Atentat cu MORȚI și RĂNIȚI la marea MOSCHEE din Quebec
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Atentat cu MORȚI și RĂNIȚI la marea MOSCHEE din Quebec

GALERIE
atentat quebec
  • atentat quebec
- +

Premierul canadian Justin Trudeau a condamnat luni "atentatul terorist" în care doi bărbați au deschis focul asupra unor credincioși la sfârșitul rugăciunii într-o moschee din Quebec, făcând șase morți și opt răniți, conform unui bilanț actualizat, relatează AFP.

"Condamnăm acest atentat terorist îndreptat împotriva musulmanilor care se aflau într-un loc de cult și de refugiu", a spus Trudeau într-un comunicat.

 
În timp ce ancheta este în curs de desfășurare și "detaliile continuă să fie confirmate, este sfâșietor să vedem că un astfel de gest de violență fără sens a fost comis", a adăugat șeful guvernului canadian.
 
Doi bărbați cu cagule au pătruns în Centrul cultural islamic din Quebec (sud-estul Canadei) duminică, în jurul orei locale 19:30 (luni 00:30 GMT), potrivit martorilor care erau reuniți pentru finalul ultimei rugăciuni a zilei.
 
Cei doi indivizi au deschis focul asupra celor prezenți, iar apoi au fugit. Poliția, sosită rapid la fața locului, i-a arestat pe cei doi. Autoritățile locale urmau să susțină o conferință de presă în cursul nopții.
 
"Diversitatea este forța noastră și, în calitate de canadieni, toleranța religioasă este o valoare dragă nouă", a declarat Justin Trudeau într-un comunicat.
 
"Musulmanii canadieni constituie un element important din fibra noastră națională și gesturi fără sens ca acesta nu își au locul în comunitățile noastre, în orașele noastre și în țara noastră", a adăugat el.
 
"Ca urmare a acestui act terorist, am cerut Adunării Naționale să coboare în bernă drapelul nostru din Quebec", a indicat, la rândul său, șeful guvernului provinciei francofone canadiene, Philippe Couillard, într-un mesaj pe contul său de Twitter.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Temă

Cătălin ONOFREI

Temă

Test de reflecţie cognitivă: deliberare versus intuiţie.

Filmuletul zilei

opinii

Epilare inghinală

Briscan ZARA

Epilare inghinală

Sunt multe studii despre cum afectează psihologia omului ceea ce vedem, auzim, simţim din exterior. La fiecare întindere de coardă are loc o excitare a neuronilor care provoacă senzaţii neplăcute persoanei, dar dacă lucrurile se repetă, neplăcerea dispare încetul cu încetul şi apare o oarecare toleranţă la acea senzaţie, poate chiar e înlocuită cu plăcere. Nu mai eşti afectat, nu te mai impresionează în sens rău. Asta nu înseamnă că devii mai puternic, ci mai nesimţit, mai rigid, mai greu impresionabil.

Ocupare, şomaj şi câştiguri salariale în judeţul Iaşi

Ciprian IFTIMOAEI

Ocupare, şomaj şi câştiguri salariale în judeţul Iaşi

Articolul din această săptămână, ceva mai tehnic decât precedentele, demonstrează cu date statistice că, înainte de declanşarea pandemiei de COVID-19, nu a existat o criză a forţei de muncă în judeţul Iaşi.

New York, metropola vizionară

Mihai DORIN

New York, metropola vizionară

Conduita americană în raport cu celelalte civilizaţii ale lumii are şi o inevitabilă dimensiune imperială, însă felul în care ei au înţeles să valorifice cultura, rafinamentul, patriotismul, şi, nu în ultimul rând banii cetăţenilor în serviciul public, mărturiseşte despre măreţia naţiunii şi despre spirit vizionar. Pentru că în niciun alt loc din lume, patrimoniul cultural nu s-a îmbogăţit precum în America, prin râvna şi voinţa liberă a cetăţenilor educaţi şi prosperi. Statul este doar managerul acestui concept cultural.

pulspulspuls

Costel l-a bătut pe Măricel ca pe fasole. Iacătă ce scor de maidan: 11 la 6!

Costel l-a bătut pe Măricel ca pe fasole. Iacătă ce scor de maidan: 11 la 6!

Băbăetee băă, pfiu, pfiuu, pfiuuuu.... Ia’n fiţi atenţi aicea la băiatu’ pe ce se mai cheltuie bănuţul ieşenilor, că poate pe asta nu o ştiaţi! 

Caricatura zilei

Urna

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.