Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Aşteptăm un record de recorduri

GALERIE
mclaughlin-sydney
  • mclaughlin-sydney
- +

 

Sydney McLaughlin i-a luat colegei sale Dalilah Muhammad şi victoria şi recordul mondial în finala olimpică de 400 m garduri. Nici un succes american în probele atletice masculine.Ganna a adus victoria Italiei la urmărire pe pistă

ATLETISM. Alexandru Novac s-a calificat, IERI în finală la aruncarea suliţei, cu cea mai bună performanţă personală a sezonului, 83, 27 m. El s-a clasat în grupa A pe locul IV, iar după rezultatele grupei B a alunecat pe locul VII. Finala la aruncarea suliţei va avea loc în sâmbătă, de la ora 12:00. Astăzi, concurează Daniela Stanciu în calificările la săritura în înălţime de la ora 3:30.

Sydney McLaughlin, atletă americană de 21 de ani a stabilit al patrulea record mondial al competiţei atletice de la Tokyo, câştigând proba de 400 m garduri în 51,46 s. Precedentul record, stabilit tot de McLaughlin la 26 iunie, era de 51.90 s. Sydney a concurat la CM de la Doha 2019 şi s-a clasat a doua după Dalilah Muhammad care era campioană olimpică la Rio, în 2016. Cele două au câştigat, împreună cu Phillys Francis şi Wadeline Jonathas titlul mondial la 4x400 m.La Tokyo, McLaughlin a fost urmată de Muhammad, care a coborât şi ea sub vechiul său record (51, 48 s). Clasată pe locul III, olandeza Femke Bol a stabilit, cu 52,03 secunde un nou record european, doborând performanţa realizată în 2003 (la vremea aceea record mondial) de rusoaica Iulia Pecenkina (52,34 s). În afara performanţei obţinute de Sydney, la Tokyo s-au mai stabilit încă trei recordul mondiale: la 4x400 m mixt (echipa Poloniei), la 400 m garduri masculin (norvegianul Karsten Warholm) şi la triplusalt (Yulimar Rojas-Venezuela). Patru recorduri mondiale atletice s-au realizat în 2008 şi 2016. Ultima dată când s-au stabilit mai mult de patru performanţe supreme s-a înregistrat la Moscova, în 1980, în număr de cinci.

Sydney McLaughlin, care s-a anunţat încă de la debutul său drept viitoarea stea a atletismului american, obţine astfel primul mare titlu din cariera sa. În 2016, Rio, ea a fost cea mai tânără reprezentantă a ţării sale (16 ani), calificată la Jocurile Olimpice, începând din 1972.
Pregătită de celebrul antrenor Bob Kersee începând din 2020, Sydney McLaughlin este una dintre partenerele de antrenament ale lui Allyson Felix, atleta cea mai medaliată din istoria Jocurilor, la egalitate cu Merlene Ottey (ambele cu câte 9 medalii).

Proba feminină de 3000 m obstacole a fost câştigată de ugandeza Peruth Chemutai care s-a impus în 9:01,45. Chemutai a adus Ugandei al treilea titlu olimpic din istorie şi primul după aurul câştigat de Stephen Kiprotich, în 2012, la maraton. Pentru Chemutai (22 ani), clasată pe locul 5 la Mondialele de la Doham, din 2019, este primul podium internaţional. Medalia de argint a revenit americancei Courtney Frerichs (vicecampioană mondială la Londra, în 2017) – 9:04,79 în timp ce bronzul a fost adjudecat de kenyana Hyvin Jepkemoi Kiyeng - 9:04,79. Kiyeng este prima femeie care obţine două medalii olimpice pe această distanţă, după argintul din 2016.
Favoritele probei, americanca Emma Coburn şi kenyana Beatrice Chepkoech (deţinătoarea recordului mondial), au terminat pe locurile 14 şi, respectiv, 7. Cursa masculină de 800 m a fost o afacere kenyană, Emmanuel Korir (1:45,06) şi Ferguson Rotich (1:45, 23) cucerind aurul şi argintul. Pe locul trei, s-a clasat, surprinzător polonezul Patryk Dobek (1:45,39). La aruncarea ciocanului, un alt polonez, Pawel Fajdek, de patru ori campion mondial, nu a reuşit să obţină primul său titlu olimpic. Victoria a revenit însă unul compatriot, Wojciech Nowicki, cu 82,52 m, Fajdek cucerind bronzul cu 81,53 m, între ei intercalându-se norvegianul Eivind Henriksen (81,58 m).

Cloul zile a fost proba masculină de 200 m, în care canadianul Andre de Grasse, după trei medalii olimpice la Rio Janeiro (argint la 200, aur la 100 şi 4x100 m) şi alte două mondiale s-a impus clar cu 19,62 s, în faţa americanilor Kenneth Bednarek (19,68s), Noah Lyles (campionul mondial, 19,74 s) şi Erriyon Knighton (19,93s). Americanii sperau să obţină prin Bednarek prima victorie a atletismului lor masculin, dar sprintul devastator al lui de Grasse i-a lăsat fără replică. SUA au cele mai multe titluri atletice la Tokyo, dar toate trei la femnin: Athing Mu (800m), Valarie Alman (disc) şi, Sydney McLaughlin (400 m garduri).

LUPTE: Kriszta Incze nu a reuşit să treacă, ieri.în recalificările pentru finala pentru medalia de bronz la lupte libere, categoria 62 kg, ea fiind învinsă în recalificări de sportiva letonă Anastasia Grigorjeva (scor 14-7). Astăzi, intră în concurs Andreea Ana (53 kg) care va întâlni de la ora 5:40 în optimi de finală, sportiva Vanesa Kaladzinskaia din Belarus.

CICLISM: Echipa Italiei, cu Simone Consonni, Filippo Ganna, Francesco Lamon şi Jonathan Milan a câştigat proba de urmărire pe echipe învingând îm finală Danemarca cu un ecart de 188 de miimi într-un final dramatic în care danezii Lasse Hansen, Niklas Larsen, Frederik Rodenberg şi Rasmus Pedersen au avut avantaj de 8 sutimi. Timpul italienilor, 3;42,032, reprezintă un nou record mondial. Ca şi în semifinala cu Noua Zeelandă, „motorul” echipei a fost Filippo Ganna, considerat cel mai bun contratimpist de şosea, dar care în proba olimpică de specialitate s-a clasat doar pe locul V. „Come-back-ul” Italiei a fost decisiv din momentul în care Ganna a trecut la trena echipei,  

VOLEI: Campioana mondială en-titre la volei masculin, Polonia, a fost eliminată în sferturi de Franţa, scor 2-3.Argentina a produs surpriza, învingând Italia, scor 3-2..Celelalte rezultate din sferturile de finală ale competiţiei de volei masculin sunt: Rusia - Canada 3-0 şi Brazilia - Japonia 3-0, Argentina - Italia 3-2, Franţa - Polonia 3-2. Semifinalele Brazilia - Rusia şi Franţa - Argentina. Ieri, în sferturile de finală ale turneului feminin s-au înregistrat rezultatele Coreea de Sud – Turcia 3-2,SUA – R.Dominicană 3-0, Brazilia –Rusia 3-1 şi Serbia – Italia 3-0. Semifinalele Brazilia Coreea de Sud şi SUA – Serbia vor avea loc mâine.

HANDBAL: Echipele feminine ale Rusiei, Norvegiei, Suediei şi Franţei s-au calificat în semifinalele după următoarele rezultate; Rusia - Muntenegru 32-26, Norvegia - Ungaria 26-22, Suedia - Coreea de Sud 39-30 şi Franţa - Olanda 32-22.Semifinalele de mâine vor fi Rusia- Norvegia şi Suedia – Franţa

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri