anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 06.07.2022

Astăzi ouăle se ciocnesc invers. Tradiții sfinte și superstiții pentru Săptămâna Luminată

GALERIE
oua
  • oua
- +

Saptamana care urmeaza praznicului Invierii Domnului este numita Saptamana Luminata. In vechime, Botezul era savarsit in noaptea de Pasti. Cei botezati erau numiti "luminati" si purtau haine albe in toata saptamana de dupa Pasti. Sunt persoane care afirma ca de la purtarea hainelor albe, aceasta saptamana a primit numele de Saptamana Luminata.
 
Lunea alba, prima zi de luni dupa Paste, cea de-a doua zi a Pastelui si cea dintai din Saptamana Luminata este consacrata in traditiile si obiceiurile populare continuarii sfintei sabatoriri, mai ales prin cadrul unor petreceri ori reuniuni de familie.

Cu aceasta ocazie, avea loc asa-zisa "umblare cu pasca", adica vizitarea rudelor apropiate in vederea vestirii Invierii lui Iisus Hristos. Copiii se duceau la parintii lor, nepotii la bunici, si finii la nasi. Potrivit obiceiului, nu se mergea in vizita cu mana goala, ci cu oua rosii, pasca, fructe si vin. Odata ajunsi la nasi, finii era asezati la masa, asezandu-li-se in fata slanina, cozonac, si oua vopsite. La plecare, nasa ii daruia, la randu-i, finei, o pasca facuta cu mainile sale.

O alta traditie specifica Lunii Albe era stropirea cu apa. Flacaii din sate le pandeau pe fete, si le udau cu cateva cofe de apa de la fantana sau le azvarleau, asa imbracate cum erau, intr-o apa curgatoare. Fetele nu protestau fata de acest tratament, intrucat, in acest fel, erau sortite sa se marite pana la sfarsitul anului. Uneori, dupa ce uda o fata, baiatul ii zicea, ""Sa-ti fie inima curata ca apa si ea sa te fereasca de orice boala." O reminiscenta a acestui obicei din Transilvania si Banat este udatul cu parfum. Se spune ca acest ritual are la origine povestea despre o fata evreica ce a lesinat la auzul vestii invierii lui Hristos, fiind readusa in simtiri de niste tineri ce au stropit-o cu apa.

In unele regiuni romanesti, in cea de-a doua zi de Paste, ouale se ciocnesc “cap cu dos”, si nu "cap cu cap", precum in prima zi a sarbatorii pascale.

Randuieli speciale in Saptamana Luminata


In Saptamana Luminata, zilele de miercuri si vineri sunt zile cu "harti". Biserica ne ofera dezlegare la mancarurile de dulce datorita Invierii Domnului. Conform Tipicului Sfantului Sava, miercurea si vinerea, in perioada cuprinsa intre Invierea Domnului si Duminica Tuturor Sfintilor (prima dupa Rusalii), avem "dezlegare la peste".

De la Invierea Domnului si pana la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar inchinaciuni.
 
Incepand din Duminica Sfintelor Pasti si pana la Inaltarea Domnului, la Liturghie se canta Axionul Pastilor: "Ingerul a strigat …", iar credinciosii se saluta cu cuvintele: "Hristos a inviat!” si raspund: "Adevarat a inviat!"
 
In Saptamana Luminata nu se citeste Psaltirea.

In aceasta saptamana nu se fac parastase pentru cei trecuti la cele vesnice. Amintim ca incepand cu praznicul Intrarii Domnului in Ierusalim, Biserica nu mai face slujbe speciale pentru cei adormiti. Aceste slujbe sunt reluate dupa Duminica Tomii. Acest lucru nu inseamna ca ei sunt dati uitarii. Sa nu pierdem din vedere ca Biserica ii pomeneste pe acestia in cadrul oricarei Sfinte Liturghii. Chiar si in Saptamana Patimirilor cei adormiti sunt pomeniti in cadrul Sfintei Liturghii din Joia cea Mare, apoi de praznicul Invierii si la orice Sfanta Liturghie de dupa Sfintele Pasti.

Dupa binecuvantarea de inceput de la Vecernie si Utrenie, se canta troparul "Hristos a inviat din morti..." (de trei ori) si stihurile Pastilor. In vremea rostirii stihurilor, preotul cadeste cele patru laturi ale Sfintei Mese si intreg Sfantul Altar.

Slujbele de inmormantare din Saptamana Luminata sunt oficiate dupa o randuiala speciala. Slujba inmormantarii este inlocuita de slujba Invierii. Asadar si cantarile acestei slujbe vorbesc de biruinta Vietii asupra mortii.

Marti, in Saptamana Luminata, au loc uscarea si sfaramarea Sfantului Agnet, sfintit in cadrul Liturghiei Sfantului Vasile din Sfanta si Marea Joi, din Saptamana Patimilor. Amintim ca in Joia Mare, in cadrul Proscomidiei, pe langa Sfantul Agnet, care se foloseste la Sfanta Liturghie din ziua respectiva, se mai scoate inca un Agnet, care se sfinteste impreuna cu celalalt, fara sa se rosteasca de doua ori rugaciunile epiclezei si fara sa se binecuvanteze fiecare separat.

Al doilea Agnet este uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Dupa ce este sfaramat, este asezat intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar. Acest Agnet este folosit de-a lungul intregului an pentru impartasirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserica din motive bine intemeiate.

In vinerea din Saptamana Luminata, de Izvorul Tamaduirii, se obisnuieste ca dupa otpustul Sfintei Liturghii sa se savarseasca slujba sfintirii celei mici a apei.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Despre cotele de gen

Despre cotele de gen

În principiu, nu ar trebui să ne iluzionăm că introducerea cotelor de gen ar perturba prea mult mecanismele clientelare care continuă să inspire, în România, recrutarea şi promovarea politică.

opinii

Noaptea de Sânziene

Florin CÎNTIC

Noaptea de Sânziene

Într-un răspuns adresat lui Şerban Cioculescu, care criticase Itinerariul său spiritual, Mircea Eliade spunea: „nu scriem un tratat asupra esenţei funcţiunilor spirituale; ci trasăm linii de orientare pe o hartă nelămurită”. Şi noi.

Visez, scriu... (I)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Visez, scriu... (I)

Odată cu vârsta caut tot mai abitir lucrurile vechi, trecute şi aflate în derivă. Visez, scriu. Constat tot mai clar chestiunea asta. Mai bine zis, mai evident, mai pregnant, căci clar nu e nicidecum. Ba chiar înceţoşat, ca prin sită. 

Vacanţele muzicale de la Piatra Neamţ (I)

Alex VASILIU

Vacanţele muzicale de la Piatra Neamţ (I)

Însemnările de astăzi pot începe cu o întrebare: este bine că există pe meleagurile româneşti atâtea festivaluri? Răspunsul nu poate fi, în principiu, decât afirmativ. Deşi inflaţia acestor întâmplări (şi în domeniul artistic) poate slăbi interesul publicului, care nu mai percepe la adevăratele dimensiuni semnificaţiile de eveniment, există spaţiu de desfăşurare pentru oricine are idei interesante, originale.

pulspulspuls

Hopa: se conturează un tandem surpriză în politichia mâloasă de Bahlui!

Hopa: se conturează un tandem surpriză în politichia mâloasă de Bahlui!

Vă povesteam noi ieri aicea, stimaţi telespectatori, despre cum au apărut pe piaţa politichiei de Bahlui primele semne ale conturării unui viitor tandem de candidaturi Cejău-Premărie, în persoanele stimabililor Măricel-Mihăiţă. 

Caricatura zilei

La umplut piscina

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.