Au fost testate fructele și legumele din piețele ieșene. „Este o îmbunătățire față de situația de anul trecut”
Testele de la Ecopiața pentru acest sezon arată că atât fructele, cât și legumele au valori normale de nitrați. Echipa de la Ecopiața spune că acesta este un rezultat bun, mai ales că anul trecut au întâmpinat probleme cu niveluri ridicate de nitrați la căpșuni și pepeni. Cu cât conținutul de nitrați în fructe este mai mare, cu atât se presupune că s-au utilizat mai multe pesticide pentru a stimula creșterea plantelor. Consumul pe termen lung al alimentelor cu nitrați poate afecta negativ ficatul și poate crește riscul de cancer.
„Este o îmbunătățire reală față de situația de anul trecut când am înregistrat valori peste limitele admise, în special la căpșuni și pepene roșu. De această dată, atât căpșunile, cireșele și caisele, au valori scăzute ale nitraților. Având în vedere situația de anul trecut, este un lucru îmbucurător, însă, încercăm să găsim o explicație. Vom lua legătura cu producătorii și vom afla dacă au schimbat ceva între timp pentru a ne explica această schimbare de valori”, a declarat Radu Botez, a declarat directorul intermediar Ecopiața.
Nitrații se acumulează în producția agricolă din cauza utilizării excesive a îngrășămintelor chimice sau organice bogate în azot. Această acumulare se datorează faptului că plantele folosesc nitrații pentru a-și satisface necesitățile de azot, iar legumele pot conține cantități semnificative din aceștia. Procesul de acumulare nu este influențat doar de cantitatea excesivă de îngrășăminte azotate, ci și de factori precum momentul aplicării acestora, perioada de semănat, durata expunerii la lumină și altele. Riscul pentru sănătate nu provine direct de la nitrați în sine, ci de la nitriți și sărurile acidului azotic care sunt derivate din aceștia. Transformarea nitraților în nitriți are loc în tubul digestiv uman și al animalelor, precum și în timpul depozitării îndelungate a produselor vegetale. Consumul în cantități mai mari decât cele admise în mod normal în apă, legume sau fructe proaspete poate afecta hemoglobina, ficatul și, pe termen lung, poate crește riscul de cancer.
„Am testat castraveți, roșii, cireșe și căpșuni românești, caise din import, iar valorile au arătat valori normale. Anul trecut am avut un nivel depășit de nitrați la căpșuni, atât cele românești, cât și cele din import, dar în mod special cele din import. De această dată, cel puțin căpșunile pe care le-am testat au avut valori net sub limita admisă. Totodată, a fost o diferență foarte mare între ce a arătat aparatul anul trecut, respectiv o valoare foarte ridicată la pepeni, și ce a arătat aparatul anul acesta, o valoare doar de atenție în cazul pepenilor din import. Recomandările sunt să nu se consume în cantități mari, cu alte cuvinte, cine vrea să mănânce un pepene întreg, ar trebui să îl mănânce în etape”, a declarat Radu Botez.
Anul trecut, situația a fost diferită, cu două cazuri notabile de depășiri semnificative. La una dintre probe, nivelul de nitrați la căpșunile aduse din Satu Mare a fost de 140-160 mg/kg, cu 40-60% peste limita maximă permisă de 100 mg/kg. În schimb, la pepenii testați, valoarea a fost alarmant de mare: 600 mg/kg, depășind de zece ori limita maximă acceptată de 60 mg/kg.
Publicitate și alte recomandări video