Asimionesei a zis ca face pensiune, dar s-a apucat de vândut apartamente. Cum a fost posibil
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 18.09.2021

Asimionesei a zis ca face pensiune, dar s-a apucat de vândut apartamente. Cum a fost posibil

GALERIE
asimio neseibloc asimionesei
  • asimio nesei
  • bloc asimionesei
- +

Terenul din Sărărie 202 a făcut obiectul unui contract de asociere în participaţiune încheiat în anul 2005. Acordul dintre Primăria Iaşi şi Delta Press Investment a produs un efect concret abia în mai 2017: Consiliul Local (CL) a aprobat un plan urbanistic zonal pentru „construire sediu de firmă şi spaţii de cazare tip pensiune”. Între timp, beneficiarul iniţial al contractului cesionase terenul de 1.350 mp către altă firmă, Global Impex Distribution. În ianuarie 2018, Primăria a eliberat autorizaţia de construire conform obiectului şi utilizărilor admise prevăzute în PUZ-ul aprobat de CL prin hotărârea din luna mai 2017. Zece luni mai târziu, municipalitatea a avizat favorabil şi o supraetajare: în final, imobilul a fost construit cu un regim parter, 5 etaje şi un etaj tehnic.

Încă din anul 2017, „Ziarul de Iaşi” a relatat despre faptul că, deşi scopul asocierii era de construire a unui sediu de firmă şi a unor spaţii de cazare, pe site-uri de specialitate apăruseră anunţuri pentru vânzarea de apartamente în imobilul care urma să fie construit. Ideea de bază era aceea că avem de a face cu o afacere privată fără interes public pe spinarea primăriei. În acel moment, sectorul imobiliar era, ca şi în prezent, în plină ascensiune. Numeroşi dezvoltatori privaţi plăteau sume consistente pentru a achiziţiona terenuri pe care să construiască clădiri rezidenţiale. În aceste condiţii, de piaţă concurenţială, ce rost mai avea ca primăria să ofere teren, pe un preţ atât de mic, unui dezvoltator privat? Şi asta chipurile pentru a construi o pensiune, în condiţiile în care oraşul era plin de imobile cu asemenea destinaţie.

În jurul contractului s-a iscat un scandal public care a căpătat şi conotaţii politice, în condiţiile în care liderii PNL Iaşi de la acea vreme solicitaseră rezilierea contractului. „Vedem că firma care a preluat concesiunea terenului nu respectă obiectivele declarate în contractul din 2005. În contract scrie că se vor face spaţii de cazare (pensiune) si sediu firmă. În acest moment, firma care a preluat concesiunea anunţă că face blocuri. Aşadar, avem toate elementele unei fraude masive, pe spinarea ieşenilor: un bun al oraşului înstrăinat pe nimic, un contract extrem de dezavantajos pentru primărie şi, colac peste pupăză, nici măcar prevederile iniţiale ale contractului nu se respectă”, declara Marius Bodea, fost şef al PNL Iaşi.

În schimb, într-un punct de vedere, reprezentaţii firmei susţineau că vânzarea apartamentelor este legală. „Condiţiile contractuale nu stipulează cât spaţiu de birou trebuie alocat proiectului şi câte camere sau ce configuraţie trebuie să aibă unitatea de cazare. Conform contractului de asociere, trebuie respectat doar un singur lucru major: acela ca redevenţa minimă anuală să fie de 4.000 euro sau 10% din profitul creat prin orice activitate derulată acolo. În contractul de asociere există posibilitatea de a elimina/adăuga schimbări de destinaţie a apartamentelor/spaţiilor de birouri”, se arată în punctul de vedere al Global Impex din vara anului 2017.

În mai 2020, publicaţia „ReporterIS” a dezvăluit că firma vânduse deja 13 apartamente (din 29) pe care ar fi obţinut, în total, o sumă similară cu cuantumul investiţiei (peste un milion de euro). Terenul de 1.351 mp din str. Sărărie 202 figurează în patrimoniul privat al Iaşului cu o valoare de inventar de 566.664 lei. Terenul a fost trecut din domeniul public în domeniul privat printr-o hotărâre a CL din martie 2005 (HCL 84), decizie prin care s-a aprobat şi contractul de asociere în participaţiune. 

Citește și: Afacerea "Zoiosu" din Sărărie a explodat. Procurorii aruncă plasa la Primărie. Ce face Chirica?

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Grand Slam, povestea unei himere

Nicolae GRECU

Grand Slam, povestea unei himere

Singurătatea lui Djokovic, în faţa fileului şi a lui Medvedev, a fost definitorie cu un game înaintea finişului, când dârzul reprezentant al unui neam de luptători, a izbucnit în lacrimi.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (IV)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (IV)

Seria consideraţiilor etimologice din sfera mai largă a pescuitului este continuată de câteva cuvinte româneşti importante referitoare la ambarcaţiuni.

Înălţarea Sfintei Cruci şi cele patru etape ale mântuirii

pr. Constantin STURZU

Înălţarea Sfintei Cruci şi cele patru etape ale mântuirii

La mijlocul primei luni a anului bisericesc prăznuim Înălţarea Sfintei Cruci. Istoric vorbind, această sărbătoare aminteşte de două evenimente: găsirea Sfintei Cruci la Ierusalim de către Sfânta Împărăteasă Elena şi înălţarea ei în văzul tuturor în acea zi, dar şi pe 14 septembrie 335, imediat după sfinţirea primei Biserici a Învierii Domnului, zidită de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, respectiv aducerea Sfintei Cruci înapoi în Ierusalim, pe 14 septembrie 630, după ce a fost recuperată de la perşi de către împăratul bizantin Heraclius.

Determinantele spiritual-religioase, paspartuul pentru înţelegerea resorturilor democraţiei liberale anglo-saxone

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Determinantele spiritual-religioase, paspartuul pentru înţelegerea resorturilor democraţiei liberale anglo-saxone

Democraţia liberală din Statele Unite ale Americii şi Anglia a fost influenţată pozitiv de impactul diverselor „religii ale raţiunii”, precum deismul sau teismul. Acestea au jucat un rol de mediator între sistemul socio-politic al teoriei raţionale a drepturilor naturale şi cel religios. Aceste noi religii seculare nu reprezentau decât contracţii instituţionale ale religiilor tradiţionale, născute prin acţiunea revoluţiilor franceză şi americană. 

pulspulspuls

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

Apropo de congresul liberal cu alegeri de lider care bate la uşă, ce va fi de azi egzact într-o săptămână, cică printre unii liberalii mai vechi se vorbeşte că jocurile ar fi deja făcute, iar Cîţu ar avea deja cam două treimi din voturi de partea lui.

Caricatura zilei

PNDL3

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.