anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Autostrada ieşeană, făcută de chinezi sau de turci. Negocieri în limba română

GALERIE
autostrada
  • autostrada
- +

Cele patru oferte depuse la licitaţia deschisă de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză aparţin unor firme din China şi din Turcia.

Două asocieri de firme turceşti, una de companii chinezeşti şi una combinată, chino-turcă, şi-au anunţat intenţia de a intra la negocieri pentru construirea celor 61 km de autostradă plus 7 km de bretele ale unor noduri rutiere. Proiectul, devenit primul de anvergură care ar urma să fie construit în parteneriat public privat în România, a fost scos la licitaţie la sfârşitul lunii mai, cu o valoare estimată de circa un miliard de euro. Celălalt proiect PPP a fost declarat de interes naţional şi preluat la fonduri bugetare la reuniunea CSAT de săptămâna trecută.

Asocierea chino-turcă înscrisă acum pentru segmentul A8 Leţcani-Paşcani e cea care părea favorită în cursa pentru atribuirea construirii segmentului A1 Comarnic-Braşov, în valoare de 1,36 miliarde de euro. Este vorba de Chi­na Communications Construction Company Ltd - Makyol Inşaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.Ş. - EGIS Investments Partners II SCA

Cele două grupuri turceşti, ERG-SSB-PiMakina-Atli şi IC Ictas Sanayi - TIIC - Ictas Turizm Enerji, şi cel chinez, China State Construc­tion Engineering Corporation Ltd. - China Civil Engineering Construc­tion Corporation, sunt ceilalţi trei concurenţi.

Potrivit anunţului de licitaţie, ofertele vor fi deschise pe 26 august, iar negocierea clauzelor contractuale se va desfăşura cu candi­daţii care au depus oferte admisibile. „Negocierea se va desfăşura în limba română la sediul autorităţii contractante“, respectiv al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, se precizează în anunţ.

Practic, investiţia de un miliard de euro va fi suportată din banii asocie­rii declarate câştigătoare, statul ro­mân având o contribuţie încă neprecizată. După cum am mai relatat, proiectul a început deja cu stabilirea taxei de autostradă: 6,3 euro fără TVA/100 km pentru atutoturisme, 8,8 euro pentru cele mai grele de 3,5 tone şi 12,6 euro pentru autocare şi camioane.

Asocierea de companii care va fi declarată câştigătoare va avea la dispoziţie patru ani pentru realizarea acestui tronson de autostradă, după care o va opera timp de 26 de ani.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ciuma lui Pandele

Cătălin ONOFREI

Ciuma lui Pandele

Dar chiar sunt useriştii altfel decât ceilalţi? Au patru ani să ne convingă!

Filmuletul zilei

opinii

Ce facem acuma?...

Briscan ZARA

Ce facem acuma?...

Înţeleg atitudinea de învingător în alegeri a unui lider care se adresează doar echipei sale de campanie, în sensul că „munca voastră a dat roade şi am învins echipele celelalte”, dar nicidecum cu referire la câştigul unei funcţii în administraţie care e pur şi simplu un alt job, unul mai dificil chiar decât unul din privat.

Repede ochire asupra alegerilor locale

Mihai DORIN

Repede ochire asupra alegerilor locale

Hipnoza

Nichita DANILOV

Hipnoza

Brusc se auzi un râs în stânga noastră, care ne trezi la realitate. Râdea bătându-şi, în semn de triumf pumnii, Alleluieva, alături de compatriotul ei. „A fost o iluzie”, spuse ea. „Tot ce aţi văzut v-a fost indus în subconştient prin intermediul autosugestiei...”

pulspulspuls

Primele concluziuni ale alegerilor de duminică de la Iaşi

Primele concluziuni ale alegerilor de duminică de la Iaşi

Eheheei, stimaţi telespectatori, iacătă-ne trecuţi şi de alegerile astea locale greoaie, alegeri pe care noi, ca ieşeni, parcă le-am traversat olecuţă şi ruşinaţi tot văzând ce rivoluţii şi reforme au loc prin ţară. 

Caricatura zilei

Surpriza

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.