Zeci de maşini din Iaşi au fost vandalizate. Poliţişti în civil pândesc parcările. De ce sunt furate catalizatoarele?
De altfel, în ultimile zile, tot Iasul a auzit de patania unor ieseni din Alexandru care s-au (...)
citeste totvineri, 27.01.2023
Creştinii ortodocşi celebrează astăzi Întâmpinarea Domnului, care se prăznuieşte în fiecare an pe 2 februarie, marcând 40 de zile de la naşterea lui Iisus Hristos, când, conform legii, acesta a fost prezentat la Templu pentru a fi consacrat lui Dumnezeu.
Popular, sărbătoarea poartă numele de Stretenie sau Ziua Ursului, iar oamenii credeau că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, iar schimbarea vremii era asemănată cu cea a ursului numit Martin. Astfel, pentru a-i câştiga bunăvoinţa, aceştia puneau prin locurile unde ştiau că va trece ursul diferite bucăţi de carne sau vase pline cu miere de albine. De aceea sărbătoarea spunea că puterea ursului se putea transfera asupra oamenilor, copiii fiind unşi, pe 2 februarie, cu grăsime de urs. Dacă erau persoane care sufereau de „sperietoare“, erau trataţi prin „afumare cu păr smuls dintr-o blană de urs“, dar în satele din Bucovina pe unde treceau ţiganii ursari, bărbaţii care sufereau de această „speritoare“ erau călcaţi de către urşii dresaţi pentru a se vindeca. Se crede că dacă în această zi este cald şi soare, iar ursul iese din bârlog şi se sperie de umbra sa, astfel că se retrage, iarna se va mai prelungi cu şase săptămâni. Dacă e înnourat şi ursul nu îşi vede umbra, primăvara va veni mai repede.
Cuvinte cheie: + intampinarea domnului
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Învățătoare bătută de mama unei eleve la o școală din municipiul Botoșani
E timpul să înveți engleza, limba de circulație internațională! (P)
25 de judeţe şi Bucureşti sub cod galben de ninsoare şi viscol până sâmbătă seara. Polei în Moldova
Iată-l pe marele politician ieşean care se milogea să urce pe scenă, lângă boşi!
Politehnica a adus un internaţional de 20 de ani crescut în Italia. Iaşul a trecut Prutul
I-a tăiat faţa în trafic şi a sărit la bătaie. Scandalul s-a terminat cu o condamnare
Tânără de 21 de ani, condamnată pentru un accident mortal. Lipsa de experienţă!
Pot mare la Primărie: se împart 200 milioane de lei. Un contract mare la stârpitul căpuşelor
Un Caritas cu mobilă. 114 plângeri de înșelăciune la adresa Bismobil Kitchen
Gripa încă face victime la Iaşi. 40% dintre cei depistaţi cu gripă au nevoie de internare
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la Casa Muzeelor din Iaşi
Gradul de lăcomie al medicului șpăgar de la Oncologie Suceava: bani și cadouri la fiecare 15 minute
Guvernul ia în calcul să subvenţioneze din nou carburanţii, după scumpirile din ultima perioadă
Elena Rybakina a învins-o pe Victoria Azarenka şi este prima finalistă de la Australian Open
Bărbat cercetat după ce a înfometat şi schingiuit peste 30 de câini
Tatăl lui Novak Djokovici s-a fotografiat cu susţinători ai lui Putin, la Melbourne
Motivele pentru care tancul Leopard este considerat cel mai bun din lume
Ford va decide până la jumătatea lunii februarie câte locuri de muncă va elimina în Europa
China anunţă o scădere cu 80% a bilanţului zilnic al morţilor din cauza COVID-19
Ciorapii lungi – confortul, mai presus de estetică în sezonul rece (P)
Instrument digital gratuit pentru verificarea sănătății creierului
Google face concesii importante în India legate de Android. Compania a fost amendată pentru monopol
Fraţii Tate, din nou la sediul DIICOT pentru a asista la percheziţiile informatice
Ilustraţii rare ale fabulelor lui La Fontaine, vândute la New York pentru 2,3 milioane de dolari
Elon Musk caută trei miliarde de dolari pentru a plăti datorii făcute pentru preluarea Twitter
A crescut valoarea contribuției de sănătate pentru cei care se asigură pe durată determinată
Ioan Alexandru TOFANOPENAI: despre viitorul luminos al şcolii |
Alexandru CĂLINESCUConservator? De ce nu… |
Neculai SEGHEDINIoT |
pr. Constantin STURZU„Dezumanizarea” femeii Canaanence |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.