anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 01.11.2020

Autorităţile americane investighează Citigroup pentru posibile acte de corupţie în străinătate

GALERIE
citigroup
  • citigroup
- +

Autorităţile din Statele Unite investighează modul în care grupul financiar Citigroup a angajat străini care ar fi avut legături cu oficiali guvernamentali din alte state, potrivit oficialilor companiei, citaţi de Bloomberg.

Ancheta are la bază o lege anticorupţie care interzice companiilor americane să plătească sau să ofere beneficii de orice fel oficialilor guvernamentali străini.
 
Bănci precum JPMorgan Chase şi Goldman Sachs au fost şi ele cercetate pentru posibile astfel de fapte.
 
Purtătorul de cuvânt al Citigroup, Mark Costiglio, nu a dorit să ofere mai multe informaţii legate de această anchetă.
 
Aceste anchete au creat controverse pe Wall Street în legătură cu aplicarea în alte state ale standardelor de afaceri utilizate în SUA, scrie News.ro.
 
În noiembrie 2016, JPMorgan a fost de acord să plătească 264 milioane de dolari pentru a pune capăt acuzaţiilor potrivit cărora ar fi angajat copiii unor oficiali chinezi pentru a câştiga contracte.
 
Banca ar fi fost angajată într-un astfel de program între 2006 şi 2012, potrivit autorităţilor americane.
 
JPMorgan Chase este cea mai mare bancă din SUA, cu active estimate la 2,4 trilioane de dolari. Ea este urmată în clasament de Bank of America (2,2 trilioane), Wells Fargo (1,9 trilioane) şi Citigroup (1,8 trilioane).

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

COVID-19, ca un avertisment

Nicolae GRECU

COVID-19, ca un avertisment

Învăţăturile diavolului coronavinus cătră Majestatea Sa Regele fotbalului.

Filmuletul zilei

opinii

Pericolul manelizării cântecului popular (II)

Eugen MUNTEANU

Pericolul manelizării cântecului popular (II)

Spre a ilustra consideraţiile din foiletonul trecut, autorul prezintă o serie de exemple concrete de degradare a cântecului popular actual.

Un vis

arh. Ionel OANCEA

Un vis

Se făcea că peste oraşul nostru a coborât în chip vădit duhul înţelepciunii. Datorită acestei minuni, consilierii judeţeni, cei locali, preşedintele, primarul, personalităţile marcante ale partidelor politice ajung la două idei, culmea, comune. 

O lume „curată”

Alexandru CĂLINESCU

O lume „curată”

Nu e, cred, lipsit de interes să ne imaginăm cum ar putea arăta lumea de mâine şi, în ce mă priveşte, să avansez câteva propuneri - sper - constructive.

pulspulspuls

Ce poză, ce vremuri...

Ce poză, ce vremuri...

Iaca ce poză am mai pescuit zilele astea prin bulboanele alea întunecate ale politichiei ieşene prezente pe Facebook, stimaţi telespectatori! 

Caricatura zilei

Dezcarcerare

Editia PDF

Bancul zilei

COVID ne-a învatat sa ne spalam pe mâini. Sper sa apara un virus care sa ne învete sa ne spalam si pe picioare. (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.