marti, 31.01.2023
Municipalitatea a anunţat ieri o serie de restricţii de circulaţie pe raza oraşului din cauza lucrărilor la şantiere.
În cursul nopţii de joi spre vineri, astfel de măsuri vor fi luate în zona cartierului Păcurari, pe str. Străpungere Silvestru, în intervalul 22.00 - 04.00, pentru lucrări la pasajul Octav Băncilă. „Sunt lucrări care vor fi executate pe timpul nopţii, acolo au început turnările pe rampele de acces ale pasajului de săptămâna trecută“, a precizat Chirica. El a adăugat că restricţiile vor continua şi pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă în acelaşi interval orar.
Tot în Păcurari vor fi menţinute restricţii pe unele porţiuni ale străzii Toma Cozma, unde a fost turnat recent asfalt pe tronsonul dintre str. Manolescu şi b-dul Carol. „Lucrările vor continua pe segmentul de până la intersecţia cu str. Păcurari în cursul zilei de mâine (astăzi, n.r.). Pe parcursul următoarelor două săptămâni vom interveni şi cu stratul de uzură. Primul tronson care va fi abordat este cel aferent Colegiului Negruzzi, unde sperăm să finalizăm până la sfârşitul săptămânii viitoare“, a menţionat primarul interimar.
Potrivit edilului, interdicţii vor fi inclusiv în zona Podu Roş - Nicolina. „Joi seară vor fi restricţii pe zona Podu Roş şi pasajul Nicolina pentru finalizarea asfaltării, la pasaj fiind vorba de o asfaltare în totalitate, iar în Podu Roş continuăm asfaltarea pe timp de noapte“, a spus edilul.
Chirica a precizat că se lucrează şi la dezafectarea liniei de tramvai din zona rondului, în contextul în care calea de rulare pe tronsonul Podu Roş - Podul de Piatră urmează să fie dezafectată în cadrul proiectului ce prevede refacerea Splai Bahlui mal drept, aflat în procedură de licitaţie. Referitor la reintroducerea tramvaielor spre CUG, Chirica a declarat că primele probe în acest sens vor demara în luna octombrie.
Nici zona centrală nu a scăpat de interdicţii în circulaţia rutieră. Potrivit edilului, Palas SRL a solicitat municipalităţii restricţii în dreptul şantierului de pe str. Sf. Lazăr, unde construieşte o clădire de birouri. „Restricţiile sunt pentru intervalul 4 - 11 septembrie şi perioada 21 septembrie - 27 octombrie. Nu este o oprire de circulaţie, ci doar faptul că ei vor folosi prima bandă pentru a aşeza utilaje, echipamente cu care toarnă betoane, lucru care s-a mai desfăşurat până acum fără probleme şi astfel de restricţii vor mai fi până la finalizarea investiţiei“, a mai spus Chirica.
Şantierele de pe raza municipiului, în cadrul proiectelor europene derulate de Primărie prin intermediul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013, ar urma să fie închise până la sfârşitul acestui an. Orice altă cheltuială în contul constructorilor după 31 decembrie va fi decontată de la bugetul local, şi nu din bugetul european.
Cuvinte cheie: + restricţii, străzi, şantiere, şofer, circulaţie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Efectele benefice asupra organismului ale unei simple cafele cu lapte
O parte din scena construită cu prilejul vizitei papei Francisc în Congo s-a prăbuşit
Stroe, despre posibilitatea comasării alegerilor locale şi parlamentare: Există suficiente argumente
PNL îi propune pe Sorin Cîmpeanu şi Florin Roman vicepreşedinţi la Senat şi Camera Deputaţilor
Marcel Boloş, întrebat cum se simte un ministru care urmează să fie schimbat: Nu bine!
Franţa şi Italia dau o comandă importantă de aproape 700 de rachete antiaeriene de tip Aster
Armenia acuză Azerbaidjanul, la Curtea Internaţională de Justiţie, de ”epurare etnică”
Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, a fost prins iar în ofsaid în dosarul Dan Hosu?
Ciolacu vrea să închidă “capitolul cu pensiile speciale” pentru totdeauna
Ministerul Economiei s-a spălat pe mâini în cazul reţinerii directorului ROMARM
Cum să scapi de depunerile de calcar de pe maşina de spălat cu un ingredient comun
Sean Dyche a fost numit antrenor al echipei Everton. El îl înlocuieşte pe Frank Lampard
Un tablou de Anthony van Dyck cumpărat cu 600 de dolari a fost vândut cu 3,1 milioane dolari
Preşedintele Zelenski a primit-o la Mikolaiv, pe Mette Frederiksen, şefa guvernului Danemarcei
VIDEO: „Murder Mystery 2”, cu Adam Sandler şi Jennifer Aniston, din 31 martie pe Netflix
O maşină a “aterizat” pe plafon într-un pârâu: doi bărbaţi au murit pe loc
Noi provocări la Palas Ice – cursuri de hochei pentru pasionații sporturilor de iarnă
Federaţiile din Educaţie vor picheta sediul Guvernului. Sindicaliştii cer lefuri mai mari
Finlanda vrea să adere în continuare la NATO împreună cu Suedia, în pofida declaraţiilor lui Erdogan
Premierul Ciucă face trimitere la Justiţie când este întrebat despre plagiatul ministrului Bode
Peskov îl acuză pe Johnson că minte şi spune că Putin nu l-a ameninţat cu un atac cu rachetă
VIDEO Bobiță, un ponei din Iași, s-a bucurat din plin de zăpadă. Cum a fost surprins
Lecții de ”patriotism” cu forța în Rusia, de la 6 ani. Elevii, puși să se antreneze cu puști
VIDEO - Un autoturism a fost împins pe podul Nicolina în barele de protecţie de pe marginea drumului
Primăria Iași și-a schimbat site-ul. Care sunt principalele plusuri și minusuri
Cine este obligat să deszăpezească. Răspunderea primarului și obligațiile cetățenilor
VIDEO TIR căzut în albia unui râu la Putna. Șoferul, prizonier în cabină
Pompierii ieșeni, chemați să îndepărteze țurțurii de pe marginea blocurilor
România pe harta europeană a ajutoarelor de stat. Riscurile competiției europene a subvențiilor
VIDEO Aleșii CJ ai județului stabilesc cum va fi cheltuit bugetul
VIDEO O nouă senzație românească la „America's Got Talent: All Stars”. Momentul ei este grozav
De ce să te orientezi către casa de pariuri sportive online Baumbet (P)
Primul transplant renal la Parhon de anul acesta. O nouă șansă la viață pentru doi pacienți
Alexandru LĂZESCULa Davos agenda a fost dominată de imperativul „salvării planetei” şi ofensiva de şarm a Chinei (II) |
Nichita DANILOVPe viscol. Senin. Frescele de la Scobinţi |
Michael ASTNERNea Omăt şi doamna Iarnă |
Eugen MUNTEANUGh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (X) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.