
Două eleve din clasa pregătitoare a Școlii Primare „Carol I” din Iași, membre ale clubului de șah al școlii CarolȘah și sportive legitimate la Clubul Șah Activ Iași, au impresionat la Campionatul European de Șah Școlar, desfășurat la Mamaia. Ermina-Ioana Covalciu a primit titlul de campioană europeană.
Ermina-Ioana Covalciuc a obținut locul I și titlul de campioană europeană la categoria ei de vârstă, aducând medalia de aur la Iași. Ruxandra-Maria Teslariu, a încheiat competiția pe locul 5 la categoria Under 7 fete, un rezultat care confirmă talentul și potențialul său.
„Reconfirmarea excelenței la Școala Primară Carol I din Iași vine ca o validare a muncii tuturor celor implicați în activități didactice școlare și extrașcolare. Suntem preocupați pentru diversitate educațională și se vede că seriozitatea muncii, pasiunea cu care se lucrează, perseverența sunt principalele ingredient ale reușitei. Consider că dezvoltarea competențelor unor copii la nivelul învățămâtului primar nu vine doar de la rigoarea familiarizării cu disciplina științifică. Ea trebuie împletită cu experiențe, cu interdisciplinaritate și cu motivație. Este o mare bucurie personală să descopăr un antrenor, medic de profesie, absolvent carolist care să aibă răbdarea și disponibilitatea de a recompensa comunitatea din care a făcut parte, cu acest titlu”, a declarat Claudia-Filareta Cărăușu, directoarea școlii.
Elevele campioane de la Școala „Carol I”, antrenate de un fost carolist
Ambele eleve sunt membre ale clubului de șah CarolȘah din cadrul Școlii Primare „Carol I” și sportive la Clubul Șah Activ Iași. Rezultatele de la Mamaia vin după succesele obținute în luna ianuarie la Campionatul Național de Șah Școlar, unde Ermina a devenit campioană națională, iar Ruxandra a fost numită vicecampioană.
„Ca antrenor, nu pot descrie în cuvinte emoția pe care am simțit-o văzând-o pe Ermina urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și ascultând imnul României. Am învățat împreună primele mutări, i-am urmărit evoluția pas cu pas, iar astăzi ne-a făcut pe toți să visăm. Este o fetiță cu o inimă uriașă, curajoasă, disciplinată și plină de lumină. Ne-a oferit o lecție de perseverență și ne-a reamintit de ce iubim ceea ce facem”, a precizat Emanuel Chifor, coordonatorul clubului de șah CarolȘah și președinte al Clubului Șah Activ Iași, medic și absolvent al Școlii Primare „Carol I”.
Publicitate și alte recomandări video