anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 17.08.2022

Auchan a finalizat preluarea Real România

GALERIE
Auchan Real
  • Auchan Real
- +

Auchan a finalizat la 1 septembrie ultima etapă, de natură juridică, a procesului de achiziţie şi transformare în Auchan a celor 20 de hipermarketuri Real din România, respectiv fuziunea prin absorbţie a celor două societăţi.

"Fuziunea celor două companii este doar un ultim simbol al convergenţei depline, la un an după ce toate magazinele au fost redeschise sub marca şi comerţul Auchan. În toată această perioadă am continuat investiţiile în România, ajungând până astăzi la un total de peste o jumătate de miliard de euro (...)", a declarat directorul general Auchan România, Frederic Bellon.

Noua companie Auchan a ajuns ca urmare a achiziţiei celor 20 de magazine Real şi a ultimelor două deschideri din 2014 şi 2015 la 33 de hipermarketuri, cu 276.000 metri pătraţi suprafaţa netă de vânzare. Auchan este al doilea comerciant din ţară, iar cu circa 11.000 de angajaţi, al patrulea angajator privat din România.

Până în prezent, Auchan a investit în România 520 de milioane de euro, iar o acţiune importantă în cadrul acestora a fost achiziţia clădirilor, terenurilor şi galeriilor a 12 hipermarketuri din centrele comerciale foste Real, finalizată în primul semestru al acestui an.

În prezent, Auchan România deţine în proprietate 70% din parcul său de magazine.

Auchan a plătit 257 milioane euro pentru achiziţia celor 20 de hipermarketuri Real din România, inclusiv a spaţiilor în care funcţionează o parte din magazine şi galeriile comerciale ataşate.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Celălalt război (I)

Cătălin ONOFREI

Celălalt război (I)

Când memele ucid genele.

opinii

Şoc şi groază…

Briscan ZARA

Şoc şi groază…

Nu e de râs, e de fapt de plâns. Orice dependenţă e rea, chiar şi aceea faţă de propriul copil. Şi cu cât mediul în care trăim e mai sigur, cu atât uităm faptul că acel om nu e făcut să stea cu noi, ci să trăiască fără noi. Datoria noastră e să îl învăţăm să zboare nu să îl ţinem în aer agăţat de sfori. E greu să înţelegem asta, dar nu e imposibil...

Opt ore în Turnul Babel

Cristina DANILOV

Opt ore în Turnul Babel

Extrovertiții au mai multe șanse să dea instantaneu o soluție unei probleme. Introvertiții, pe de altă parte, se simt mai confortabili când iau decizii bine gândite. Nu le place să fie zoriți, repeziți și puși la colț doar fiindcă nu-s ca șeful iute ca piperul. Pentru extrovertiți, recunoașterea socială și sprijinul colegilor sunt deosebit de importante. Pentru introvertiți, acest lucru este, de asemenea, valoros, dacă există, dacă nu, nu vor suferi, ei își pot face treaba oricum, cu sau fără aprecieri și statui prea multe.

Mitocanul de la volan (I)

Eugen MUNTEANU

Mitocanul de la volan (I)

Suntem asaltați zilnic cu știri și imagini despre accidente de circulație atroce. Statisticile spun că România este țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente de circulație. Dincolo de precaritatea șoselelor, cred că o cauză a acestei situații îngrijorătoare este și existența în libertate a fiarei sălbatice pe care am ales să o numesc mitocanul de la volan.

pulspulspuls

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

Ehehei, iubiţi dreptcredincioşi, iată că încurcate mai sunt căile Domnului de când treburile lumeşti şi dorinţele de parvenire şi câştig şi-au băgat coada tot mai adânc în sânul şi buzunarele largi de popă ale unor înalţi prelaţi din mitropolia noastră de la Iaşi, atât de greu încercată în ultima vreme. Iacătă aşadar, dragilor, ce au mai putut zămisli minţile întunecate de aceste lucrături diavoleşti: citiţi şi vă cruciţi, nu alta! 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.