anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Aţi auzit de „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”? Luni se lansează. Cine sunt fondatorii?

GALERIE
autostrada
  • autostrada
- +

„Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, structură civică regională menită să identifice motivele pentru care Moldova este blocată în subdezvoltare şi să propună spre dezbatere publică soluţii concrete de revigorare economică şi socială, va fi lansată oficial luni. Conferinţa publică va avea loc la ora 13, la sala „Al.I. Cuza” a Hotelului „Unirea”. 

În mesajul prin care anunţă evenimentul, fondatorii asociaţiei, reprezentanţi ai tuturor celor opt judeţe ale Moldovei, invită să ia parte la acţiunile propuse pe „toţi cei care, prin expertiză şi competenţă profesională, pot contribui la acest efort colectiv”. După amintirea succintă a problemelor majore ale Moldovei, iniţiatorii Mişcării subliniază în acelaşi mesaj că, „fără acţiune imediată, decalajul dintre Moldova şi celelalte regiuni ale României va creşte susţinut”. Mai mult, în manifestul Mişcării se afirmă că asociaţia va propune un model naţional de descentralizare administrativă şi de punere în acord a intereselor regionale cu obiectivele dezvoltării naţionale. „Credem că este timpul ca marile regiuni ale României să capete voce politică şi putere administrativă pentru a relansa dezvoltarea ţării, ţinută acum pe loc de un hipercentralism ineficient, paralizant şi antinaţional”, conchide documentul citat. 

 

Cititi mai multe despre Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei aici

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

PNL nu poate guverna fără PSD

Cosmin PAȘCA

PNL nu poate guverna fără PSD

Nu este exclus ca, pe fondul unui dezinteres masiv la urne, PSD să obţină un număr de mandate sensibil mai mare decât cel estimat pe baza voturilor de la locale. Şi atunci nici „mama” alianţei cu USR PLUS, PMP şi UDMR nu va oferi PNL liniştea necesară să guverneze.

Filmuletul zilei

opinii

Transformare

Codrin Liviu CUȚITARU

Transformare

„Laa instaanţăă meelg cuu aaltceevaa. Suusţiin căă m-aauu deesnaaţiioonaaliizaat ceeii dee laa LLS, puunâânduu-măă săă fuumeez... Aam şii dooveezii. Mii-aauu daat naarghiileeaa, aauu făăcuut aapooii seelfiiuulii şii auu puus poozeelee pee Facebook cuu coomeentaaliiuul - S-aa tuulciit chiineezooiiuul! M-aauu moodiifiicaat deecii. M-aauu deesnaaţiioonaaliizaat. Veezii tuu, Coodliinee, îînvăăţâând eeuu loomâânaa, aam deescoopeeriit şii cuum săă fiiuu hooţ, ceeaa cee ee biinee.” N-am mai ştiut ce să adaug. Am rămas plost.

Din corola de minuni a creierului - Memoria

Bogdan ILIESCU

Din corola de minuni a creierului - Memoria

„Without memory, there is no culture. Without memory, there would be no civilization, no society, no future.” Elie Wiesel

Centenar diplomatic (II)

Florin CÎNTIC

Centenar diplomatic (II)

1920 a însemnat recunoaşterea internaţională a României complete, în adevăratele sale fruntarii. Trianonul şi apoi, în octombrie, Parisul, sunt cele două repere de neuitat pentru că ele au adus consfinţirea unirii cu Transilvania şi Basarabia.

pulspulspuls

Vorba zilei: Cică Chirica are mai mulţi oameni pe lista PSD decât pe cea a PNL

Vorba zilei: Cică Chirica are mai mulţi oameni pe lista PSD decât pe cea a PNL

Pe la sfârşitul anilor 90, Mircea Dinescu a făcut valuri printr-o afirmaţie la adresa şefului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, un profesor universitar care frecventa asiduu diverse conferinţe internaţionale, în pofida faptului că nu prea stăpânea limbile străine. 

Caricatura zilei

Chef

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.