De ce a rămas Moldova în urmă? Fondurile UE de reducere a decalajelor în realitate l-au mărit. Analiza unui cunoscut universitar ieșean

Am încheiat prima parte a textului enumerând trei surse principale ce au generat dezechilibrul major ce are ca victimă principală regiunea Moldovei. Pentru coerenţa textului le voi enumera şi aici::

1. lipsa unor politici guvernamentale coerente de sprijinire a dezvoltării regiunii;
2. lipsa infrastructurii majore în regiune şi a unei legături rapide de transport cu Centrul Europei;
3. şi coeziunea teritorială precară la nivel regional.

Să le luăm pe rând.

1. În România, disparităţile regionale sunt alimentate de programele de finanţare menite să le reducă

Dacă Polonia a înțeles de timpuriu că în repartiția teritorială a fondurilor destinate reducerii disparităților regionale e necesară discriminarea pozitivă a voievodatelor mai puţin avantajate, România pare a face eforturi de a mări decalajele interregionale.

Deşi dificil de cuantificat şi imposibil de contabilizat, facilitățile fiscale şi ajutoarele de stat acordate marilor companii multinaționale reprezintă imaginea dezechilibrului perfect. Accesibilitatea redusă a estului României la piețele de desfacere ale UE, de unde vin şi unde se duc majoritatea mărfurilor angrenate în comerțul extern al României şi unde se localizează principalele investiții străine, face ca aceste facilităţi să se concentreze în special pe fațada vestică, Transilvania, iar în România extracarpatică acestea sunt strâns legate de economia de aglomerație a Bucureștiului şi a câtorva județe vecine (Ilfov, Argeș şi Prahova).

Ca şi în cazul Poloniei, ajutoarele de stat regionale vizează în primul rând IMM-urile. Deosebirea e că Polonia avantajează zonele sărace, introducând mai multe niveluri ale intensității ajutorului, niveluri invers proporționale cu dezvoltarea economică a regiunilor, pe când România, nu! Şi asta, în ciuda faptului că ecarturile de dezvoltare ale structurilor NUTS 2 (regiunile de dezvoltare) sunt mai mari în țara noastră decât în Polonia. În privința acestui tip de finanţare avem doar două niveluri (Bucureștiul şi restul României), plecând de la considerentul că toate celelalte regiuni de dezvoltare ar avea sub 75% din media PIB/locuitor a UE. Dar nu e același lucru să te situezi în proximitatea acestei cifre (Vest, Centru şi Nord-Vest) şi să fi trecut cu doar câteva procente peste 40%, ca în cazul regiunii de Nord-Est.

Programul Operațional Regional (POR) are ca obiectiv principal diminuarea ecarturilor de dezvoltare dintre regiuni. Dar şi aici, ca şi în cazurile precedente, guvernanții de la București interpretează într-o manieră bizară sprijinirea regiunilor mai puţin favorizate. Comparația cu Polonia nici nu încape în discuție! Nu numai că statul polonez a avantajat regiunile mai puţin dezvoltate, dar a creat şi un capitol special de finanțare pentru regiunile din est, mai slab dezvoltate.

În România, când vorbim de POR, doar datele absolute creează iluzia unor fonduri mai mari atribuite regiunii cel mai puţin dezvoltate a României – 1,7 miliarde euro. În fapt, cu ceva mai mult de 550 euro/locuitor, Regiunea de dezvoltare Nord-Est se află pe o poziție codaşă între regiunile României, în urma Regiunii de Sud-Est, dar şi a celor de Nord-Vest şi Vest, ce au un PIB/locuitor mult mai mare. Repartiția dezechilibrată a fondurilor e gravă, mai ales că nu vorbim de cheltuieli post-factum, ci de fonduri în care ar trebui să se încadreze regiunile de dezvoltare în ciclul de finanțare actual.

Graficul la nivel judeţean pe care vi l-am propus poate fi privit ca o imagine a „priceperii” autorităţilor centrale, cele ce au împărţit tainul finanţărilor POR. Panta ecuaţiei dreptei de regresie (y) e pozitivă. În această ecuaţie, „y” reprezintă finanțarea POR per capita, „x” e PIB-ul per capita, iar acel parametru cu care e înmulţit x-ul (0,1056) e panta dreptei de regresie. Nu contează că e mică, ci doar că e pozitivă, adică exact pe dos decât ar fi trebuit să fie panta unui grafic care să reflecte corectitudinea eforturilor în aplicarea politicilor de coeziune.

Graficul sugerează că în realitate se dau mai mulţi bani judeţelor bogate decât celor sărace. Şi asta în cazul unui program de finanţare care își face un titlu de glorie din faptul că e aplicat în scopul diminuării ecarturilor de dezvoltare dintre regiuni. În mod corect, ca să îşi atingă scopul, finanţarea per capita pentru judeţele moldovene ar fi trebuit să fie cea mai mare din ţară, nu cea mai mică, aşa cum au convenit autorităţile centrale în analfabetismul lor funcţional. Că autorităţile centrale sunt slab pregătite e evident, dar nu înţeleg nici în ruptul capului cum autorităţile din regiune acceptă o aşa umilire. Ba încă se mai şi împăuneză ridicol în faţa alegătorilor pentru mai-nimicul adus în regiune.

Am să mai spun doar atât: Regiunea de dezvoltare Nord-Est are o populaţie ce reprezintă 16,9% din populaţia României (RPL 2021) şi fondurile POR ale Regiunii de dezvoltare Nord-Est (cea mai săracă din România!) nu reprezintă decât 15,2% din fondurile de la nivel naţional. Aşa doresc cei de la Bucureşti să diminueze disparitaţile regionale?! Subfinanţând cea mai săracă regiune?! Politica de coeziune a României e de doi bani!

Planul Național de Dezvoltare Locală (PNDL/ Anghel Saligny) e specific doar României, iar menirea acestuia (unică, aș zice, în conformitate cu site-ului PNDL) e reducerea decalajului dintre regiuni. Regiunii de Nord-Est, cea mai populată din România (3,2 milioane de locuitori în 2021), i-au fost atribuite în ciclul de finanțare anterior (2017-2020) 4,8 miliarde de euro (locul al II-lea în valori absolute, după Regiunea de Sud Muntenia). Relativizând aceste date (100 e media României în euro/loc.), observăm că regiunea de dezvoltare de Nord-Est nu numai că are o valoare inferioară acesteia (99), dar şi că se află la coada clasamentului național.

Poate că politicienii români ar trebui să mai reflecteze asupra a ceea ce ar însemna reducerea decalajelor interregionale de dezvoltare. Dacă nu se pricep, să ia drept model Polonia, un stat ce are rezultate bune în dezvoltarea regională. Pe când la noi, deși România a pornit aproape sincron pe calea economiei capitaliste, nu numai că politicienii nu au reușit să reducă ecartul de dezvoltare între regiuni, ci l-au şi accentuat. (Pe data viitoare)

George Țurcănașu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultății de Geografie și Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Publicitate și alte recomandări video