Astăzi va fi înmormântat Simirad. Sicriul va fi închis de la morgă până la groapă
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 16.05.2021

Funeralii în condiţii speciale

Astăzi va fi înmormântat Simirad. Sicriul va fi închis de la morgă până la groapă

GALERIE
simirad
  • simirad
- +

În cortegiu pot fi 60 de persoane, iar în biserică 20. Înmormântarea va fi transmisă pe internet.

Fostul primar Constantin Simirad va fi condus astăzi pe ultimul drum. Nu vor fi sute sau mii de ieşeni, mulţi dintre cei care l-au cunoscut şi l-au apreciat, ci doar rudele şi cei apropiaţi. Constantin Simirad a murit răpus de COVID pe 28 martie, după mai multe zile de suferinţă. Pe 13 mai, anul acesta urma să împlinească 80 de ani.

Doar 60 de persoane au acces direct la înmormântare

Înmormântarea fostului primar al Iaşului, Constantin Simirad va avea loc astăzi, la ora 12,00, la Cimitirul Eternitatea, acolo unde se află cavoul familiei. Vor fi prezenţi, într-un număr restrâns, membri ai familiei, prieteni, dar şi personalităţi care l-au cunoscut.

„Un eveniment nefericit. Dar, până la urmă, trebuie să ne îndreptăm atenţia şi aici, pentru că este un ceva firesc, toţi vom ajunge în această situaţie şi luăm lucrurile ca atare. A fost un bun primar care însă s-a stins din cauza bolii COVID, această boală i-a pus capac. Înmormântarea domnului primar Constantin Simirad va fi transmisă online de către Primărie pentru ca toţi cei care sunt interesaţi să poată participa de la distanţă. Vor veni personalităţi, prieteni, oameni care l-au cunoscut, oameni care l-au apreciat. Sunt foarte, foarte mulţi care ne-au trimis mesaje şi ne-au întrebat despre înmormântare. Dumnezeu să-l ierte!“, a spus Mihai Chirica, primarul Iaşului.

Legislaţia impusă de pandemie, respectiv ultimul ordin al Ministrului Sănătăţii, prevede un număr limitat de persoane care pot participa la o slujbă de înmormântare. Cortegiul nu va fi mai mare de 60 de persoane, iar la slujba din interiorul bisericii vor avea acces doar 20.

Reguli: Sicriul închis de la morgă până la groapă

Iniţial, familia fixase ca înmormântarea să aibă loc pe 30 aprilie, la două zile de la deces. Ulterior, au anunţat amânarea funeraliilor.

„S-a primit o solicitare de derogare pentru cineva din familie care se afla în carantină. Persoana a solicitat derogare pentru a se putea ocupa de pregătirile necesare înmormântării“, a declarat Vasile Cepoi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică.

Surse medicale au spus că cel care s-a aflat în carantină, până ieri, este Constantin Simirad jr., unul dintre cei doi fii ai fostului primar. De asemenea, Stela Simirad, soţia edilului, a ieşit din izolare la domiciliu tot ieri, după ce şi ea a suferit de COVID-19, dar, din fericire, a avut o formă uşoară de boală, fiind monitorizată de medicul de familie.

„Înmormântarea se va face conform procedurilor care există în orice altă cauză de deces“, a subliniat Vasile Cepoi.

Potrivit Ordinului Ministrului Sănătăţii 436/2020, în cazul constatării decesulului unui pacient COVID-19, există anumite proceduri standard care trebuie urmate. Aparţinătorii, dacă se află la mai puţin de 100 de kilometri faţă de unitatea medicală unde s-a înregistrat decesul, trebuie să vină să facă identificarea în 24 de ore. După identificare, nu este necesară autopsia persoanei decedate decât dacă, pe lângă testul pozitiv PCR, şi-a pierdut viaţa în urma unor violenţe. Odată completate formularele de deces de către aparţinători, trupul persoanei care şi-a pierdut viaţa este îmbălsămat, dezinfectat, pus în doi saci mortuari de plastic speciali şi apoi în sicriu care se dezinfectează după ce se închide. Sicriul, în cazul morţilor provocate de COVID, rămâne închis de la morgă şi până la sfârşitul funeraliilor.

Simirad, carieră profesională şi politică

Constantin Simirad s-a născut la data de 13 mai 1941 în satul Coţuşca, judeţul Botoşani. A absolvit cursurile Colegiului Naţional şi apoi ale Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza“ din Iaşi (1965). A lucrat ca profesor debutant la Liceul din Dorohoi, jud. Botoşani (1965-1968). În anul 1968, a fost angajat ca asistent universitar de matematică la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“ din Iaşi, ajungând până la gradul didactic de conferenţiar doctor. Între anii 1973-1975, a fost detaşat ca profesor la Facultatea de Matematica din Oran (Algeria). În anul 1979 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în matematică. Constantin Simirad a intrat în politică în anul 1991, înscriindu-se în Partidul Alianţei Civice (PAC). În anul 1992 a fost ales ca primar al municipiului Iaşi. A ocupat această funcţie până în 2003, atunci când a plecat ambasador în Cuba. În urma alegerilor locale din 1 iunie 2008, Constantin Simirad a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, obţinând 36,50% din totalul voturilor valid exprimate. A fost ultima funcţie politică în care a fost ales. A fost exclus din PSD în septembrie 2009, după ce a declarat că-l va susţine în campania pentru alegerile prezidenţiale pe preşedintele Traian Băsescu şi s-a alăturat lui Gheorghe Flutur, lider PDL, pentru a se ocupa de campania electorală din Moldova.

„Doctor Honoris Causa“ acordat de World Academy of Arts and Culture

Constantin Simirad a deţinut funcţiile de membru al Societăţii Americane de Matematică, membru în Adunarea Naţională Bisericească, membru în Consiliul Eparhial al Iaşilor şi preşedinte al Fundaţiei Ecologice multinaţionale „Prietenii Prutului“. În perioada cât a fost primar, a deţinut şi funcţia de membru al Delegaţiei Române la Congresul Puterilor Locale şi regionale din Europa şi de vicepreşedinte al Grupului Parlamentar al Democraţiilor Europene în Consiliul Europei. Pentru meritele sale, i-au fost conferite următoare distincţii: Medalia de aur a Asociaţiei Primarilor din Franţa, Medalia Crucea Moldavă a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Premiul Steaua de aur acordat de Comisia Europeană pentru deschidere şi cooperare europeană (Finlanda, iunie 2000), Medalia Sf. Andrei oferită de Sanctitatea Sa Bartolomeu I - Patriarhul Constantinopolului, Medalia Golden Jubilee oferită de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii (2002. Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate acordată de Regele Mihai I al României (2009). Constantin Simirad deţine titlurile de „Doctor Honoris Causa“ acordat de World Academy of Arts and Culture, Diplomă de Onoare şi Titlul de Ctitor al Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi, Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi şi de Cetăţean de Onoare al oraşului Mobile, Alabama, SUA.

Profesor, primar, dar şi publicist

Constantin Simirad a publicat numeroase articole în domeniul matematicii, atât în România, cât şi în reviste de prestigiu internaţional. Înainte a fi primar, a colaborat la revistele „Convorbiri literare“, „Cronica română“, „Cronica“. Săptămânal, a publicat în perioada cât a fost primar seria de articole grupate sub titlul de „Tableta primarului“: Ziarul de Iaşi, 24:Ore, Evenimentul, grupaj care a fost sistat în decembrie 2003. Din decembrie 2004 a realizat două rubrici săptămânale la Ziarul de Iaşi şi Evenimentul. De asemenea, a publicat articole la rubrica „Tableta cu ecou“ în Revista Naţională de Administraţie Publică. A publicat mai multe volume de proză scurtă, dintre care amintim „Audienţe în aer liber“, „În umbra zeilor“, „Arca lui Noe“ şi „Izgoniţii din rai“. Datorită talentului său publicistic, Constantin Simirad a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Principiul lui Peter şi sportul

Nicolae GRECU

Principiul lui Peter şi sportul

Cei care nu izbutesc să treacă trec graniţa dintre competenţă şi incompetenţă se consideră insultaţi de către cei care observă aceasta.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VII)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VII)

În ultimul foileton al acestei serii sunt analizate două „contribuţii“ recente ale unor autori români, marcate de manipularea de tip protocronist a unor documente de istorie medievală europeană.

Nu poţi fi misogin când vorbeşti despre mironosiţe

pr. Constantin STURZU

Nu poţi fi misogin când vorbeşti despre mironosiţe

Ziua de mâine, a treia duminică a Paştilor, este consacrată femeilor mironosiţe (purtătoare de miruri la mormântul Domnului). Un bun prilej pentru a vorbi despre condiţia femeii în creştinism.

Este morala creştină compatibilă cu etosul capitalismului?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Este morala creştină compatibilă cu etosul capitalismului?

Azi doresc să vă provoc la reflecţie, fără să mă implic impunând vreun punct de vedere personal care să mă înregimenteze într-o tabără pro sau contra. E un subiect incitant, argumentele variate ale apărătorilor şi acuzatorilor nefiind deloc futile în a decela un răspuns definitiv.

pulspulspuls

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

PULS

Senatoarea de la Iaşi a dat iar iama-n pălării

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi, numai când vedem o nouă pălărie a madamei senator PNL de Iaşi Scântei, parcă ne tresaltă inima de ce procopseală pe capul nostru s-a ales încât să avem şansa unei aşa reprezentări în Parlament. Nu, nu vă gândiţi că e la Iaşi madama, căci auzim că pe-aici n-a mai dat de la alegeri încoace, ci undeva pe la Arad, de ziua Regelui, ştiţi voi pasiunea veche.

Caricatura zilei

WC spațial

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.