Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Atacul de la Nisa: Autorul atacului este un tunisian de 21 de ani venit din Italia

GALERIE
nisa
  • nisa
- +

Bărbatul care a decapitat o femeie şi a ucis alte două persoane în atacul de joi dintr-o biserică din Nisa este un cetăţean tunisian în vârstă de 21 de ani, susţin surse din poliţie şi respectiv surse apropiate de dosar citate de Reuters şi AFP.

Bărbatul a intrat în Franţa din Italia, din insula Lampedusa, la sfârşitul lui septembrie, precizează sursele apropiate de dosar citate de France Presse.

Potrivit unor surse judiciare citate de AFP identitatea atacatorului nu a fost confirmată oficial.

Bărbatul, potrivit unei surse apropiate de dosar, se numeşte Brahim Aouissaoui, o informaţie confirmată de AFP de o altă sursă.

Tânărul a ajuns în Franţa la sfârşitul lui septembrie de la Lampedusa, unde a fost plasat în carantină de autorităţile italiene înainte de a fi vizat de un ordin de a părăsi teritoriul şi lăsat liber, susţine o sursă locală apropiată de dosar.

El nu a depus cerere de azil în Franţa, a precizat această sursă.

Potrivit unei alte surse apropiate de dosar, anchetatorii nu dispun decât de un document al Crucii Roşii italiene care să ateste identitatea lui Brahim Aouissaoui.

Trei persoane, un paracliser şi două enoriaşe, au fost ucise, dintre care cel puţin una decapitată, în atacul dintr-o biserică din Nisa.

Atacatorul, împuşcat la momentul arestării, a repetat în numeroase rânduri cuvintele "Allah Akbar" când era încătuşat şi i se acordau îngrijiri medicale.

Atentatul de la Nisa s-a produs la aproape două săptămâni de la asasinarea unui profesor de liceu din regiunea pariziană, care a devenit o ţintă după ce a prezentat la clasă caricaturi cu profetul Mahomed la un curs privind libertatea de expresie.

Decapitarea sa de către un islamist rus cecen de 18 ani a şocat întreaga Franţă.AGERPRES

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri