Autobahn, un foileton teatral la FITS online

Gazda, Teatrul Național „Radu Stanca“, a avut foarte inspirata idee de-a lucra în premieră în România un foileton utilizând po­veș­tile dramatice ale lui Neil LaBute reunite în Autobahn (traducere de Mihaela Sîrbu). Proiectul, coordonat de Claudia Maior, a propus în fiecare zi, vreme de o săptămână, la orele prânzului și în miez de noapte, câte un moment de teatru filmat. Cadrul general e interiorul unui autovehicul, pentru că protagoniștii sunt legați dramaturgic de acest spațiu familiar, în care ne petrecem o parte consistentă a timpului și unde ni se întâmplă multe sub raport emoțional.

Echipa de realizatori înseam­nă duetul regizoral Andrei și Andreea Grosu, scenograful Vladimir Turturică, Mihai Dobre (cu ingenioase rame muzicale din ilus­trație, prelucrare și compoziție). Partea video e gestionată de Alexandru Condurache, regizor de film foarte apropiat de arta teatrală, cel care a filmat multe dintre producțiile recente ale lui Silviu Purcărete.

Ceva foarte bun a ieșit din circumstanțe globale complicat

Proiectul a fost condiționat de pan­demie, de distanța impusă de securitatea sanitară, dar, cum ziceam de mai multe ori în perioada aceasta care ne-a dat peste cap rutinele private și publice, abordarea constructivă e cea mai adecvată. Și uite cum ceva foarte bun a ieșit din circumstanțe globale complicate și dintr-o nouă manieră de lucru. Ce s-a schimbat? I-a pus pe interpreți în fața unei camere video și a metodei one shot. S-a repetat serial, cu fiecare actor sau grup dezvoltând bucata proprie. Dar asta se face în mod curent și în teatru atunci când structura e secvențială, asamblarea venind cu ceva timp înaintea premierei, la generale.

Scenografia e ready-made, Turturică amenajând habitaclurile prin recuzită indicatoare de context sau de contrast cu ipostaza dramaturgică (un buchet de flori, un tort și niște baloane aniversare, sticle, resturi de mâncare, bagaje). Actorii stau la volan, pe locul mortului sau pe bancheta din spate. A șofa, a fi atent la trafic, a juca și a fi filmat în același timp, iată o situație de creație neobișnuită. Zona în care se află mașinile – în mișcare sau staționând –, dinamica peisajului exterior sunt și ele dătătoare de sens și de ritm.

Cum e să circuli pe șoselele vieții

Pentru realizatori provocarea a fost mare, stimulându-le fantezia. Spațiile ample ale scenei s-au contractat, paleta de expresivitate la îndemână, și ea. Fixați într-un scaun, cu o mobilitate controlată de centura de siguranță, singurele instrumente rămân mobilitatea facială și a părții superioare a corpului, alături de, firește, știința de a spune o poveste prin replică și de a reda emoții. O fac în fața unei camere video, într-o imagine fixă, cu un coechipier, ori de unul singur, la lumina zilei, adică fără accesoriile teatrului care te sprijină uzual în construcția de personaj. Am văzut însă aici o mare oportunitate pentru actorii sibieni de a-și amorsa arsenalul creativ. Încă o dată, o fac foarte bine.

În All Apologies, Adrian Matioc etalează o gamă stilistică impresionantă, traversând stări multi­ple cu naturalețe și cu un au­tocontrol desăvârșit. Își pledează cauza afectivă în fața Ralucăi Iani, ce are o partitură integral nonverbală. Chapeau pentru toa­te personajele acestea de sprijin care edifică din tăceri, mască de expresie facială, gestualitate și corporalitate. În alte episoade, reveren­țele merg spre Iustinian Turcu, Mihai Co­man, Viorel Rață.

Ofelia Popii și-a certificat cu nenumărate prilejuri anvergura. Acum, în Merge, face un tandem excelent cu Ciprian Scurtea într-un story dezvăluit gradat, din raporturi interumane profunde, la sca­ră micro, cu precizie la detalii și nuanțe.

Marius Turdeanu (Long Division) e la volan, debordează de energie și dă o probă de mare actorie. Întruchipează genul ce nu poartă centură, vulcanic, care nu se lasă până nu obține ce vrea. Turdeanu se confruntă cu volanul, are o privire electrizantă, face gesturi precipitate care trădează entropia interioară, mimica sugestivă, utilizează oglinda retrovizoare ca pe un partener de dialog, totul cu eficacitate estetică maximă. Limbajul său corporal e sincron cu vorbele emise, cu vigoa­rea atribuită personajului. Minunat!

Cendana Trifan, Gabriela Pâr­lițeanu și Horia Fedorca, Adrian Neacșu și Cezara Crețu (aceasta încă studentă, jucând în tandem cu profesorul ei, Neacșu) adaugă valoare estetică prin prestațiile lor la reușita de ansamblu.

Ultima secvență a seriei, Autobahn, elucidează prin tumultuoasa Diana Văcaru Lazăr meta­fora din titlu; piesa vorbește pe fond despre cum e să circuli pe șoselele vieții, fără limită de viteză, despre oameni „trădați, ră­niți, rătăciți“, cum scrie LaBute. Fiecare episod e o alveolă dintr-un șir în care omenescul necosmetizat e redat la voltaj înalt, răsare din situații aparent banale, dar care ne definesc ca specie cu bune și cu rele.

Poveștile lui Neil LaBute sunt așa cum le știm – intense, surprinzătoare prin cotidianitatea și firescul relatării, cu răsuciri neașteptate, mixând dramă și comic în doze juste și într-o logică fără fisură.

Publicitate și alte recomandări video