Autorul (I)

Nu am de gând, în cele ce urmează, să răspund la celebra întrebare a lui Michel Foucault – ce este un autor? De altfel, nici nu cred că romanul din 2004 al lui David Lodge, Author, Author!/ Autorul, la rampă!, roman la care mă voi referi în trei episoade succesive, ar permite o investigaţie complexă a esenţei „auctorialităţii”. Foucault suprapune funcţia auctorială cu înseşi mecanismele dinamicii socio-culturale, dându-i dimensiuni epopeice, pe când Lodge, în analiza lui artistică (în romanul de faţă) a două decenii din viaţa lui Henry James, intră mai degrabă în resorturile intime, subliminale, ale condiţiei de autor. Şi totuşi, textul lodgian – atât de diferit, iată, prin tematică şi stil, de cea mai mare parte a operei universitarului din Birmingham – este o radiografie a actului creator şi, ca atare, a faptului de a fi autor. O radiografie „în clar” a angoasei, incertitudinii şi labilităţii din umbra fiecărui destin estetic. În fond, la acest nivel aşa-zicând „generalizator”, lectorul descifrează codul, să zicem „înalt”, al romanului Author, Author!. În chiar calitatea sa meta-textuală, în capacitatea de a-l folosi, cu alte cuvinte, pe James ca model pentru o întreagă clasă de personaje (extinsă, în forme variate, însă complementare, din straturile cele mai profunde ale tradiţiei, până în miezul postmodernităţii), „clasa făcătorilor de literatură”.

Titlul volumului nu trebuie să surprindă. Author, Author! reprezintă strigătul binecunoscut al galeriilor de spectatori din teatrele londoneze (şi nu numai), care, la sfârşitul unei piese, solicită prezenţa autorului pe scenă, pentru a-l ovaţiona îndelung. Obiceiul – venit din vremuri elizabethane şi iacobite, accentuat apoi, în epoca victoriană şi pre-modernă (când are loc şi acţiunea romanului în discuţie) – s-a perpetuat până astăzi. În naraţiunea lui Lodge însă, chemarea amintită dezvoltă mai curând conotaţii ironice. Romanul se ocupă, în ansamblul lui, de o perioadă de criză a creaţiei din biografia lui Henry James, criză mărită exponenţial de eşecul dramatic al acestuia, cu piesa Guy Domville, la Londra, în ianuarie 1885. La premiera respectivei melodrame (ivite, în opera lui James, după o etapă de sterilitate epică, dar şi după un relativ succes cu piesa The American/ Americanul, o dramatizare – mult simplificată – a romanului său omonim), creatorul inubliabililor Isabel Archer şi Strether din The Portrait of a Lady/ Portretul unei doamne şi din The Ambassadors/ Ambasadorii a fost chemat la rampă (doar) pentru a fi huiduit şi fluierat. Momentul a însemnat, a susţinut Henry James însuşi mai târziu, debutul „celor mai oribile patru săptămâni din viaţa mea” (durata stagiunii cu Guy Domville). Săptămânile în chestiune au lăsat urme adânci, vizibile şi în ultimii ani de viaţă ai prozatorului (reabilitat, între timp, cel puţin prin două romane de prim rang, The Wings of the Dove/ Aripile porumbiţei şi The Golden Bowl/ Potirul de aur), când, paralizat (în urma unor atacuri succesive de apoplexie), încă mai are frânturi anamnetice din vechiul coşmar. David Lodge urmăreşte angoasa creaţiei până în amănuntele conţinutului ei masochist, de „damnare” şi „disperare”. De aceea, vreau să cred, cazul lui Henry James rămâne aici mai mult un pretext pentru generalizare şi nu prilejul unei incursiuni în excepţional.

Vorbind despre generalitatea situaţiei „auctoriale” a lui James, să observăm că publicarea romanului Author, Author! a fost înconjurată de un număr de coincidenţe misterioase. Cu şase luni mai devreme de ieşirea pe piaţă a cărţii semnate de David Lodge, tot în 2004 așadar, Colm Toibin scoate romanul The Master/ Maestrul care, într-un mod absolut straniu, se concentrează pe exact aceeaşi temă narativă: eșecul autorului lui The Pupil/ Elevul cu piesa Guy Domville şi depresia ţesută în jurul acestui episod. Ca şi Lodge, Toibin explorează totodată sexualitatea reprimată a lui James (insistând pe homoerotismul său prezumtiv sublimat, doar vag sugerat, e drept, la Lodge) şi relaţia de camaraderie, frustrant erotizată, cu Constance Fenimore Woolson (nepoata lui James Fenimore Cooper, prozatoare la rândul ei, cea care se sinucide la Veneţia – sub aparenţa unui accident -, producându-i lui Henry James grave sentimente de culpabilitate). Singura diferenţă structurală dintre cele două romane derivă dintr-o strategie de abordare: în timp ce David Lodge foloseşte episodul Guy Domville ca punct culminant al naraţiunii sale, reconstituindu-l din flashback-uri pe care protagonistul le trăieşte, în 1915, pe patul de moarte, Colm Toibin îşi începe excursul epic cu eşecul dramaturgic în cauză, supralicitând, ulterior, problema angoasei creatoare. (Va urma)

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video