Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

ATENŢIE PARINŢI: Specialişti recomandă ca şcoala să nu înceapă mai devreme de 08:30

GALERIE
somn elevi
  • somn elevi
- +

Începerea cursurilor în învăţământul secundar inferior şi superior nu mai devreme de ora 08:30 i-ar ajuta pe adolescenţi să fie mai atenţi la ore, mai sănătoşi şi mai pregătiţi să acumuleze cunoştinţe, informează Reuters citând o poziţie a unei echipe de oameni de ştiinţă din Statele Unite având ca specializare medicina somnului, scrie Agerpres. 

 ''Academia Americană pentru Medicina Somnului (AASM) recomandă ca adolescenţii cu vârste între 13 şi 18 ani să doarmă în mod regulat 8-10 ore pe noapte pentru a avea o stare optimă de sănătate", susţine autorul principal al declaraţiei care însoţeşte noua poziţie a AASM, dr. Nathaniel Watson, specialist în somnologie la Universitatea Seattle din Washington. ''Biologia şi ora de începere a cursurilor ar putea fi răspunzătoare pentru somnul insuficient în cazul adolescenţilor. O schimbare naturală a sincronizării ceasului 'circadian' intern, care se petrece la pubertate, are drept rezultat faptul că majoritatea adolescenţilor manifestă o predispoziţie biologică spre a se culca la ore târzii'', a explicat Watson pentru sursa citată, arata Agepres.

Studiile demonstrează că, în cazul adolescenţilor, somnul insuficient este asociat cu performanţele scăzute la şcoală, obezitatea, disfuncţiile metabolice, bolile de inimă, accentuarea simptomelor depresive şi a tendinţelor suicidale, predispoziţia către asumarea riscurilor şi pericolul de rănire în timpul practicării sporturilor, notează Watson şi coautorii lucrării publicată în ''Journal of Clinical Sleep Medicine''. Elevii cu vârste mai înaintate prezintă un risc mai mare de a fi implicaţi în accidente rutiere dacă nu dorm suficient, adaugă oamenii de ştiinţă care precizează că circa 35% dintre decesele survenite în rândul adolescenţilor se petrec în urma accidentelor rutiere, conform Agerpres.

Printre beneficiile relevate de studii anterioare cu privire la orele mai târzii de începere a cursurilor se numără un somn mai îndelungat, o diminuare a senzaţiei de somnolenţă resimţită peste zi, o creştere a atenţiei la şcoală şi mai puţine absenţe şi întârzieri, adaugă oamenii de ştiinţă. De asemenea, începerea cursurilor la o oră mai târzie a fost asociată cu o reducere a depresiei şi anxietăţii.

Timpii de reacţie sunt îmbunătăţiţi, iar începerea cursurilor cu o oră mai târziu ar contribui şi la reducerea accidentelor de maşină cu circa 16%, menţionează autorii cercetării. Conform lui Watson, adolescenţii pot la rândul lor să ia măsuri pentru îmbunătăţirea somnului, spre exemplu prin identificarea orei de somn care le permite să doarmă cel puţin opt ore. De asemenea, potrivit acestuia, elevii mai mari ar trebui să îşi potrivească ceasurile astfel încât să fie avertizaţi că este timpul să se pregătească de culcare şi să îşi închidă toate dispozitivele electronice cu cel puţin 30 de minute înainte de a se băga în pat.

Watson recomandă părinţilor care observă că dimineaţa copiii lor ''prezintă dificultăţi majore în a se trezi la timp pentru a ajunge la şcoală sau dacă aceştia manifestă stări de somnolenţă'' să ia în calcul stabilirea unei consultaţii cu un specialist în medicina somnului pentru a evalua existenţa unei posibile tulburări de somn, ''indiferent de ora de începere a şcolii''. Noua poziţie a AASM îndeamnă unităţile de învăţământ, comitetele şcolare locale, părinţii şi factorii de decizie să crească gradul de conştientizare şi să promoveze începerea cursurilor la ore mai târzii, menţionează sursa citată.

SURSA: Agerpres

    

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri