La aproape opt ani de cand procurorii Directiei Nationale Anticoruptie i-au trimis in judecata pe Ghiocel Asimionesei si Alin Tocan, Curtea de Apel Cluj a pus ieri punct procesului de santaj al celor doi. Instanta a decis ca afaceristul care controleaza din umbra cotidianul "Buna Ziua Iasi", fost "Ziua de Iasi", sa fie condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare pe o durata de incercare de cinci ani. Alaturi de Florin Ghiocel Asimionesei, magistratii clujeni l-au mai condamnat la doi ani cu suspendare si pe fostul redactor-sef al publicatiei amintite, Alin Tocan. Decizia Curtii de Apel Cluj este definitiva si vine in urma unor sentinte diametral opuse date de Judecatoria, respectiv Tribunalul Cluj, care au decis in procesele de fond si apel sa-i achite pe cei doi.
Trei parti vatamate vor primi despagubiri
Potrivit sentintei judecatorilor de la Cluj, Ghiocel Asimionesei si Alin Tocan vor trebui sa plateasca si despagubiri victimelor din dosar. Astfel, magistratii au decis ca Alin Tocan, in solidar cu mai multe firme care au editat ziarul de-a lungul timpului, sa plateasca 20.000 de lei catre omul de afaceri Ioan Budeanu. "Mie mi s-au cerut 20.000 de euro de catre acesti indivizi. Pentru cat rau au facut ei, e putin. Chiar si asa, e extraordinar ca instanta de la Cluj a dat aceasta solutie. Incepe sa se faca dreptate", ne-a spus aseara Ioan Budeanu, patronul SC Coseli SA.
In ceea ce-l priveste pe Asimionesei, acesta va trebui sa achite cate 20.000 de lei lui Relu Fenechiu, ministru al Transporturilor, si Constantin Soranescu, om de afaceri. "Obliga pe inculpatul Asimionesei Ghiocel Florin in solidar cu partile responsabile civilmente SC Puls Grups SRL, SC Delta Press Investment SRL, SC Delta Asim SRL prin lichidator Gaetan Adrian Romeo, SC Grand Q SRL prin lichidator C.I.P.I. Hotea M. Lilly la plata sumelor de cate 20.000 lei catre fiecare dintre partile civile Fenechiu Relu si Soranescu Constantin", se precizeaza in minuta judecatorilor de la Cluj. De asemenea, Asimionesei va trebui sa achite daune materiale de 3.000 de euro catre Fene Grup, societate detinuta de Relu Fenechiu.
Asimionesei: "un certificat de nastere pentru dictatura politica"
Intr-un comunicat de presa postat in cursul zilei de ieri de Ghiocel Asimionesei pe site-ul ziarului "Buna Ziua Iasi" se arata: "Instanta Curtii de Apel Cluj a parafat casatoria politicului cu justitia! Solutia instantei de judecata clujene este un certificat de nastere pentru dictatura politica si imixtiunea oamenilor politici in actul de justitie. Doua instante de judecata au dispus achitarea inculpatilor din acest dosar pe motiv ca faptele nu exista! In recurs, ca urmare a presiunilor facute de Relu Fenechiu, Curtea de Apel Cluj a considerat ca cele doua solutii anterioare trebuie reanalizate."
"Nu as dori niciunui om, nu doar om politic, sa treaca prin ce am trecut eu din cauza acestor persoane. Stiu ca au fost foarte multi in aceeasi situatie, care au fost bataia de joc a unor indivizi cu un instrument media in mana. Sunt bucuros ca justitia a avut curajul sa ia o astfel de decizie, dreapta, chiar daca stiu ca nu a fost usor", a comentat aseara Fenechiu. Cat despre acuzatiile lansate ieri prin comunicatul semnat de Asimionesei, cum ca ministrul Transporturilor ar fi pus "presiune" pe judecatorii de la Cluj, Fenechiu a spus despre Asimionesei ca "asa face orice infractor."
Aproape opt ani de procese
Asimionesei si Tocan au fost trimisi in judecata in 2005. Prima sentinta, de achitare, a fost data de Judecatoria Cluj abia in 2010. Un an mai tarziu, Tribunalul Cluj a respins apelul Parchetului, mentinand astfel decizia instantei de fond. Dosarul a luat o turnura opusa in vara anului trecut, pe 13 iunie, cand Curtea de Apel Cluj a admis recursul procurorilor DNA si au decis rejudecarea dosarului. In motivarea acelui recursului, procurorii DNA au punctat pericolul pe care l-ar reprezenta Asimionesei, care a „constrans libertatea psihica" a partilor vatamate, santanjandu-le cu publicarea unor materiale compromitatoare. „Din vastul probatoriu administrat in cauza rezulta continutul concret al amenintarilor facute de catre inculpati la adresa partilor vatamate, precum si modul in care libertatea psihica a acestora a fost constransa, prin darea in vileag a unor fapte compromitatoare in scopul evident de obtinere a unor foloase materiale injuste de catre inculpati, fiind confirmate invinuirile aduse inculpatilor prin actul de sesizare al instantelor", au precizat procurorii DNA in motivarea recursului. Faptele imputate celor doi condamnati, potrivit DNA, s-ar fi petrecut in perioada 2000-2004, atunci cand mai multi politicieni sau oameni de afaceri au fost santajati cu publicarea unor materiale denigratoare daca nu ofera diferite sume de bani.
Lista partilor vatamate in proces
Neculai Abalasei, fost director RATP
Ioan Budeanu, patron SC Coseli SA
Eugen Butur, fost sef al Vamii Iasi
Constantin Comanescu, patron SC Com-Beton SA
Traian Dobre, fost deputat
Relu Fenechiu, ministru al Transporturilor
Mihai Giubernea, fost director SC Autobuzul SA
Silviu Jianu, fost sef al Asociatiei Teritoriale a Cooperativelor Mestesugaresti
Gabriel Mihail Popescu, vicepresedinte al CJ in perioada 2000-2004
Titel Sinescu, director SC Iasicon SA
Constantin Soranescu, patron al complexului Onyx.
Publicitate și alte recomandări video