Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Poliţia britanică a dezvăluit marţi seară numele suspectului autor al atentatului comis luni seară la Manchester şi soldat cu 22 de morţi şi cel puţin 59 de răniţi - este vorba despre Salman Abedi, în vârstă de 22 de ani, relatează Reuters.
''Pot confirma că bărbatul suspectat de comiterea atrocităţii de noaptea trecută este Salman Abedi, în vârstă de 22 de ani. Prioritatea noastră, alături de structurile antitero ale poliţiei şi de partenerii noştri din domeniul securităţii, este de a continua să verificăm dacă el a acţionat singur sau ca parte a unei reţele mai extinse'', a declarat şeful poliţiei din Manchester, Ian Hopkins, care a precizat că nu va face alte comentarii despre Abedi în acest stadiu al anchetei, scrie Agerpres.
Salman Abedi — ce are un frate mai mare şi un frate şi o soră mai mici decât el — s-a născut în 1994 la Manchester şi a crescut în zona Whalley Range a acestui oraş. Există unele informaţii conform cărora întreaga familie Abedi, cu excepţia lui Salman şi a unui frate de-al său, s-a întors recent în Libia, însă aceste informaţii nu au fost confirmate oficial. Publicaţia britanică Daily Mirror a relatat marţi că printre persoanele decedate în atentatul de la Manchester se află Saffie Rose Roussos, în vârstă de numai 8 ani, Georgina Bethany Callander (18 ani) şi John Atkinson (26 de ani).
SURSA: Agerpres
Cuvinte cheie: + atentat, Salman Abedi, Manchester
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |