Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Autostrăzi-muzeu: tronsonul Gilău-Nădăşelu este aproape gata, dar nu se poate circula pe el

GALERIE
AUTO
  • AUTO
- +

Tronsonul Gilău-Nădăşelu din Autostrada Transilvania ar putea fi gata până la sfârşitul anului, însă nu va fi dat circulaţiei. Cel mai probabil, va intra în conservare până la finalizarea podului de legătură cu alt tronson existent. Este a treia şosea de mare viteză nou-construită care nu poate fi folosită, după cazurile Arad-Timişoara şi Sibiu-Orăştie lotul 3.

Cel mai frumos tronson de autostradă din România de până acum, după cum îi spune un forumist secţiunii Gilău-Nădăşelu din A3, ar putea fi utilizat doar ca muzeu.

 
Şi asta pentru că deşi are toate şansele să fie gata până la sfârşitul anului, nu va fi deschis traficului, din cauză că nu este finalizat podul de legătură cu tronsonul Gilău-Turda, construit de americanii de la Bechtel. De altfel, aceştia începuseră lucrările la pod, însă le-au abandonat odată cu rezilierea contractului încheiat cu statul român pentru Autostrada Transilvania.
 
Şeful de la Drumuri estima recent că podul peste Someşul Mic, de la Gilău, ar putea fi finalizat la finele anului viitor. Între timp, noul tronson de autostradă va sta neutilizat.
 
Tronsonul Gilău-Nădăşelu este finalizat în proporţie de peste 82%, conform informaţiilor actualizate pe luna septembrie privind stadiul proiectelor în derulare, de pe site-ul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
 
Potrivit unor imagini postate pe forumul de infrastructră peundemerg.ro, lucrările la acest tronson sunt foarte avansate, urmând să fie turnat stratul de uzură.
 
 
 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri