Autostrada A7 a fost închisă din cauza viscolului, traficul este suspendat integral

miercuri, 18 februarie 2026, 07:32
1 MIN
 Autostrada A7 a fost închisă din cauza viscolului, traficul este suspendat integral

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat închiderea circulației pe autostrada A7, din cauza condițiilor meteorologice extreme. Măsura a fost luată pe fondul viscolului puternic și al ninsorilor abundente care afectează zona.

Potrivit reprezentanților CNAIR, traficul este suspendat integral, iar toate intrările pe autostradă sunt blocate pentru siguranța participanților la trafic. Deși utilajele de deszăpezire au acționat pe parcursul nopții, rafalele puternice de vânt depun zăpada pe carosabil imediat după intervenție.

Autoritățile semnalează probleme majore de vizibilitate, în unele sectoare fiind raportată vizibilitate extrem de redusă. Echipele de intervenție rămân în teren și vor relua curățarea fluxului principal imediat ce condițiile meteo vor permite menținerea carosabilului în stare practicabilă.

Șoferii sunt sfătuiți să evite deplasările în zonă până la anunțarea redeschiderii tronsoanelor și să nu forțeze accesul pe autostradă. Echipaje ale Poliției Rutiere dirijează traficul către rute alternative sau zone sigure de staționare.

Reprezentanții CNAIR recomandă informarea din surse oficiale înainte de plecarea la drum.

La Iași, temperaturile se vor menține sub 0 grade pe tot parcursul zilei și va continua să ningă. Atenționarea Administrației Naționale Meteo de ninsoare abundentă, emisă pentru județul Iași, urmează să expire astăzi la ora 12.

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii