Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
"Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA va informeaza ca circulatia feroviara este între (...)
citeste totjoi, 30.06.2022
Primarul Mihai Chirica a făcut mai multe precizări referitoare la noile reguli care vor trebui respectate în municipiul Iași în următoarea perioadă. El a subliniat că responsabilitatea respectării regulilor în autobuze și tramvaie le revine șoferilor și vatmanilor și că aceștia trebuie să se asigure în fiecare stație că nu intră mai mulți călători decât numărul de scaune libere. Dacă pornesc din stație cu mai mulți pasageri, vor fi sancționați.
Și până acum, în autobuzele și tramvaiele din Iași ar fi trebuit să nu existe mai mulți călători decât numărul de scaune, însă regula era greu de respectat din mai multe motive. Numărul mijloacelor de transport în comun este mic, iar al celor care îl utilizează este destul de ridicat, mai ales dimineața (în intervalul orar 7:00 - 9:00) și după-amiaza (în intervalul orar 14:00 - 18:00). Dacă regula s-ar fi respectat, ar fi însemnat ca multe persoane să rămână zeci de minute în stații până ar fi venit un autobuz sau un tramvai mai liber în care să aibă voie să urce. Sunt stații cu flux mic de persoane, dar sunt și stații, cum este cea de la Gară, în care mijloacele de transport se umplu.
Totuși, în următoarele două săptămâni regulile vor deveni mai aspre, iar respectarea lor va fi responsabilitatea celor care conduc autobuzele și tramvaiele. Aceștia vor fi cei care vor decide dacă pornesc din stații sau nu, dacă permit sau nu urcarea.
"Cine nu înțelege că în mijlocul de transport în comun trebuie să stai doar în limita locurilor de pe scaune și doar cu mască de protecție, acel mijloc de transport nu mai pleacă din stație sub sancțiunea administrativă împotriva șoferului sau a vatmanului. Astăzi (vineri, n. red.) am decis și am cerut Companiei de Transport Public să ia măsuri", a declarat primarul Mihai Chirica.
Cuvinte cheie: + autobuze iași, stații iași, șoferi, vatmani
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Şcoală de vară pentru dezvoltare personală la Colegiul Pedagogic
În România s-au refugiat mai mulți ucraineni cu studii superioare decât în Polonia și Cehia
Examenul auto se va putea susține oriunde în țară! – proiect de lege
FRAUDĂ Liceu unde elevi de mate-fizică iau 2 la matematică la BAC. Cei de la filologie, 3 la română
Şase ani cu executare pentru un lung şir de infracţiuni la Codul Rutier
VIDEO Misteriosul avion militar spațial X-37B al armatei americane, de care se teme Putin
FOTO Hotelierii dintre Eforii, disperați. Nudiștii le alungă clienții. Umblă pe la terase goi pușcă
Se circulă pe un singur fir pe ruta Iași-Pașcani după deraierea unui tren
Peste 30 de turbine eoliene vor fi instalate pe raza a două comune ieșene
Cât de cald a fost azi în România? Pizza congelată pe bordul unei mașini
Celebrul dosar cu șine tras pe linie moartă? Guvernanții pregătesc o lege
FOTO Găsiți bufnița în această imagine? Camuflaj natural perfect
”Salata rusească” din meniul restaurantului de la summitul NATO stârneşte controverse
Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
Ce spune purtătorul de cuvânt al lui Putin despre masculinitatea toxică a şefului său
„Este vremea să ducem războiul pe teritoriul Rusiei” – comentariu The Times
Putin pierde puterea simbolică la Moscova: e criticat de un magnat foarte apropiat
(FOTO) Iată propunerile firmelor internaţionale de arhitectură pentru Palas Campus 2
Cererea Elenei Udrea de suspendare a executării pedepsei, respinsă de Înalta Curte
Mesaje de ameninţare: „Luptătorii din Ucraina vor să arunce în aer un spital din Transilvania”
Investiţie străină de 125 de milioane de euro într-o nouă fabrică la Oradea
Slăbit de la 100 la 85 de kg. Medic: Problema este să se mențină scăderea pe termen lung
Grasu XXL, cercetat de Poliție după ce a amenințat un spectator la un concert în București
Deputaţii au aprobat majorarea cu un procent a contribuţiei la fondurile private de pensii
Camera Deputaţilor: Amenzi mai mari pentru lipsa rovinietei valabile
Ciucă, salvat de plagiat cu ajutorul unui judecător al grupării Fenechiu de la Iaşi?
Trafic îngreunat la Valea Lupului. Un TIR a împins o mașină 30 de metri FOTO
40,2 grade Celsius în Japonia, record de temperatură în iunie în ultimii 150 de ani
Raport interesant: Majoritatea refugiaţilor ucraineni din România au studii superioare
Radu Mihail, liderul senatorilor USR, îl ironizează pe Florin Cîţu: Adevărata echipă câştigătoare
Ciucă: Vom aproba astăzi suspendarea plăţii ratelor bancare pentru o perioadă de 9 luni
Proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară a ajuns la stadiu de memoriu
Livadă din satul Brătuleni, comuna Strunga, cuprinsă de flăcări (VIDEO)
Irakul înregistează un prim mort de holeră. Ultima epidemie de amploare a avut loc în 2016
Incendiu la un bloc de patru etaje din Paris: cel puţin nouă răniţi, inclusiv doi grav
Tânăr din Argeş, reţinut în urma unei relaţii de concubinaj cu o adolescentă de 14 ani
Cinci maşini s-au izbit violent la Vânători din cauza unui şofer căruia i s-a făcut rău (VIDEO)
Un bărbat a fost reţinut după ce a furat 800 de lei de la o prostituată
Biden anunţă, la summitul NATO de la Mdrid, o consolidare a prezenţei mailitare americane în România
Ponturi pentru a avea o pensie decentă. Ce reguli trebuie să urmaţi
Ministerul lui Cseke Attila foloseşte ilegal trei autoturisme de la Cadastru
Boris Johnson crede că Putin n-ar fi declanşat războiul din Ucraina dacă era femeie
FOTO - Accident cumplit pe drumul morţii: trei persoane au decedat, iar alte şase au fost rănite
Lucian DÎRDALAG7 reîncărcat |
Florin CÎNTIC„Războiul sfânt” al rasei |
Radu PĂRPĂUȚĂThe Show must go on! |
Alex VASILIUBill Evans - un romantic al avangardei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.