EXCLUSIV: Putea câştiga peste 100.000 de euro, dar nu va primi nimic. Povestea comorii, varianta penală
Ceva nu se leaga în cele relatate de gasitorul comorii, iar unele declaratii se contrazic. Rad (...)
citeste totluni, 18.01.2021
Cel puţin opt persoane au murit şi alte câteva au fost grav rănite miercuri noaptea în oraşul Hanau, din apropierea Frankfurtului, în două atacuri armate, anunţă Mediafax.
Principalul suspect al atacurilor a fost găsit mort în locuinţa sa. Poliţia din Hanau a anunţat într-o postare pe Twitter că anchetatorii l-au găsit pe suspectul atacurilor de miercuri seara, decedat în locuinţa sa din oraş. Alături de el se afla un alt cadavru, despre care nu au fost oferite informaţii.
Poliţia a confirmat că au fost mai multe victime în urma incidentului produs, miercuri seară, în oraşul Hanau situat în apropiere de Frankfurt. Primul atac a avut loc într-un bar din centrul oraşului, în timp ce al doilea a fost în cartierul Kesselstadt, scrie BBC News citând presa locală. Atacurile au avut loc în două baruri cu specific arăbesc.
Cuvinte cheie: + atacuri armate, Iasi, Germania, arabesc
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Se simte că avem la Transporturi un ieșean interesat de oraș: dezbatere cu Centura de Est
Experiment inedit cu vaccinul anti-Covid făcut de șeful de la Infecțioase. Concluzie surpriză
Crima de sub tarabă: 30 de ani de închisoare. „Las’ că vine seara şi te aranjăm”
Fost procuror, găsit mort alături de menajeră. Rudă cu fostul primar al Pașcaniului, Dumitru Pantazi
Spărgătorii găinari din Botoşani, ce furau salam, cârnați și bere la Iaşi, prinşi în Timiş
Ieșean ucis de musafir în apartament, după o discuţie în contradictoriu
Ghinionul unui şofer băut zdravăn care a ajuns în şanţ cu maşina, iar un polițist a vrut să-l ajute
Azi se deschid la Universitatea Al. I. Cuza cursurile de limbi străine contra cost
Bărbat şi femeie, prinşi după ce au furat porumb de la un vecin
Astăzi, hram la trei lăcaşuri ortodoxe din Iaşi. Sărbătoare cu „Cruce neagră
Un încornorat de la „Vara ispitelor”, înșelat de Cosmina Păsărin, numit secretar de stat la Justiție
VIDEO Singura mănăstire din Iași care se vede deasupra norilor. O recunoașteți?
Cazare spectaculoasă în România: Raiul scandinav din vârf de munte
Psihologul de weekend: ”Psihologii mei din copilărie au fost cureaua, papucul și palma”
VIDEO Baloo din Retezat! Urs surprins într-o ipostază amuzantă de angajații Romsilva
FOTO Noua minune turistică a României: căsuțele de hobbit, paradisul ascuns în munți
Concurență mare pentru angajarea la Biroul pentru Protecția Animalelor Iași
TABEL: Șapte comune din Iași sunt în continuare în scenariul roșu
VIDEO: Premierul Florin Cîţu s-a vaccinat anti-COVID. A purtat un tricou cu mesaj
Cum va funcționa școala din 8 februarie. Copiii bolnavi vor învăța tot online
Voiculescu a admis că platforma de programare la vaccinare are probleme
La Bucureşti și la Cluj nu mai sunt locuri pentru cea de a doua etapă a vaccinării
Pământul se învârtește mai repede: Ziua se scurtează din cauza topirii zăpezilor
Un corifeu al „gândirii politice corecte” - Noam Chomsky (I)
Care sunt alimentele pe care e de preferat să nu le consumi iarna?
Mancaruri asiatice ciudate. Ati incerca ochi de ton sau lichid seminal de peste?
Președintele Toyota avertizează: mașinile electrice pot duce industria auto în colaps
Povestea primei femei, artist african, care a pictat un BMW Art Car
Care au fost destinațiile favorite ale românilor în an de pandemie
Razer anunță masca inteligentă N95 cu RGB și proiecție vocală
Ce pregăteşte lanţul de magazine Lidl în perioada următoare în România
Care este salariul minim în România în comparație cu alte țări
Ministrul Mediului ofera noi detalii despre taxa auto. "Este foarte interesanta"
Retailerul german Metro intră oficial pe o nouă piață, conexă comerțului
Informare de ger năprasnic în întreaga ţară, începând de sâmbătă dimineaţa
Alexandru LĂZESCURiscuri şi costuri pandemice |
Nichita DANILOVUn chip pururi adorat |
Dana ȚABREAUn spectacol de Ziua Culturii Naţionale |
Michael ASTNERRegele „cârpaci” şi virtuţile secundare |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.