VIDEO - Cazul Rancea: Cum a fost amorsată "bomba". Detalii despre afacerile incriminate
Ancheta judiciara la Opera Nationala Româna Iasi a debutat exploziv. 11 persoane implicate au (...)
citeste totmiercuri, 03.03.2021
Atât la nivel individual, pentru persoane fizice, juridice etc. o agenţie imobiliară este sprijin real în solicitarea serviciilor şi efectuarea tranzacţiilor specifice segmentului imobiliar. Chiar dacă zona şi oraşul ales pentru a cumpăra, vinde sau închiria un spaţiu este unul mic, asta nu înseamnă că alegerea este una uşoară.
Aşadar, experţii imobiliari ce deţin o platformă online complexă, respectiv compariimobiliare.ro, vine în sprijinul tuturor celor care au nevoie de ghid. În cadrul paginii online dispun de informaţii actualizate în ceea ce priveşte o zonă sau oraş spre care ţintiţi. Cu o reţea de agenţii răspândite în toată ţara, nu va rămâne decât să vă alegeţi timpul potrivit pentru a finaliza o tranzacţie imobiliară.
Ţinteşte zona de interes
Preţurile în ceea ce priveşte metrul pătrat util s-a modificat în ultimul timp. În toată ţara se estimează că acesta este cotat la 1.000 de euro sau chiar mai mult. În cadrul portalului compariimobiliare.ro veţi găsi detalieri şi statistici ce vizează piaţa imobiliară din toată România. Alegând şi zona dorită, puteţi face o simplă comparaţie de preţuri, de la cele mai accesibile la cele de lux. Spre exemplu, pentru zona Iaşi, din totalul de 4500 de opţiuni veţi găsi zone ieftine ce ating pragul cotat la 657 €/mp, pentru zona Aleea cu Cireşi. La cealaltă extremă, un maxim posibil este evaluat la peste 1700 de euro, pentru zona Dealu Doamnei. Desigur, există şi preţuri de clasă medie.
Sfaturi privind tranzacţiile imobiliare
Până când veţi face o alegere este de preferat să vizionaţi cât mai multe locaţii. Asta vă asigură un punct de reper real, făcând distincţia între ce vă place şi ce nu corespunde cu cerinţele impuse. Totodată, chiar dacă anunţul este formulat concis şi detaliat, nimic nu se compară cu puterea exemplului real.
Agenţii imobiliari vă vor sfătui să fiţi curioşi cu privire la dotări, atât cele care ies în evidenţă cât şi cele pe termen lung, referitor la consum de agent termic spre exemplu. Rentabilitatea unui spaţiu de locuit se referă la cheltuieli echilibrate, justificate.
Protejaţi-vă investiţia
Fiind vorba de sume semnificative, indiferent dacă vorbim de semnarea unui act la notar pentru avans, contract, precontract trebuie avut în vedere un curs fiscal. Actele de proprietate sunt de verificat, eventuale datorii ale proprietarului sunt de avut în vedere. Din perspectiva unui viitor chiriaş, contractul vă protejează de abuzurile proprietarului sau alte neînţelegeri. În orice caz, este de dorit să aflaţi dacă apartamentul în cauză este sau nu într-un conflict financiar, sub sechestru sau în alte situaţii ce împiedică să realizaţi tranzacţia imobiliară.
Nu în ultimul rând, apelaţi la agenţii imobiliare locale. Reţeaua celor de la Compari Imobiliare cuprinde desigur agentii imobiliare Iasi , Cluj, Timişoara şi pentru orice oraş dorit. Astfel vă asiguraţi că aveţi un sprijin real şi un expert pentru deciziile ce urmează să le faceţi; salvaţi timp şi investiţi în ce contează cu adevărat. Agenţii vă vor învaţa ce să evitaţi, vă vor ajuta să selectaţi mai rapid şi să ajungeţi cu succes la casa mult visată.
Cuvinte cheie: + agenţiile imobiliare, Compari Imobiliare, https://compariimobiliare.ro/
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ministrul de Interne, despre crimele din Onești: Poate ar fi trebuit altă abordare
Bărbatul care a trântit la pământ un copil, la Hunedoara, este acuzat de tentativă de omor
Hotărâri dure ale Consiliului Director al clubului din Copou
Investigație în urma a două decese după vaccinarea cu AstraZeneca în Coreea de Sud
Cum a schimbat Palas traiectoria de dezvoltare a Iașului. Tinerii sunt cei mai câștigați
VIDEO Șofer fără permis prins circulând pe sens interzis, pe Cuza Vodă
7,99 - rata de infectare într-o comună din Iași. Cinci localități în scenariul roșu
VIDEO: Mașinile parcate pe bulevardul Păcurari, mutate pentru spălarea străzii
Bărbat cu dizabilități, carbonizat după ce casa i-a luat foc și nu s-a putut salva
Incendiu într-un apartament din Alexandru. Un bărbat a fost scos inconștient
Spitalele vechi din România nu mai pot fi salvate. Demolarea, una dintre soluții
Placa pe care scrie "Mișcarea Legionară" nu încalcă legea, spun procurorii
Sporuri de 174.000.000 lei în trei ani la Muncă. Au crescut de 12 ori în 2 ani
VIDEO: Președintele Ucrainei s-a vaccinat dezbrăcat la bustul gol
Cronica eșecului. De ce a ucis Gheorghe Moroșan, deși ajunsese să coopereze
Ministerul Educației vrea ca examenele să se desfășoare cu prezență fizică
Pot firmele să-şi oblige angajaţii să se vaccineze împotriva Covid-19?
Iată nivelul lui Peni Hill de Bahlui: zero barat, în materie!
VIDEO: Indivizii care l-au lovit pe primarul din Roşcani petrec luna martie după gratii
Instanţa a decis: USAMV păstrează cantina din Copou, „Cuza” face apel
La loc comanda: traseul autobuzului 3b a încins spiritele în Dancu
Fetiţa opărită cu ciorbă pe 40% din suprafaţa corpului rămâne la Iaşi
Casa de Sănătate a încercat, fără succes, să smulgă 42 de lei de la Institutul de Cardiologie
Cât costă o căzătură în Kaufland: 15.000 de lei pentru că a alunecat pe o pată de ulei
Expoziţii inedite la muzeele a trei scriitori: Otilia Cazimir, Ion Creangă şi George Topîrceanu
Partidă de sex la prostituate plătită cu 15.000 de euro. Iată cum s-a încheiat "destrăbălarea"!
Fetiţă de doi ani, victimă colaterală într-un conflict între părinţi
VIDEO - Cazul Rancea: Cum a fost amorsată "bomba". Detalii despre afacerile incriminate
CS Universitatea Craiova este prima semifinalistă a Cupei României
O sticlă de whisky scoţian, vândută la licitaţie pentru 37.000 de dolari
Fotografie răscolitoare cu cei doi muncitori executaţi la Oneşti
Lucian DÎRDALAEuro contra dezinformării |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Florin CÎNTICSaboţii lui Claude (III) |
Radu PĂRPĂUȚĂUn norocos |
Alex VASILIUExperienţa Ciceu - Cicero |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.