
A început a doua probă a examenului de Bacalaureat 2024. Elevii de la profilul uman susțin marți, 2 iulie, proba la Istorie.Subiectele pe care le-au primit elevii au început deja să circule pe rețelele de socializare, la doar o oră de la începerea examenului.
Astfel, la Subiectul I, exercițiul 1, elevii au avut de numit lupta din 1595, care a fost menționată în textul B.
La punctul 2, ei avut de precizat din sursa A o informație referitoare la acțiunile otomanilor din anul 1462.
La exercițiul 3, candidații au avut de precizat un domn al Țării Românești ce se referă la textul A și textul B.
La punctul 4, ei au avut de scris litera corespunzătoare textului care susține că domnul organizează o campanie militară în sudul Dunării.
La punctul 5, candidații trebuie să scrie o relație cauză-efect stabilită între două informații alese din sursa B și să precizeze rolul fiecăreia.
La punctul 6, ei au avut de prezentat 2 acțiuni diplomatice la care au participa românii în secolele XV-XVI, una care nu se regăsește în textul B.
Apoi la exercițiul 7, elevii au avut de menționat o asemănare între 2 fapte istorice desfășurate de români în secolul XIV.
Subiectele II și III
La Subiectul II, exercițiul 1, elevii au avut de numit o mare alianță menționată în sursa dată.
La punctul 2, ei au avut de numit secolul la care se referă textul dat.
La punctul 3, elevii trebuie să menționeze șeful guvernului din anul 1914 și o caracteristicp a opiniei publice din România, din textul dat.
La exercițiul 4, ei trebuie să menționeze din text 2 informații referitoare la evenimentele din 1917.
La cerința numărul 5, elevii trebuie să formuleze un punct de vedere referitor la acțiunile militare desfășurate în anul 1916, pe baza textului, unde să-și susțină opinia cu două informații din sursa dată.
La punctul 6, candidații au de arugumentat, printr-un fapt istoric relevant, informația potrivit căreia democrația din România Mare se consolidează în perioada 1921-1930.
La Subiectul III, candidații au de făcut un eseu despre România postbelică, potrivit stirileprotv.ro.
Publicitate și alte recomandări video