Astăzi se discută din nou proiectul de amenajare a Bahluiului în zona de agrement
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Astăzi se discută din nou proiectul de amenajare a Bahluiului în zona de agrement

GALERIE
amenajare, bahlui
  • amenajare, bahlui
- +

E vorba de reactualizarea devizului estimat iniţial cu 4 ani în urmă

 

Consilierii locali urmează să se pronunţe astăzi asupra a 29 de proiecte de hotărâre într-o nouă şedinţă ordinară. Întrunirea readuce în atenţie proiectul amenajării malurilor râului Bahlui, pentru reactuializarea devizului general, estimat acum la 58,5 milioane de lei. Durata de execuţie rămâne de 2 ani, iar proiectul presupune construirea unui nod hidroenergetic în zona Tudor Vladimirescu. Altfel spus, se va produce şi energie, puterea microhidrocentralei instalate acolo fiind de 20 de kilowaţi. Potrivit proiectului, stăvilarul va asigura un nivel de apă suficient ca pe apa Bahluiului să poată pluti ambarcaţiuni uşoare.

Un alt proiect se referă la indicatorii tehnico-economici ai iluminatului arhitectural al Mănăstirii Frumoasa, un proiect în valoare de 1,18 milioane de lei.

Titlul de cetăţean de onoare al municipiului Iaşi va fi acordat mai multor personalităţi. Printre acestea, rabinul comunităţii evreilor originari din România, Josef Wasserman, cel care a iniţiat şi organizează din 2014 în fiecare an „Marşul Vieţii”, omagiu adus celor peste 14 mii de evrei ucişi în Pogromul de la Iaşi. De asemenea, la distanţă de 80 de ani de la comiterea acelor crime, titlul va fi acordat şi lui Alexandru Florian directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Hai cu pensiile speciale: Poliţiştii tocmai au mai rupt un gât!

Dan CONSTANTIN

Hai cu pensiile speciale: Poliţiştii tocmai au mai rupt un gât!

După cum se poate observa din cele trei cazuri, atât intervenţia, cât şi neintervenţia Poliţiei provoacă pierderi de vieţi omeneşti.

Filmuletul zilei

opinii

Şerban Axinte şi anxietăţile sale

Nichita DANILOV

Şerban Axinte şi anxietăţile sale

Consider că nu e simplu să scrii un reportaj contemplându-ţi de pe marginea prăpastiei propriul tău abis existenţial în care simţi că luneci fără să găseşti un punct de echilibru.

Noii infractori

Dana ȚABREA

Noii infractori

În cadrul Maratonului dramaturgiei israeliene pe scene româneşti, derulat între 14 şi 16 aprilie, cele cinci teatre partenere (Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, Teatrul „L.S. Bulandra” Bucureşti şi Teatrul de Stat din Constanţa), propun publicului, cu ocazia Zilei Naţionale a Israelului, montări ale pieselor unor autori israelieni de prestigiu, precum Edna Mazia, Hillel Mittelpunkt, Zadok Zemach, Savyon Liebrecht sau Hanoh Levin.

„Absolutismul” libertăţii de expresie

Michael ASTNER

„Absolutismul” libertăţii de expresie

Ultima întrebare a interviului (din Die Welt) luat de Mara Delius politologului Mark Lilla (despre care am scris săptămâna trecută) pune-n discuţie declaraţia unei critici a scrisorii deschise semnată anul trecut de 150 de intelectuali din SUA (majoritatea de stânga!, cum m-a asigurat la telefon un prieten…).

pulspulspuls

Un deştept Grămadă

Un deştept Grămadă

Până mai ieri, indiferent de guvern, PSD sau PNL, fostul dipotat local PMP Grămadă avea numai cuvinte de laudă despre orice ministru al Sănătăţii.

Caricatura zilei

Cu telefonu pe trecere

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.