Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Astărăstoae: Valul de plecări ale medicilor din 2013 poate fi comparat doar cu cel din 2007

GALERIE
astarastoae
  • astarastoae
- +

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat, joi, la Suceava, că "valul" de plecări din ţară ale medicilor, de anul acesta, respectiv 580 de cadre medicale, poate fi comparat cu cel din anul 2007.

Astărăstoae a afirmat, într-o conferinţă de presă, că sistemul de sănătate românesc se confruntă cu un deficit de personal, în condiţiile în care, din anul 2007 şi până în prezent, peste 14.000 de medici au ales să părăsească România pentru că "s-au săturat de cum merg lucrurile".

El a spus că, în primele trei luni ale acestui an, au plecat 580 de medici, iar alţi 250 au solicitat documente pentru plecarea în străinătate în primele două săptămâni ale lunii aprilie, susţinând că acest val de plecări înregistrat în anul 2013 poate fi comparabil doar cu cel din 2007, după ce România a intrat în Uniunea Europeană.

Potrivit acestuia, dacă în 1989 în România erau 56.000 de medici cu drept de liberă practică, în 2013 numărul acestora este de 39.896.

Astărăstoae a arătat că venitul mediu al unui medic rezident în România este de 200 de euro pe lună, în timp ce în alte ţări ale Uniunii Europene este de aproximativ 1.300 de euro, diferenţa între venituri fiind semnificativă.

"Asta este diferenţa aici, la medicii rezidenţi, la cei cărora tovarăşul procuror Victor Ponta le-a promis, ochi în ochi, că se vor găsi la Ministerul de Finanţe resurse măcar să le dublăm veniturile, că e mare diferenţă. Se cunoaşte, era un mesaj. Şi după 9 decembrie are o amnezie, de fapt, este foarte ocupat, nu mai are timp să se întâlnească cu reprezentanţii corpului medical, este ocupat, trebuie să explice la toate televiziunile cum dezvoltă această ţară, cum o scoate din criză, cum este salvatorul călare pe cal alb, cu sabie", a spus Astărăstoae, care a menţionat că pentru a majora veniturile medicilor rezidenţi este nevoie de 41 de milioane de euro anual.

El a mai spus că medicii care au plecat din România nu au făcut-o din plăcere sau pentru că s-au săturat de ţară, ci pentru că "s-au săturat de cum merg lucrurile" şi că un alt motiv pentru care pleacă medicii sunt şi presiunea şi blamarea corpului medical din România.

"Motivul pentru care pleacă (medicii - n.r.) şi răspunsul pe care noi l-am primit de la autorităţi este o presiune extraordinară şi o blamare cum nu a mai existat în istoria României. A existat procesul halatelor albe în vremea lui Stalin, dar în Rusia. În România au existat şi în perioada comunistă atacuri la adresa personalului medical, dar nu de o asemenea manieră cum a început să existe începând cu 1 ianuarie 2013", a spus Astărăstoae.

El a precizat că, începând cu 1 ianuarie 2013, medicii au fost verificaţi de mai multe instituţii, controalele fiind făcute" fără bună-credinţă".

"Medicii au avut de suportat controale de la Casa de Asigurări, dar controale făcute nu cu bună-credinţă, ci controale că trebuie să găsim ceva, controale de la ITM, controale de la nu ştiu câte gărzi şi, ce este mai grav desant de la toate tipurile de procuraturi făcute cu televiziunile şi presa anunţate dinainte, spectacol, 13 procurori însoţiţi de 176 de mascaţi, neexistând prezumţia de nevinovăţie pentru nici un medic, şi neurmărindu-se ulterior ce se întâmplă. Asta ţine şi de reacţia societăţii româneşti, de aceea spun că România este bolnavă şi din acest punct de vedere", a explicat preşedintele CMR. Astărăstoae.

Mediafax

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri