miercuri, 10.08.2022
Trei azilanţi politic irakieni sunt acuzaţi de poliţiştii bucureşteni că ar fi prejudiciat statul român cu 15 milioane de euro, dosarul urmând să fie trimis procurorilor DNA întrucât prejudiciul depăşeşte un milion de euro, potrivit unor surse din Poliţie.
Conform surselor citate, ofiţerii Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 2 au primit o informaţie potrivit căreia trei cetăţeni irakieni, care au intrat în România după ce au primit statului de azilanţi politic în alt stat european, ar derula o serie de afaceri prin care prejudiciază statul român cu sume foarte mari de bani.
Poliţiştii au derulat o anchetă şi au stabilit că, în perioada 2008 - 2012, cei trei irakieni ar fi preluat peste 60 de firme cu datorii pe care, ulterior, le-ar fi înmatriculat cu acte false.
Aceştia, spun sursele citate, au importat, prin intermediul societăţilor preluate, fructe, legume, flori şi produse congelate din ţări aflate în Uniunea Europeană, în valoare de aproximativ 9.000.000 de lei, pe care nu le-au trecut însă în actele contabile.
Din primele cercetări, anchetatorii au reuşit să stabilească un prejudiciu de peste 15 milioane de euro, însă potrivit unor surse apropiate anchetei, se bănuieşte că, până la sfârşitul verficărilor, prejudiciul produs de cei trei irakieni ar putea atinge cifra de 50 de milioane de euro.
Poliţiştii au trimis dosarul, potrivit procedurii, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care la rândul său va declina competenţa către procurorii DNA, având în vedere faptul că valoarea prejudiciului depăşeşte un milion de euro.
Referitor la acest caz, Poliţia Capitalei a informat, printr-un comunicat oficial că, "la data de 7 martie a.c., în urma activităţilor de cercetare desfăşurate în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi determinarea înmatriculării unei societăţi în temeiul unui act constitutiv fals, poliţiştii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor au stabilit faptul că, în perioada 2008-2012, trei cetăţeni străini au preluat în mod fictiv părţile sociale a peste 60 de societăţi comerciale, determinând înmatricularea acestora la Oficiul Registrului Comerţului în baza unor acte constitutive false".
Cuvinte cheie: + azilanti politic frauda
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
VIDEO Exasperați de traficul aglomerat din Eforie, șoferii merg cu mașinile pe faleză!
VIDEO Sisteme HIMARS la Focșani. Temutele lansatoare de rachete, filmate la intrarea în oraș
Spații cu specificații de top pentru birouri de ultimă generație în zona Palas (P)
Labirint rutier pe drumurile spre Iaşi. Pe unde puteți veni dacă plecați din Botoșani
FOTO Tragedie la Cristești. Copil mort într-un accident cu un TIR și un autoturism
Protest azi în Piața Unirii pentru pedepsirea vinovaților pentru represaliile din 10 august 2018
O nouă tragedie la Hollywood. O vedetă a murit într-un accident de mașină
VIDEO Cum se fură la pompă. Aer la 9 lei/l în loc de carburant
VIDEO Momentul în care 6 comandanți și 5 militari ruși sunt aruncați în aer
VIDEO Furtună politică în Statele Unite după percheziţia casei lui Trump
FOTO Cum se face de râs propaganda rusă. Oare ce vede prin binoclu Medvedev?
Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului
Al 23-lea transfer al verii! Poli legitimează un nou atacant
Greu de decis: este sau nu este construit legal blocul din imagine?
Un ieşean muşcat de maidanez în Copou a obţinut 10.000 lei de la Salubris. Argumentul decisiv
Ce mai face ursul din Pădurea Dobrovăţ? „S-a localizat în zona Ştiubeie, la fostul canton”
Banchiza din Antarctica a atins luna trecută cea mai mică suprafaţă înregistrată vreodată
Tanczos Barna: Deşertificarea reprezintă un risc pentru România
Un bărbat de 34 de ani a lovit două adolescente care traversau strada. Una a murit la spital
Criminalul din Argeş a folosit un ciocan pentru a-i măcelări pe cei cinci membri ai familiei sale
Variola maimuţei: OMS deplânge atacurile împotriva primatelor din Brazilia
Monica Niculescu s-a calificat în turul secund al probei de dublu de la Toronto
Două femei de 68 şi 78 de ani au fost violate într-un spital. Suspectul este căutat de poliţie
Acuzat de opt violuri, Benjamin Mendy compare în faţa justiţiei
Cancelarul german Olaf Scholz susţine revendicările echipei feminine de fotbal a Germaniei
Donald Tusk acuză guvernul din Polonia că încearcă ieşirea din UE
Catedrala din Köln nu va mai fi iluminată în timpul nopţii pentru a se economisi energie
Mohammad Murad susţine că nu vrea să investească la Dinamo din cauza situaţiei neclare
Comisia Europeană rezervă 15 milioane de doze de vaccin anticovid Moderna adaptat omicron
Un nou virus, ”langya”, cu caracteristici asemănătoare noului coronavirus, descoperit în China
Serena Williams se desparte de tenis: A început numărătoarea inversă
Amadou Onana, transferat de Everton de la Lille cu 33 de milioane de lire sterline
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (I) |
Florin CÎNTICInteligenţa politehnică |
Radu PĂRPĂUȚĂDespre război şi liceul militar |
Alex VASILIULumini şi umbre în mass-media românească |
Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.