anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

sambata, 03.06.2023

Comunicat de presă

Autostrada Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni prinde contur

GALERIE
citea
  • citea
- +

În urma întâlnirii dintre parlamentarii P.S.D. Iaşi, conducerea P.S.D. şi Ministrul Transporturilor s-au reiterat priorităţile Iaşului şi implicit ale Moldovei în privinţa infrastructurii rutiere şi a realizării autostrăzii Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni (A8). Grupul de parlamentari P.S.D. Iaşi a subliniat faptul că acesta este proiectul esenţial din portofoliul proiectelor ieşene.

Ataşat se află comunicatul Ministerului Transporturilor, desprins din discuţiile purtate cu parlamentarii ieşeni, comunicat care precizează clar demersurile  ce vor fi făcute în acest sens. Astfel,  Autostrada Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni va avea un buget precizat, se vor actualiza studiile de fezabilitate şi vor demara lucrările de proiectare şi execuţie. În cadrul acestei întâlniri, s-au susţinut şi alte obiective importante: şoseaua de centură a municipiului Iaşi,  Sala Polivalentă şi proiectele educaţionale (Palatul Copiilor Corpul B şi Centrul de Formare pentru cadrele didactice / extindere Casa Corpului Didactic) susţinute prin amendamente.


Prin implicarea parlamentarilor P.S.D. Iaşi, s-au reconsiderat anumite configuraţii şi alocări bugetare pentru anul 2018.Echipa de parlamentari P.S.D. Iaşi şi conducerea filialei vor monitoriza şi evalua constant proiectele menţionate şi aprobate, etapele de execuţie, fluxul alocărilor financiare şi finalizarea obiectivelor de etapă.
Senator PSD Lupu Victorel                              Deputat PSD Cîtea Vasile
Senator PSD Toma Vasile                                Deputat PSD Gavrilă Camelia
Senator PSD Doru Adrian Pănescu                   Deputat PSD Macovei Silviu Nicu
Deputat PSD Axinte Vasile
Deputat PSD Ciuhodaru Tudor

 

Comunicat Ministerul Transporturilor

 

Anul viitor, vor fi lansate procedurile de achiziție publică pentru proiectarea și execuția unor obiective așteptate de mult timp pentru Moldova și pentru conexiunile acesteia cu celelalte Provincii Istorice. Este vorba despre primii pași concreți pentru pregătirea fazelor premergătoare demarării construcției autostrăzilor Iași - Tg. Mureș, Iași - Ungheni și Bacău - Brașov, drumul de mare viteză Pașcani - Siret și a legăturii Pașcani - Bacău, pe coridorul 9 Pan-European.

Tot în anul 2018, urmează să înceapă construcția Variantei de Ocolire Bacău, după parcurgerea celor 6 luni destinate proiectării. Autostrada Iași - Tg. Mureș (A8 - MONTANA, Târgu Mureș - Ditrău - Tg. Neamț -Iași - Ungheni), reprezintă în continuare o prioritate pentru Guvernul României. Pentru acest Proiect, a cărui valoare estimată este de circa 9 miliarde euro, Ministerul Transporturilor a purtat deja discuții cu importante instituții financiar bancare pentru identificarea soluțiilor de finanțare.

În baza contractului de consultanță cu Experții Băncii Europene de Investiții, CNAIR a avut o întâlnire tehnică de lucru pentru acest Obiectiv.
Există astfel posibilitatea ca, în anul 2018 să fie parcurse etape importante în implementarea acestui proiect. Pentru realizarea unei legături rutiere rapide între Moldova și Transilvania, CNAIR desfășoară în paralel demersuri care vizează procesul de implementare a Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 - 2020. În baza contractului pentru proiectarea și execuția Variantei de Ocolire a Municipiului Bacău, Compania va începe anul viitor construcția primilor 17 km ai Autostrăzii Moldova.

Tot anul viitor va începe prima fază pentru construirea a 78 km de autostradă, între Tg. Neamț și Iași, în baza unei proceduri de licitație pentru servicii de proiectare și execuție. Aceste proiecte vor însuma 95 de km de infrastructură modernă, pentru regiunea Moldova. Pe Coridorul 9 Pan European, CNAIR pregătește implementarea Tronsonului București - Pașcani, cu o lungime de 82 de km, din care se va desprinde legătura Pașcani - Bacău.

De asemenea, în anul 2018 va începe procedura de achiziție publică pentru servicii de proiectare destinate Autostrăzii Bacău - Brașov (190 km).
Graficul demarării acestor proceduri destinate execuției a 329 de km de infrastructură modernă, arată astfel:

- în luna februarie 2018 este estimată finalizarea perioadei de evaluare a ofertelor și comunicarea rezultatului procedurii pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic destinat drumului de mare viteză Ploiești - Buzău, cu o lungime de 65 de km. Se estimează că în luna aprilie 2018 va fi semnat contractul, după parcurgerea etapei de depunere și soluționare a contestațiilor;

- pentru elaborarea Studiu de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic destinat drumului de mare viteză Buzău - Focșani, este de asemenea estimată finalizarea perioadei de evaluare a ofertelor și comunicarea rezultatului procedurii în luna februarie. Și în acest caz, se ia în calcul semnarea în luna aprilie 2018 a contractului pentru cei 72 de km ai proiectului.

Aceleași repere calendaristice sunt estimate pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate și a Proiectelor Tehnice, dar și pentru semnarea contractelor destinate drumurilor de mare viteză Focșani - Bacău, cu o lungime de 110 km și Bacău - Pașcani, în lungime de 82 de km.

Ca urmare a realizării acestor Documentații Tehnice, în baza unor calcule și argumente temeinice, se va stabili tipul de drum de mare viteză, la un standard minim acceptat de drum expres. Nu este exclus standardul de autostradă, dar este nevoie de o argumentare a acestei potențiale soluții. Aceasta, deoarece standardele impuse de MPGT în materie sunt minimale, iar abordarea este una generală și nu una de detaliu. Denumirea serviciilor de proiectare are în vedere corelarea cu prevederile MPGT la nivelul clasificării noului drum care urmează să fie implementat, fără a fi însă limitat la acesta.

În vederea pregătirii pentru implementarea lucrărilor de execuție, CNAIR SA va lansa anul viitor proceduri de achiziție publică pentru servicii de proiectare, destinate mai multor obiective. Astfel, pe traseul autostrăzii Iași - Ungheni, cu o lungime de aproximativ 25 de Km, este necesară refacerea traseului, ca urmare a repoziționării podului de la Ungheni. Aceasta atrage după sine necesitatea refacerii traseului și implicit a documentației tehnice pentru implementarea lucrărilor de execuție.

Procedurile de achiziție publică vor viza inclusiv drumul de mare viteză Pașcani - Siret, cu o lungime de aproximativ 120 de Km. Acest proiect va finaliza practic Coridorul 9 Pan European și va oferi un nivel optim de accesibilitate la nivel național și european.
În concluzie, anul viitor urmează să fie demarate demersurile pentru implementarea fazei de proiectare și execuție a 95 de km de autostradă.
În plus, în anul 2018 vor fi parcurse mare parte din etapele tehnice necesare elaborării documentației tehnice pentru implementarea celor 329 de km de drum de mare viteză. Pentru alți 145 de km de autostradă sau drum expres vor fi lansate anul viitor procedurile de achiziție publică. Se are în vedere în acest calcul inclusiv semnarea și demararea contractelor.

CNAIR va mai pregăti implementarea unor lucrări de execuție pentru conexiunea cu Transilvania, pentru care, din păcate, nu au fost parcurse etapele ori au fost insuficient parcurse, în planificarea precedentă. Pentru realizarea unei conexiuni corespunzătoare cu zonele istorice ale Romaniei, anul viitor va fi pregătită, în vederea implementării spre execuție, inclusiv documentația destinată autostrăzii Brașov - Bacău, cu o lungime de aproximativ 190 de km.

 

Vasile CÎTEA

Deputat PSD Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Organizarea Summitului CPE în Republica Moldova: beneficii și manipulări politice

Radu POPESCU

Organizarea Summitului CPE în Republica Moldova: beneficii și manipulări politice

Pentru că nu toate lucrurile pot fi perfecte până la capăt, un aspect interesant ce trebuie remarcat este modul în care primarul pro-rus al Chișinăului, Ion Ceban, (care se prezintă acum ca pro-european, în ciuda trecutului său pro-rus, așezat de-a stânga socialistului Igor Dodon) a încercat să-și schimbe imaginea, profitând de vizibilitatea evenimentului, pentru a-și promova propriile interese politice.

opinii

Dosoftei, primul și cel mai mare poet român de până la Eminescu (II)

Eugen MUNTEANU

Dosoftei, primul și cel mai mare poet român de până la Eminescu (II)

Autorul serialului continuă argumentația ideii formulate în titlu, marcând astfel aniversarea, în anul în curs, a celor 350 de ani de la tipărirea versiunii versificate a psalmilor biblici în limba română.

Rapide notaţii „la cald”

Alexandru CĂLINESCU

Rapide notaţii „la cald”

Negocierile dintre guvernanţi şi liderii sindicatelor nu m-au convins. Liderii mi s-au părut cam oscilanţi, gata să se înţeleagă cu puterea şi cred că doar presiunea venită de la „bază” i-a determinat să nu cedeze.

Carol Mihalic de Hodocin (1)

Neculai SEGHEDIN

Carol Mihalic de Hodocin (1)

În faţa Catedralei Mitropolitane din Iaşi există o lucrare monumentală din fontă, cu o înălţime de aproape 7 metri şi o greutate de 4,3 tone, realizată în stil gotic după planurile inginerului hidraulic şi montanist Carol Mihalic de Hodocin. Este vorba de o cişmea, turnată în Moravia, monumentul fiind consfinţit îndămânării publice de către Grigore Ghica la 1851, după cum este precizat în înscripţia în română şi latină de pe lucrarea cu pricina.

pulspulspuls

Calcule electorale la partidoiul ieşean: brânză mare sau urdă mică

Calcule electorale la partidoiul ieşean: brânză mare sau urdă mică

Prin partidoi se bârfeşte că unul din argumentele pentru care fostul activist pro-autostradă şi fost conţilier ministerial ieşean Cătălin Brânzoi a fost uns şef interimar la compania de autostrăzi şi drumuri naţionalear fi fost şi socoteala lui nea Măricel că, în acest mod, îşi măreşte baza de recrutare pentru un candidat cât mai viabil la Premăria ieşeană. 

Caricatura zilei

Greva și Mașina școală

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Credeti ca daca salariile profesorilor vor fi dublate in urma grevei calitatea actului educational va creste

vezi raspunsuri