ATENȚIE la fraudele online. Chestionare pe rețele sociale, vacanțe „de vis” și bilete ieftine la festivaluri
Principala provocare online a românilor în 2024 este legată de sugestiile de investiții, care apar fie pe rețele sociale, fie pe mail sau prin apel telefonic, au explicat mai mulți specialiști, luni, la un eveniment despre noile tipuri de fraudă pe internet. Potrivit lor, atacatorii și-au îmbunătățit metodele și folosesc acum reclame care direcționează utilizatorii către formulare prin care vor să afle detalii despre ei.
Cu ajutorul acestor chestionare, atacatorii construiesc, practic, un profil. Află ce venit lunar are persoana vizată, dacă și cât ar fi dispusă să investestească, dacă are experiență în zona investițională sau dacă a lucrat cu crypto. Ulterior, îi cer să menționeze și numărul personal de telefon și adresa de e-mail, pentru ca mai apoi să o contacteze.
Încă de la începutul conversației oferă persoanei vizate un „stimul psihologic”: fie îi comunică faptul că în numele său a fost făcut un credit bancar, fie îi promit câștiguri, susține Mihai Rotariu, directorul de comunicare al DNSC.
„Atacatorii sunt foarte ingenioși și foarte pricepuți în a ne determina să intrăm în astfel de capcane. Undeva pe la sfârșitul verii, în 2023, a început o adevărate campanie de promovare pe social media a unor astfel de tentative de fraudă. Practic, prin intermediul unor clipuri realizate prin deepfake sau a unor imagini manipulate, utilizatorii erau convinși să dea click pe anumite linkuri promovate pe social media, link-uri care direcționau, la început, către site-uri de phishing. Ulterior, pentru că făceau demersurile necesare destul rapid și site-urile respective erau suspendate destul de rapid, atacatorii au aplicat o altă abordare. În acele reclame, odată ce dădeai click pe un link, erai direcționat către unui specialist care te va ghida pe tot parcursul operațiunii de a investi mai departe. Practic, erai direcționat către anumite platforme de tip chat, conturi de Telegram, unde niște „specialiști” le explicau potențialelor victime pas cu pas cum să-și deschidă anumite conturi. Extrăgeau de la victime date personale, sensibile, date de autentificare în unele cazuri și desigur, aveau acces și la conturile lor. Dar asta nu a fost de ajuns și văzând că și această metodă este destul de metodă este destul de cunoscută de utilizatori, nu mai aveau succes, au ajuns la această metodă din ce în ce mai ingenioasă, prin care nu este nevoie să fii direcționat către un site de phishing, nu mai e nevoie să fii direcționat către un forum unde ți se explică ce trebuie să faci. Pur și simplu ți se deschide un formular, după ce accesezi acea reclamă”, a explicat Rotariu.
Mai mult, pe startupcafe
Publicitate și alte recomandări video