Atac fără precedent al Patriarhiei. CTP, vizat direct - ”capetele pleşuve şi deloc limpezi”
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 04.12.2020

Atac fără precedent al Patriarhiei. CTP, vizat direct - ”capetele pleşuve şi deloc limpezi”

GALERIE
banescu
  • banescu
- +

Purtătorul de cuvânt al Patrarhiei Vasile Bănescu reacţionează joi în temeni foarte duri la ceea ce el numeşte ”deversarea în spaţiul mediatic a unor atacuri suburbane la adresa Bisericii si a Părintelui Patriarh”, numindu-i pe cei care au criticat afirmaţiile Patriarhului cu ocazia Sărbătorii de Sfântul Dumitru ”pseudo-jurnalişti trăitori în bula lor de fiere”, analfabeţi cultural, ”inşi desfiguraţi de grimase de ură incontrolabile care nu au nici cea mai vagă idee despre istoria reală, frecvent însângerată a României creştine, a creştinismului şi a Bisericii Ortodoxe”, oameni mici şi veninoşi, oameni împuţinaţi moral, doldora de sine, săraci cultural şi pustii sufleteşte, care fac din invectivă, ironie obraznică, ridicolă paradă etică şi schimonosire a realităţii instrumente de analiză „jurnalistică”. El face referire, fără a-l nominaliza, şi la jurnalistul Cristian Tudor Popescu, făcând trimitere şi la ”Adevărul”, publicaţia pe care acesta a condus-o în anii 90.

În urma deversării în spaţiul mediatic a unor atacuri suburbane la adresa Bisericii si a Părintelui Patriarh, va rog sa primiti aceasta reactie a mea in calitate de purtator de cuvânt al Patriarhiei:

”Cum să comentezi altfel decât în dificila cheie a compătimirii creştine, colcăiala cripto-socialistă din câteva nuclee mediatice infestate de cristofobie anti-ortodoxă şi din care se iţesc capetele pleşuve şi deloc limpezi, analfabete cultural şi religios ale unor pseudo-jurnalişti trăitori în bula lor de fiere, nu în realitatea obiectivă şi imediată care îi contrazice constant? Atacurile furibunde şi imunde la adresa Bisericii, numită obsesiv-compulsiv „goldporaţie”, la adresa unei personalităţi ca cea a Patriarhului, numit în mod agramat „Înalt Preafericitul”, zvârcolirea unor inşi desfiguraţi de grimase de ură incontrolabile care nu au nici cea mai vagă idee despre istoria reală, frecvent însângerată a României creştine, a creştinismului şi a Bisericii Ortodoxe, ipocrizia convenabil camuflată cameleonic, dar constant monstruoasă a acestor oameni mici şi veninoşi care în anul de răscruce morală a României, 1990, îi demonizau şi răstigneau public de pe poziţiile gazetăreşti ale „adevărului” pe protestarii reali şi curaţi din Piaţa Universităţii, unde comunismul travestit pervers în democraţie era denunţat lucid, toate acestea, dar şi multe altele (ne)păstrate în memoria noastră comună, spun tot ce e cu adevărat important despre aceşti oameni împuţinaţi moral, doldora de sine, săraci cultural şi pustii sufleteşte, care fac din invectivă, ironie obraznică, ridicolă paradă etică şi schimonosire a realităţii instrumente de analiză „jurnalistică””, afirmă Bănescu.

El îndeamnă să ne rugăm, fireşte, şi pentru ei, ”pentru aceşti jalnici campioni ai fentării adevărului şi ai grosolanei înjurăturii publice mascate nătâng în critică semidoctă a unor lucruri pe care, orbiţi de furie anticreştină, sunt incapabili să le înţeleagă”.

El spune despre aceştia că sunt ”foarte sărmani caracterial”, care au mai multă nevoie de rugăciunea noastră a tuturor şi a Bisericii spre care scuipă în sus decât pot ei crede.

”Credinţa în Adevăr (nearticulat), credinţa în Hristos mărturisit de Biserica vie, reală, neidealizată, dar nici strâmb imaginată de simplii gazetari eşuaţi în vedetism, această credinţă ne va dărui claritatea şi frumuseţea morală ce ne vor salva şi ne vor înălţa dincolo de „bâlciul deşertăciunilor” în care diavolul cu chip de om cumsecade, cap limpede, omniscient şi neobosit justiţiar ne invită permanent să trăim. Pe unii chiar cu un suspect şi, desigur, vremelnic succes”, conchide purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Patriarhul Daniel a declarat marţi, la cermoniile organizate cu ocazia sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou că, în toamna anului 1989, autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte pe motiv că în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naţionale, ar avea loc o şedinţă importantă, iar ”această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut”, clădirea devenind sediul Patriarhiei. Afirmaţiile sale au fost făcute şi pe fondul restricţiilor decise de autorităţi cu privire la ceremoniile din acest an, în contextul pandemiei de COVID-19.

Aflați amănunte de pe news.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O bombă cu ceas: veniturile curente se duc pe salarii şi pensii

Florin NICULA

O bombă cu ceas: veniturile curente se duc pe salarii şi pensii

Dacă nu vrem să îndatorăm peste măsură generaţiile viitoare, noul guvern ar trebui să înceapă o reformă a sectorului bugetar.

Filmuletul zilei

opinii

Când raţiunea trebuie să primeze

Alexandru CĂLINESCU

Când raţiunea trebuie să primeze

USR PLUS se prezintă drept partidul care se opune întregii „clase politice vechi”, un partid nou, tânăr şi, prin urmare, ferit de corupţie şi de interese meschine. Ar trebui totuşi să ţină seama de faptul că aşa cum nici tinereţea nu e numaidecât un avantaj, nici noutatea nu e un argument decisiv. Dacă vor cu adevărat să guverneze, useriştii nu o pot face decât alături de liberali. Iar imaginea de acum, a unei harţe permanente, nu e deloc de natură să-i mobilizeze pe alegători.

Halepologii

Radu POPESCU

Halepologii

Puţini au fost, mulţi au rămas!

Decembrie electoral

Nicolae CREŢU

Decembrie electoral

Ne plângem, adesea, de încă un rând de speranţe şi „asteptări”, investite în vot, spulberate însă de ceea ce a urmat acordării acelei încrederi la urne. De aceea unii „aleg” să nu mai aleagă. Dar nu aceasta e calea, nici într-un caz. Nu cu jelanii şi nici boicotând alegerile, din scepticism şi lehamite, se poate schimba ceva, în bine, cu adevărat. 

pulspulspuls

De ce se grăbeau Peni Hill şi Electricianul să facă şmenul până la alegeri?

De ce se grăbeau Peni Hill şi Electricianul să facă şmenul până la alegeri?

Vă povesteam noi ieri aicea la rubricuţă despre lovitura de palat ratată de liberalul boit Peni Hill şi Electricianul şăf opintit de la partidoi, care au tras şutul cu sete alaltăieri în şedinţoiul de CL, ca să pună ei un vice impus, dar mingea n-a mai ajuns la poartă de cât de bărbăteşte au putut trage în ea. 

Caricatura zilei

Mireasa hoțomană

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.