Autostrada „Unirii” A8: Loturile montane vor fi scoase la licitație. Câte tuneluri și poduri va avea autostrada ce va uni Moldova de Transilvania
Cele patru loturi montane ale autostrăzii „Unirii” A8, care va lega Târgu Mureș de Iași și, mai departe, de noul Pod Ungheni cu Republica Moldova au fost aprobate să fie scoase la licitație de către CNIR, noua companie care se ocupă de implementarea marilor proiecte de infrastructură rutieră.
„Consiliul de Administrație al CNIR a aprobat lansarea licitațiilor pentru loturile montane ale Autostrăzii ,,Unirii” –A 8 (secțiunea Sărățeni-Pipirig)”, anunță Compania Naționala de Investiții Rutiere, potrivit Hotnews.
Licitațiile prevăd proiectarea și execuția celor patru loturi montane ale Autostrăzii ,,Unirii” –A 8, secțiunea Sărățeni-Pipirig, cu o lungime totală de 116 km.
Care sunt cele patru loturi:
- 1.Lotul 1 C Sărățeni-Joseni (32,4 km.)
- 2.Lotul 1 D Joseni-Ditrău (14,4 km.)
- 3.Lotul 2 A Dirău-Grințieș (37,9 km.)
- 4.Lotul 2 B Grințieș-Pipirig (31,5 km.)
O autostradă cu zeci de tuneluri
Pe traseul celor patru loturi din județele Mureș, Harghita și Neamț sunt prevăzute 38 de tuneluri și 183 de poduri, pasaje și viaducte. Termenele de realizare sunt de 54 luni (14 luni proiectare și 40 luni execuție) pentru loturile 1 C, 2 A și 2 B, iar pentru Lotul 1 D de 34 de luni (10 luni proiectare și 24 execuție).
Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, Programul Transport (2021-2027), transmite CNIR.
Autostrada A8 – În ce stadiu sunt celelalte tronsoane
Pe Autostrada A8 Tg Mureș – Tg Neamț două loturi, cele de capăt, sunt deja contractate și se află în etapa de proiectare, iar un alt lot de lângă Tg Neamț spre zona montană este în prezent scos la licitație.
Mai exact tronsonul Tg Mureș – Miercurea Nirajului (24,4 km), CNAIR a semnat contractul în luna februarie cu antreprenorul turc NUROL INSAAT VE TICARET A.S.
Pentru tronsonul Tg Neamț (Leghin) – Moțca (DN2), în lungime de aproape 30 de km, contractul cu UMB s-a semnat la finalul lunii septembrie 2023.
Pentru lotul de 19,3 km de la Leghin la Pipirig, licitația a fost lansată în mai 2024 și, deocamdată, nu a fost finalizată. Pe acest tronson vor fi realizate 7 tuneluri.
Pentru tronsonul A8 de la Tg Neamț la Iași, abia recent a fost avizat Studiul de Fezabilitate. Autostrada va avea 93 de kilometri și un cost estimat la peste 5 miliarde de euro. De-a lungul traseului vor fi realizate nu mai puțin de 14 tuneluri.
Publicitate și alte recomandări video