Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
În perioada ianuarie - martie 2022, vânzarile de apartamente au crescut luna de luna, pe (...)
citeste totjoi, 19.05.2022
„Înţelegem situaţia neplăcută a celor care plătesc, dar contractul este cu asociaţia“, explică sec cei de la ApaVital.
O asociaţie de proprietari din Podu Iloaiei a fost debranşată de la alimentarea cu apă din cauza câtorva rău-platnici. Operaţiunea a fost efectuată ieri-dimineaţă, când angajaţii ApaVital, însoţiţi de poliţişti, au demontat apometrul de la intrarea în bloc. „La noi pe scară sunt două familii care au într-adevăr datorii foarte mari, de 5.455 lei, respectiv 1.529. Aceştia au acceptat să fie debranşaţi individual, pentru că efectiv nu au de unde plăti. De două luni li s-a intrat în casă şi li s-au sigilat apometrele, cu acceptul lor. Mai este o bătrână care are 2.147 de lei datorie, dar plăteşte şi ea câte 50 de lei pe lună, mai mult decât consumă. Celelalte familii îşi plătesc facturile. Noi am făcut tot ce se putea. Să se războiască ApaVital cu datornicii, nu cu cei care sunt în regulă. Vin cu poliţia la noi, pleacă cu apometrul, de parcă am fi furat ceva“, a spus indignată o locatară a asociaţiei.
Asociaţia de proprietari nr. 1 din Podu Iloaiei figurează în scriptele ApaVital cu datorii de 64.300 lei şi penalităţi de 214.450 lei. „Înţelegem situaţia neplăcută a celor care plătesc, dar noi nu avem ce face. Contractul este cu asociaţia. S-a făcut o eşalonare, dar asociaţia nu s-a ţinut de ea. Cum anume se înţeleg oamenii între ei, cum se strâng banii, sunt aspecte care ţin strict de activitatea asociaţiei, nu de a noastră. Suntem nevoiţi să sistăm furnizarea temporar, pentru a putea recupera debitele. Asociaţia ne-a comunicat la ce scări să oprim apa, şi asta am şi făcut“, a spus purtătorul de cuvânt al ApaVital, Răzvan Manolache.
Cele mai mari datorii la ApaVital se înregistrează la asociaţia de proprietari „1 Mai“ din Târgu Frumos. Aceasta înregistrează datorii de 194.300 de lei şi penalităţi în valoare de 408.600 lei.
Cuvinte cheie: + asociatie de proprietari, debransare, podu iloaiei
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cupa României U19 cu steagul și imnul Ținutului Secuiesc pe Giulești!
Parchetul ucrainean cere închisoare pe viaţă pentru primul soldat rus judecat pentru crimă de război
Cel puţin 8 milioane de români se află în afara graniţelor ţării
ANM: Un nor de fum din zona Cernobîl se deplasează către Marea Neagră
Macron vrea un răspuns rapid al UE la cererea de aderare a Republicii Moldova
Ucraina: O fostă parlamentară norvegiană luptă împotriva ruşilor
Franţa a desfăşurat în România un sistem de apărare sol-aer de ultimă generaţie
Un juriu internaţional a decis care sunt cele şase plaje de top de pe litoralul românesc
Un client a sunat la poliţie când a văzut cât costă o ceşcuţă de cafea
Primul soldat rus condamnat în Ucraina: “Ştiu că nu mă puteţi ierta, dar vă cer iertare”
Lege nouă: Românii care fac sex cu animale vor sta până la 7 ani după gratii
Antibiotice Iași lansează 3 produse probiotice la Conferinţa Naţională de Fitoterapie Practică
Lovitură de imagine pentru arbitrajul românesc: Kovacs va arbitra la Cupa Mondială din Qatar
Statele baltice vor mai multe trupe NATO la granița cu Rusia, câteva țări vestice se opun
Şeful de la Infecţioase Iaşi: Momentan nu există niciun caz de variolă a maimuţei
Parlamentul European se pregătește să-l plaseze pe Schroeder pe lista persoanelor sancționate de UE
Bețele puse de Erdoğan în roatele aderării Finlandei și Suediei la NATO nu-l ajută pe Putin
Schimbare bruscă de discurs a colonelului rus care a criticat armata
Israelul pregătit să atace Iranul care îmbogăţeşte uranium. Se deschide un nou front?
Rachetele Brimstone au intrat în acţiune! Primele tancuri ruseşti distruse
Ce spune Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al Apărării, despre transnistreni
Un pui de urs a fost salvat de jandarmi. El a fost dus la un centru de reabilitare (VIDEO)
VIDEO: Parcare periculoasă în Iași: șofer bătut cu pumnii în cap, polițist local dus la spital
Temperatura de luna mai: minus 2,9 grade Celsius la Miercurea-Ciuc
Cântăreaţa Taylor Swift a primit o diplomă onorifică din partea Universităţii New York
Pastila anti-COVID-19 Pfizer, prescrisă tot mai des în Statele Unite
Nicolae Ciucă, întâlnire cu premierul Portugaliei la Palatul Victoria
Atacantul Pierre-Emerick Aubameyang şi-a anunţat retragerea din echipa naţională
O nouă premieră la Opera din Iaşi: „Les pêcheurs de perles” de Georges Bizet
Camion burdușit cu lemne, oprit doar cu ajutorul activiştilor de mediu
Ştefan Vuza, patronul Iasitex, taie în carne vie la Chimcomplex Borzeşti
„Animal Fest” organizat la Universitatea de Științele Vieții din Iași (P)
Tânăr de 25 de ani, spulberat de o maşină în timp ce cobora dintr-un alt autovehicul
Fracturi de șold diagnosticate cu ajutorul inteligenței artificiale
Fabrică de alcool din Rusia, bombardată intens de soldaţii ucraineni
Familia Circo Bellucci ne aduce la viață amintiri din copilărie, la IAȘI! (P)
Tom Cruise, poziţie interesantă faţă de disputa săli de cinema vs platforme de streaming
Foişorul din grădină: practic şi relaxant. Modele, dotari si amenajare
Declinul generalizat al burselor de acţiuni trage în jos preţurile petrolului
Cazuri de variolă a maimuţei descoperite în Europa şi America de Nord
Finala Cupei României: FC Voluntari şi Sepsi OSK îşi dispută astăzi trofeul
Preşedintele chinez Xi Jinping dă asigurări că ţara sa va rămâne "deschisă către lume"
Dr. Ionuț Nistor: Obezitatea poate determina apariția bolilor de rinichi
Miliardarul japonez Yusaku Maezawa a luat 85 de milioane de dolari pentru un tablou de Basquiat
Inflaţia din Marea Britanie a atins luna trecută 9%. Este un maxim al ultimilor 40 de ani
Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
Care e secretul viceprimarului acuzat de trădare? Alţii ca el au plecat acasă în câteva luni
Lucian DÎRDALANATO în faţa unei noi extinderi |
Codrin Liviu CUȚITARUMetamorfozele lui Eugenides |
Alin ANDRIEȘPolitica monetară şi inflaţia |
Mircea MORARIUDacă nu au profesorii pâine, să mănânce cozonac! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.