Austria semnalizează dreapta 

Alegerile legislative din Austria au confirmat prognozele institutelor de sondare a opiniei publice și au adus pe primul loc Partidul Libertății (FPÖ), de extrema dreaptă, condus de Herbert Kickl. Cu 57 de mandate din totalul de 183, FPÖ îi devansează pe popularii (ÖVP) actualului cancelar Karl Nehammer (51 mandate), restul locurilor fiind ocupate de social-democrați (SPÖ) cu 41, liberali (NEOS) cu 18 și Verzi cu 16 mandate.

Este pentru prima dată când FPÖ obține primul loc și, pe cale de consecință, șansa de a dobândi cea mai mare influență în viitorul guvern, care va fi în mod necesar unul de coaliție. După cum se știe, popularii nu au exclus participarea, cu condiția ca altcineva decât domnul Kickl să preia funcția de cancelar. Cele două partide au o oarecare experiență de cooperare – e drept, cu ÖVP în postura de principal partener: intervalul 2017-2019 și, într-o altă „epocă” politică, perioada 2000-2005 (după legislativele din 1999). Era epoca faimosului Jörg Haider, lider al FPÖ care a înțeles că e mai bine ca el să nu se implice în executivul național și astfel să permită accesul partidului său la guvernare: domnul Haider a rămas guvernator al landului Carinthia și, mai mult, a demisionat și din funcția de președinte al FPÖ (e drept, a continuat să fie liderul de facto al partidului).

În anul 2000, reacțiile negative venite de la Bruxelles au fost dure, mai ales că Austria avea pe atunci o vechime de doar cinci ani în Uniunea Europeană. Ceilalți 14 parteneri au supus-o unor sancțiuni politice ad-hoc și au învestit un grup de „trei înțelepți”, condus de fostul președinte finlandez Martti Ahtisaari, care să monitorizeze eventualele derapaje de la democrație. Concluzia a fost că nu se întâmpla nimic grav, dar ancheta a constituit un reper pentru acțiunile de acest tip ale UE, până la adoptarea unui cadru mai coerent prin tratate. Astăzi, când extrema dreaptă este mult mai prezentă la vârful politicii europene decât în urmă cu un sfert de secol, temerile din 1999-2000 ne apar într-o cu totul altă lumină.

Spre deosebire de acea perioadă, însă, acum FPÖ este pe primul loc și, potrivit cutumei, ar avea dreptul să dea cancelarul într-un eventual guvern de coaliție. Faptul că popularii nu concep să lucreze sub bagheta domnului Kickl (care nu de mult le-a fost coleg, ca ministru de interne în perioada 2017-2019) sugerează o repetare a strategiei din 1999-2000 și, totodată, a recentului caz din Țările de Jos, unde liderul extremei drepte, Geert Wilders, a făcut pasul în spate și nu s-a implicat în guvern, permițând partidului său să construiască o coaliție.

Vom vedea dacă liderul FPÖ, domnul Kickl, va fi dispus să renunțe la ambițiile de cancelar. În orice caz, varianta unei colaborări FPÖ-ÖVP va fi prima încercare în procesul de formare a guvernului, pentru că – bună sau rea – aceasta a fost voința alegătorilor. Ipoteza preferată la Bruxelles și în mai toate capitalele europene, cea a unei colaborări între populari și socialiști, plus unul sau ambele partide de centru-stânga mai mici, are puține șanse de a se materializa, pentru că ÖVP ar risca prea mult. Între alegătorii săi se numără un segment important care poate fi țintit de propaganda FPÖ, spre a nu mai vorbi de faptul că și în rândul lor există suficientă ostilitate față de migrație (tema centrală a scrutinului) fără ca aceasta să-i transforme automat în „extremiști”.

Nu putem insista aici asupra dimensiunii europene a victoriei domnului Kickl, dar tovarășii săi de idei din zona extremei drepte sunt, evident, foarte încântați. Cu intensități diferite, depinzând și de imaginea pe care respectivele partide vor să o proiecteze pe plan intern, naționalist-suveraniștii au salutat succesul FPÖ. Vom vedea cum se va traduce noul raport de forțe în comportamentul guvernului austriac în Consiliul European și Consiliul UE, dacă într-adevăr se va ajunge ca el să obțină (o parte din) puterea executivă la Viena. Dar negocierile de formare a guvernului vor dura, probabil, săptămâni bune, ceea ce face ca actualul cabinet al domnului Nehammer să aibă timpul – și spațiul politic – de a renunța la obiecțiile față de aderarea României și Bulgariei la „Schengen-ul terestru”. Alegerile au trecut, astfel că nu mai poate obține niciun beneficiu din blocarea extinderii spațiului de liberă circulație, cu atât mai mult cu cât acesta a intrat în criză și va trebui să fie regândit, mai devreme sau mai târziu. Viitorul Consiliu JAI, programat peste o săptămână, ar trebui să ne ofere indicii despre poziția guvernului austriac și despre nivelul de realism al speranțelor într-o aderare la 1 ianuarie 2025.

Publicitate și alte recomandări video