Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Au început audierile în cazul celor 500 de copaci din Copou marcaţi pentru tăiere

GALERIE
copac marcat
  • copac marcat
- +

Comisia de disciplină a început ancheta în cazul copacilor marcaţi din Copou.

Comisia s-a întrunit săptămâna trecută şi a interogat deja persoanele implicate în „operaţiunea“ din Copou care a scanda­lizat opinia publică. Conform Primăriei, persoanele audiate au fost Luminiţa Sălceanu, directorul de la Servicii Publice, precum şi fraţii săi, Cristi Bulgaru, şeful Biroului Spaţii Verzi din cadrul societăţii, şi Eduard Bulgaru, şeful Biroului Admi­nistrare Mediu Urban, precum şi Dumitru Tomorug, directorul tehnic al Primăriei.

„Cu privire la modul cum a fost gestionată situaţia din Parcul Copou şi Expo­ziţiei, s-a constituit comisia de disciplină, şi mai mulţi inspectori din cadrul municipalităţii, cât şi de la Servicii Publice, inclusiv directoarea Luminiţa Sălceanu, au făcut declaraţii şi au fost audiaţi în această comisie, urmând ca în perioada următoare să-şi încheie activitatea, pre­zentând un raport“, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Comisia de disciplină ar urma să finalizeze ancheta până la sfârşitul acestei săptămâni. „Organul de anchetă“ al Primăriei este format din Denisa Ionaşcu, secretarul Primă­riei, Maria Simionescu, directorul general al Direcţiei Economice şi Finanţe Publice Locale şi Gabriela Chisăliţă, liderul de sindicat al angajaţilor. După finalizarea anchetei din partea comisiei de disciplină, Primăria ar trebui să anunţe şi sancţiunile împotriva celor care au marcat spre tăiere 500 de copaci în Parcul Expoziţiei şi Grădina Copou.

Însuşi primarul Gheorghe Nichita a anunţat la începutul acestei luni că persoana care s-a ocupat direct de marcaje este chiar fratele directoarei Luminiţa Sălceanu, Liviu Bulgaru, în timp ce Eduard Bulgaru, celălalt frate al directoarei, s-ar fi ocupat de nota de comandă în baza căreia s-a trecut la marcaje.

Conform edilului-şef, Eduard Bulgaru, şeful Biroul Administrare Mediu Urban din cadrul Direcţiei Tehnice ar fi fost cel care a dat comanda ca toţi copacii să fie marcaţi, documentul arătând că scopul lucrării era tăierea arborilor. Edilii au recunoscut că mulţi dintre arborii marcaţi din Parcul Expoziţiei, în special castanii, au fost însemnaţi într-un mod „barbar“ şi fără o evaluare corectă a stării lor de sănătate, urmând ca funcţionarii vinovaţi de marcajele iresponsabile să fie traşi la răspundere.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri