Australian Open 2022: Jucătorii s-au săturat de cazul Novak Djokovic / Garbine Muguruza: "Nu cred că este greu să respecţi regulile"
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Australian Open 2022: Jucătorii s-au săturat de cazul Novak Djokovic / Garbine Muguruza: "Nu cred că este greu să respecţi regulile"

GALERIE
Australian Open
  • Australian Open
- +

Jucătorii şi jucătoarele de la Australian Open nu mai vor să audă despre cazul Novak Djokovic. Sâmbătă, la Media Day, aceștia au afirmat că nu își doresc să mai vorbească despre situația sârbului și au vrut să discute doar despre tenis, potrivit hotnews

Grecul Stefanos Tsitsipás, care în ultimele zile nu şi-a cruţat colegul din circuit, afimând: "Novak vrea să joace după propriile reguli şi noi arătăm ca nişte idioţi că vrem să respectăm regulile", a vrut sâmbătă doar să adauge: "Sunt aici să vorbesc despre tenis. Nu am vorbit suficient despre tenis în ultimele două săptămâni, ceea ce este păcat".

Garbine Muguruza, locul 3 WTA, consideră că tot scandalul putea fi evitat, dacă regulile erau respectate.

"Cred că toţi vrem să mergem mai departe şi să ne concentrăm pe aspectul începerii unui Grand Slam. Cred că toate acestea ar fi putut fi evitate, aşa cum am făcut cu toţii, vaccinându-ne, făcând tot ce trebuia să facem pentru a veni aici în Australia. Toată lumea cunoştea foarte bine regulile. Urmează-le şi gata. Nu cred că este atât de greu..." - Garbine Muguruza, citată de News.ro.

Germanul Alexander Zverev a fost mai blând: "Crezi că Djokovic a fost maltratat?", a fost întrebat. "Nu cred că ar fi venit aici întâmplător fără să se gândească la faptul că nu ar putea juca, dacă ar fi avut permisiunea să fie în ţară. Înţeleg punctul de vedere al poporului australian. Dar guvernul australian şi guvernul victorian ar fi trebuit să fie clare cu privire la ceea ce urma să se întâmple. Novak este un superstar global. Şi el este cineva despre care poate oamenii cred că pot face tam-tam doar pentru că este Novak. Dacă nu ar fi fost Novak Djokovic, numărul 1 mondial, cu 20 de Grand Slam-uri, toate astea nu ar fi luat proporţii atât de <dramatice>. Tot ce se întâmplă, evident, nu este un lucru bun, în special pentru el. Dar nu se poate pune la îndoială moştenirea lui în tenis din cauza asta".

Novak Djokovic s-a întors în hotelul de carantină - Când va fi luată o decizie finală în cazul sârbului

Novak Djokovic se află din nou în custodia forţelor australiene de frontieră, iar prima audiere în instanţă în cadrul contestaţiei depuse de avocaţii liderului mondial la a doua decizie de a i se anula viza de intrare în ţară a fost scurtă şi s-a încheiat, informează The Age.

Judecătorul şi părţile implicate, reprezentanţii tenismenului sârb şi ai ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, au discutat chestiuni procedurale despre modul în care contestarea anulării vizei va avea loc în acest weekend.

Toate părţile au fost de acord ca audierea să aibă loc duminică, de la ora locală 09:30 (00:30, ora României).

Audierea a fost una administrativă, singura dispută între părţi fiind dacă dosarul va fi judecat duminică de un singur judecător al instanţei sau de un complet format din trei judecători (variantă care a fost aleasă în cele din urmă).

"Această chestiune va fi decisă de un complet al Curții Federale din Australia format din judecătorul-șef James Allsop, judecătorul Anthony Besanko și judecătorul David O'Callaghan", a precizat sâmbătă instanța.

Decizia luată de completul de judecată va fi definitivă, iar părțile nu vor putea face apel împotriva verdictului.

Djokovic se află, de sâmbătă dimineaţă, în custodia forţelor australiene de frontieră, după ce ministrul Imigraţiei i-a ridicat a doua oară într-o săptămână viza de intrare în ţară liderului ATP.

Pentru a evita un circ mediatic, autoritățile australiene l-au reținut pe sârb într-un loc care nu a fost dat publicității. Conform presei de la Antipozi, acesta s-a prezentat sâmbătă, la ora 08:00 (vineri, ora 23:00 în România), la birourile Ministerului Imigrării, unde a fost audiat timp de două ore. Sârbul a petrecut patru ore alături de avocații săi pentru a-și organiza apărarea.

Sârbul a fost surprins de jurnaliști în mașina care l-a readus în hotelul de carantină din Carlton, scrie publicația online The Age.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dicţionar politic 2021 (II)

Cătălin ONOFREI

Dicţionar politic 2021 (II)

Cuvântul specific anului 2021 este „trădare”. Dacă ar fi să-l personalizez, mi-aş imagina un păpuşoi uriaş, blond, cam stricat, ce repetă sacadat, ori de câte ori îl scapi cu fundul în sus, pe-se-de, pe-se-de, pe-se-de…

Filmuletul zilei

opinii

Paradoxul australian

Briscan ZARA

Paradoxul australian

Nu zic să accepţi pe oricine îţi bate în poartă, mai ales acum că stai într-un cartier select, curat, pretenţios, ai iarba tunsă la milimetru, în casă miroase a levănţică şi nu găseşti fir de praf nicăieri, dar trebuie totuşi trasată o linie între democraţie reală şi abuz democratic, cu damf de tiranie.

Echilibristică pe grămăjoara de monede

Cristina DANILOV

Echilibristică pe grămăjoara de monede

Banii - investiţii şi decizii de afaceri - sunt de obicei legaţi de domeniul matematicii, finanţelor şi statisticii, datele indică de fiecare dată când guvernele lumii se apleacă asupra lor unde ar trebui să dirijeze resursele financiare pentru ca întreaga societate să atingă un anumit nivel de prosperitate. Dar, în familie, lucrurile stau puţin altfel, oamenii nu iau decizii financiare doar pe foaie de calcul. Le iau după cină, uneori la un pahar de vin sau după ce au terminat treburile casnice, ţinând cont de priorităţi, intenţii, dorinţe, de istoria personală, de propria lor viziune asupra viitorului, de egoul lor, în fine, de marketingul, de promoţiile şi stimulentele salariale.

Mic tratat despre proasta guvernare (I)

Mihai DORIN

Mic tratat despre proasta guvernare (I)

La doi ani de la debutul pandemiei, în România putem face un succint bilanţ. Aceasta a prilejuit developarea realităţilor social-politice, instituţionale şi a mentalităţilor specifice unei societăţi întârziate. Metoda comparativă înlesneşte clarificarea diferenţelor de abordare a crizelor între societăţile incluzive şi cele extractive. Fără a intra în detalii, precizăm că societăţile incluzive sunt cele care edifică instituţii creative, dinamice, democratice şi predictibile, iar cele extractive sunt rezultatul selecţiei nedemocratice, prin intermediul unor soluţii opace, din interiorul cercurilor vicioase ale puterii.

pulspulspuls

Cine este ieşeanca ce va lua locul ocupat cândva de madam Beatrix? E de bine!

Cine este ieşeanca ce va lua locul ocupat cândva de madam Beatrix? E de bine!

Pentru că auzim că multă şi zbuciumată curiozitate a mai trezit zilele trecute pontul nostru legat de faptul că viitoarea şefă a Operei ieşene, în locul amicului lui Chirică, ar urma să fie o madamă de bine din târg apropiată de partidoi, iacătă că pe azi avem ceva date mai concrete, în afară de genul viitoarei şefe, adicătelea cel femeiesc, despre care vedem că a creat atâta vâlvă. 

Caricatura zilei

Pantaloni

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X