luni, 27.03.2023
Comemorăm cu durere pe membrii comunităţii noastre academice atunci când nu mai sunt printre noi, iar când viaţa lor a fost curmată prematur, regretul nostru este profund. Învăţăm studenţii să se dedice profesiei de medic, dar când ei se pierd la datorie considerăm că jertfa lor este totală.
Doctor Mihaela Dumea s-a născut în data de 8 noiembrie 1977, la Iaşi. Şi-a finalizat studiile universitare în anul 2003, fiind apreciată de profesori şi iubită de colegi. Prin muncă şi tenacitate, devine în anul 2004 medic rezident în specialitatea de Medicină de Urgenţă. Această etapă de pregătire este finalizată cu titlul de medic specialist în anul 2008. Cu devotament pentru profesie şi dragoste pentru studenţi, devine, în acelaşi an, preparator universitar la disciplina de Medicină de Urgenţă din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi.
A desfăşurat o activitate continuă de formare prin cursurile de specialitate urmate atât în ţară, cât şi în străinătate. Numeroasele congrese din România şi Italia, la care a participat cu rezultatele activităţii profesionale şi de cercetare, au făcut-o şi mai cunoscută.
S-a dedicat profesiei de medic urgentist atât în cadrul Serviciului UPU al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf Spiridon”, cât şi al celui SMURD.
Devotată şi curajoasă, aceasta a efectuat numeroase misiuni prin participarea la intervenţiile cu elicopterul SMURD.
A fost un model pentru studenţi, prin ataşamentul faţă de această datorie de dascăl, sprijinindu-i în acţiunile de voluntariat, pe care ea însăşi le-a desfăşurat în timpul perioadei de studenţie.
Şi-a petrecut clipele cu multă dăruire pentru semenii săi, în calitatea sa de medic, cadru didactic şi de mamă.
Ca unui adevărat erou, viaţa i-a fost curmată prematur la datorie. Medicul Mihaela Dumea a ştiut ce înseamnă sacrificiul până în ultima clipă.
Durerea întregii comunităţi academice, a celor pe care i-a salvat şi a familiei reprezintă dovada că a fost un om desăvârşit.
COMUNITATEA ACADEMICĂ A UNIVERSITĂ}II DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „GR. T. POPA” IAŞI
Cuvinte cheie: + mihaela dumea, smurd iasi, medic urgenta, umf iasi, profesionalism, spital sf.spiridon
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.