarde de lei. Fondurile de pensii private au reuşit nu doar să acopere impactul negativ asupra pieţelor financiare cauzat de declanşarea pandemiei COVID-19, ci au obţinut şi un profit pentru cei 8,10 milioane de participanţi.

Adăugând şi plăţile de activ net efectuate către participanţii care au ieşit din sistem, ca urmare a pensionării sau invalidităţii în primele nouă luni ale anului, în valoare de 181 milioane lei, rezultă un profit la nouă luni de 1,35 miliarde de lei.  În acest context, trebuie menţionat faptul că în perioada martie - septembrie 2020 indicele BET a avut o evoluţie pozitivă de 18,35%, iar indicele EUROSTOXX600 a crescut cu 16,83%. În acelaşi timp, randamentul titlurilor de stat a coborât de la 4,56% la 3,7% (randament mai mic, preţ mai mare, deci evaluare mai mare). La 30 septembrie 2020, în sistemul pensiilor private erau înregistraţi 8,10 milioane de participanţi, cu 3% mai mulţi faţă de sfârşitul lunii septembrie 2019 (7,87 milioane de participanţi).

Contextul global

 Pandemia COVID-19 a generat corecţii masive pe pieţele financiare în primul trimestru al anului 2020. În perioada menţionată, pieţele au experimentat unul dintre cele mai abrupte declinuri din istoria recentă, cu volatilitate ridicată şi contracţii de lichiditate. Răspunsul politic masiv atât fiscal, monetar, cât şi de reglementare, a ajutat pieţele să recupereze mare parte din pierderile din primul trimestru. Pe lângă riscurile economice şi sociale asociate celui de al doilea val al pandemiei din toamnă, trebuie avute în vedere şi riscurile la nivel global generate de un potenţial război comercial dintre SUA şi China, cu repercusiuni severe asupra pieţelor financiare fragilizate de evoluţiile pandemiei.

 Posibila decuplare dintre performanţa pieţelor financiare şi economia reală ar putea genera o volatilitate ridicată, cu afectarea valorii activelor. De asemenea, sprijinul guvernamental, pentru sectoarele afectate de pandemie (fie prin contribuţii proprii, fie prin scheme UE) şi pentru piaţa muncii, este vital în vederea susţinerii economiei şi evitării unei contracţii severe a consumului intern.

 Deşi primele două trimestre ale anului 2020 au fost puternic afectate de pandemia COVID-19, programele de sprijin lansate de guverne (fiscale şi monetare) şi revenirea pieţelor financiare au permis ca sistemul de pensii private să revină la valorile de dinainte de pandemie, înregistrând chiar şi o creştere a valorii activelor, respectiv a profitului în beneficiul participanţilor.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Prognosis: negative

Cătălin ONOFREI

Prognosis: negative

Tratamentul se amână după moartea pacientului.

Filmuletul zilei

opinii

Visuri pietrificate

Briscan ZARA

Visuri pietrificate

Credem fără urmă de îndoială în ceva, chiar dacă nu are nici cea mai mică legătură cu realitatea, pentru că aşa am fost educaţi, pentru că toţi ceilalţi cred, pentru că nu există nimic care să contrazică această credinţă care ne dă confort, încredere, mulţumire, siguranţă, şi chiar dacă adevărul ni se revelează într-un mod logic sau evident, palpabil, implacabil, covârşitor de clar, noi tot nu îl recunoaştem, pentru că nu vrem.

Unirea ca axă a istoriei noastre

Mihai DORIN

Unirea ca axă a istoriei noastre

Unirea este incontestabil axa istoriei noastre moderne, întrucât de realizarea ei depindea existenţa naţională. Ea s-a construit pe existenţa unei premise - unitatea neamului şi a unei realităţi dramatice - risipirea neamului. Din îngemănarea acestora a rezultat metoda la care a recurs generaţia unirii, şi anume aceea de a pune istoria să lucreze astfel încât risipirea să fie înlocuită cu unitatea. 

Universalitatea artei lui Marcel Chirnoagă

Nichita DANILOV

Universalitatea artei lui Marcel Chirnoagă

… a fost atras nu de latura angelică, ci de latura demonică a lucrurilor, încercând să scoată la lumină o parte din întunericul ce sălăşluieşte-n om. Pe domnia sa nu l-au obsedat îngerii, ci demonii, creaturile diforme ce populează zi de zi, clipă de clipă, gândurile muritorilor, insuflându-le tot felul de patimi (pofte) şi vicii.

pulspulspuls

Nea Măricel, prins la mijloc în ‘şto-uri, de colegi

Nea Măricel, prins la mijloc în ‘şto-uri, de colegi

Iată, stimaţi telespectatori, ce ne trimite un cetitor fidel înregimentat politic, pe poşta rubricuţei, cu Archibald Tănase la adrisant: poza de care se face cea mai mare panaramă în interiorul filialei partidoiului ieşean în ultimele zile! 

Caricatura zilei

Defilare cu distanțare

www.haidalacafeasiceai.ro

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.