AUDIO: Deputat PNL obligat să se retragă după ce a fost condamnat
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Crăciunescu a vrut pentru 23 de minute să candideze din nou

AUDIO: Deputat PNL obligat să se retragă după ce a fost condamnat

GALERIE
craciunescu g
  • craciunescu g
- +

Deputatul PNL Grigore Crăciunescu s-a suspendat din partid din cauza problemelor cu legea pe care le are. Parlamentarul a fost condamnat ieri, definitiv, la un an şi 10 luni de închisoare cu suspendare. Contactat telefonic ieri, acesta a declarat în primă fază că se gândeşte dacă va mai candida sau nu pentru un mandat. După 23 de minute a revenit însă asupra declaraţiei şi a spus că nu mai este membru PNL încă de acum două săptămâni şi că va ieşi definitiv din politică. 

Problemele cu justiţia au determinat un parlamentar ieşean să se retragă de pe scena politică. Cel puţin la nivel declarativ. Deputatul Grigore Crăciunescu, ajuns în Parlament de pe listele USL (din partea PNL), a fost condamnat ieri, definitiv, la un an şi 10 luni de închisoare cu suspendare, fiind găsit vinovat pentru conflict de interese. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României au admis apelul lui Crăciunescu, reducând pedeapsa acestuia. În primă instanţă, deputatul primise o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni de închisoare. Pe lângă reducerea pedepsei principale, Grigore Crăciunescu a mai beneficiat prin sentinţa de ieri şi de înlăturarea interdicţiei de a candida sau de a ocupa funcţii publice, ce fusese impusă de prima instanţă.

Reacţia ciudată a deputatului

Reporterul „Ziarului de Iaşi” l-a contactat ieri pe Grigore Crăciunescu, acesta susţinând, în cadrul unei prime discuţii, că nu ştie ce pedeapsă primise. După ce a fost informat despre soluţie, Crăciunescu a spus iniţial că se va gândi, împreună cu partidul, dacă va mai candida sau nu pentru un post de parlamentar.

„Asta au hotărât, asta este, nu comentez nimic. Înseamnă că au reanalizat, şi este bine. Nu am ce să comentez, e bine aşa”, spunea Crăciunescu. Întrebat dacă va mai candida, Crăciunescu spunea în cadrul primei conversaţii: „Dacă s-a suspendat interdicţia de a candida, va hotărî partidul, vom hotărî împreună, mă rog. Totul se va discuta la nivel de partid, şi ce vor hotărî colegii, aia voi face.”

După 23 de minute de la prima discuţie avută, Crăciunescu şi-a adus aminte un lucru esenţial, şi a revenit cu un apel telefonic. „Am depus cererea de suspendare din partid de acum două săptămâni. Motivul a fost procesul acesta. Pe 14 a fost (n.r. - înaintarea cererii), nu s-a pronuntat, şi eu m-am autosuspendat din partid. Nu mai sunt membru PNL în condiţiile astea. Voi fi deputat independent şi afiliat la PNL. Nu voi mai candida la alegerile din acest an nici ca independent. Fără discuţie ies din politică. Am fost un membru de partid loial. PNL-ist convins din 1997, dar aşa se întâmplă uneori. Voi găsi ce să fac la pensie, am clinica la Paşcani, am casă la Gura Humorului. Voi rămâne în sectorul privat. Am lăsat în urmă nişte lucruri bune atât în oraş, cât şi în activitatea de primar. La vârsta pe care o am, mă retrag, păcat cu această... aşa a fost să fie”, a spus Crăciunescu în timpul celei de-a doua conversaţii.

Deputatul a motivat discrepanţa dintre cele două declaraţii spunând că a fost bulversat când a aflat de la reporterul „Ziarului de Iaşi” sentinţa. Crăciunescu are 68 de ani şi este deputat din 1997.

Acuzaţiile

Infracţiunea pentru care Crăciunescu a fost găsit vinovat este de conflict de interese. Potrivit procurorilor, în perioada în care Crăciunescu era primar în Paşcani, ar fi perfectat nouă acte juridice cu diferite societăţi comerciale care erau reprezentate de fiul său. La una dintre respectivele firme, mai notează anchetatorii, Crăciunescu activase înainte de a deveni primar. “De menţionat este şi faptul că unul dintre aceste acte juridice vizează concesiunea prin încredinţarea unei suprafeţe de teren intravilan, situat vis-a-vis de primăria oraşului Paşcani şi în imediata vecinătate a sediului uneia dintre societăţile comerciale al căror administrator era fiul inculpatului. Atribuirea suprafeţei de 110 mp de teren s-a realizat prin concesionare directă, fără licitaţie publică, pentru o perioadă de 25 de ani, la un preţ de 219 /an (faţă de preţul stabilit într-un proiect iniţial al concesiunii de 1021 /an), pentru construirea unei parcări ce urma să deservească laboratorul de analize medicale care aparţinea familiei inculpatului”, au precizat procurorii.

Celelalte acte juridice, au mai spus aceştia, ar fi avut ca obiect derivat activitatea de publicitate stradală prin panouri publicitare şi/sau totemuri de mari dimensiuni, amplasate pe suprafeţe de teren de la 1 mp până la 5 mp, în intravilanul oraşului Paşcani, în zonele cu cea mai bună vizibilitate.

”Toate aceste activităţi denotă dorinţa şi diligenţele depuse de inculpat pentru stabilirea unor preţuri preferenţiale pentru societăţile familiei sale şi pentru facilitarea desfăşurării activităţii acestora.” 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce mai rămâne din idealurile olimpice

Nicolae GRECU

Ce mai rămâne din idealurile olimpice

O mega-competiţie internaţională cu sportivi aleşi pe sprânceană, pe baza unor calificări la sânge şi în urma căreia cel mai bun trebuie să câştige cel mai mult.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (4)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (4)

Autorul continuă evocarea unor ani din anotimpul paradisiac al copilăriei şi adolescenţei petrecute pe malurile Dunării.

A fi creştin ieri şi azi

pr. Constantin STURZU

A fi creştin ieri şi azi

În viaţă experimentăm mult şi, cel mai adesea, ne alegem cu un gust amar, cu un gol în suflet. Chiar şi când suntem curioşi să aflăm cât mai multe dintr-un domeniu sau altul, ajungem la concluzia că toată ştiinţa noastră nu valorează, în faţa morţii, nici cât o ceapă degerată. Ba chiar şi când avem curiozitatea de a interacţiona cu anumite persoane, riscăm uneori prin a sfârşi dezamăgiţi.

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ioan STANOMIR

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ceea ce criza sanitară a impus, în mod dramatic şi poate ireversibil, este politica fricii. Creşterea fără precedent a controlului statal, invadarea unor teritorii care păreau până atunci de neatins, vocaţia domesticirii cetăţenilor, toate acestea sunt simptomele răului pe care administrarea pandemiei l-a născut în societăţile noastre. Liberul-arbitru şi drepturile constituţionale au fost constant şi agresiv erodate. Frica, iar nu prudenţa, a dominat.

pulspulspuls

Noi tabere la liberali: bam-bam! Iaşul pare acum chiar pe lângă

PULS

Noi tabere la liberali: bam-bam! Iaşul pare acum chiar pe lângă

Când credeau şi liberalii noştri de la Iaşi că măcar pe jumate tot or să fie în tabăra câştigătoare, căci oricum jumatea lui Muraru merge cu Cîţu, iar jumatea lui Alexe se duce cu Orban, hop că dinspre Bucureşti vin veşti care răstoarnă toată calimera de la Iaşi.

Caricatura zilei

Drona auto

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.