anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 25.09.2020

Autostrada Moldovei, București-Pașcani, este în lucru. Se lucrează pe 4 tronsoane, la proiectare

GALERIE
autostrada
  • autostrada
- +

În România, crearea unei rețele de autostrăzi care să corespundă vremurilor actuale, întârzie să se concretizeze. Inițial, „Autostrada Moldovei" a fost concepută drept drum expres. În cele din urmă, s-a stabilit ca tronsonul să fie autostradă, de la București la Pașcani.

„Vrem să obținem toate avizele, ca să nu mai avem probleme atunci când vor începe lucrările, ca proiectele să nu se mai poticnească. Autostrada Moldovei este în lucru, se lucrează pe 4 tronsoane, la proiectare. Am avut o întâlnire cu primarii din Moldova, le-am prezentat proiectul. Lucrăm cu cei de la Agenția de Media, cu Agenția de la Ariile Protejate, astfel încât să pregătim din timp terenul, să nu avem surprize, după ce se încheie proiectarea. Noi așa am spus, să fie autostradă, nu drum expres. După studiul de fezabilitate și proiectul tehnic începe o altă etapă, se scoate la licitație execuția", a declarat Manuela Dumitru, actual purtător de cuvânt al CNAIR.

Proiectul deja se află în întârziere. În 2018, CNAIR anunța semnarea Studiului de Fezabilitate și Proiectul Tehnic pentru Focșani - Bacău, cu termen de execuție de 24 de luni, adică 2020. Pe site-ul CNAIR însă, finalizarea acestei etape a fost mutată pentru anul 2021.

Aflați amănunte de pe b1.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Patriotismul la români faţă în faţă cu cocina umană din păduri

Dan CONSTANTIN

Patriotismul la români faţă în faţă cu cocina umană din păduri

Peisajul din pădurile noastre frumoase, atâtea câte au mai rămas, este unul apocaliptic. Cel mai probabil puştii abia născuţi se vor obişnui cu acest peisaj şi vor crede că aşa ceva este normal şi de fapt asta este natura.

Filmuletul zilei

opinii

Ghidul bunului alegător

Alexandru CĂLINESCU

Ghidul bunului alegător

Cartea lui Cristian Preda este un ghid extrem de util pentru cei care doresc să înţeleagă mecanismele democraţiei. Iar atunci când votează, să o facă în cunoştinţă de cauză.

Partidul şpăgar electoral

Nicolae CREŢU

Partidul şpăgar electoral

S-a tot vorbit şi scris despre şpaga electorală. De-a lungul scurselor decenii de „democraţie” românească, postceauşistă. 

Folcloristică

Codrin Liviu CUȚITARU

Folcloristică

„Tremurând, un băietan s-a ridicat şi a spus, în încuviinţarea îngrozită a întregului amfiteatru, că nu făcuseră altceva decât să scrie ce învăţaseră din notiţele Pravoslavinei, ea fiind singura care le avea integral... În aritmie cardiacă, privind-o feroce pe Ţăcănel, am reuşit să îngaim o singură întrebare - Şi cu calul, cu calul cum e? Cu ochi de căprioară rănită, studenta a sărit în picioare şi a nechezat solemn - Mihahaha!”

pulspulspuls

Poveste cu șpioni roşii infiltraţi la Iaşi. Ce treabă are asta cu premarele?

Poveste cu șpioni roşii infiltraţi la Iaşi. Ce treabă are asta cu premarele?

Apropo de manifestaţiile împotriva măştii de protecţie care au loc în ultima perioadă la Bucureşti, despre care presa din Bucureşti a prezentat dovezi clare că au în spate nu numai imbolduri, dar şi bănuţi dinspre Moscova, voi aţi observat ceva ciudat, bizar, ce am văzut şi noi? 

Caricatura zilei

Afiș

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.