Autosuspendarea unui președinte: cel mai scump turist al țării

Cam asta ar fi pe scurt descrierea celui de-al doilea mandat al președintelui României, domnul Klaus Iohannis. Care poate ar fi fost bun de fotbalist, pentru că un asemenea exemplu de silenzio stampa este rar. Să înlocuiești conferenza stampa cu tăcerea nu este un exemplu bun de administrație, cred că toți putem fi de acord cu această afirmație. Înseamnă o limitare a libertății de expresie, a limitării de informare nu doar a mass-media, ci a populației. Înseamnă, în cazul de față, o retragere din actul de guvernare. Să nu fim naivi, aici nu vorbim de bună guvernare și practicile sale, ci pur și simplu de guvernare, cum o fi ea.

Practic, se pare că la Cotroceni s-a luat curentul. După ce vreme de patru ani s-a cam furat curentul. Yin și Yang, nu? Nu, pentru că românii au cam rămas deoparte într-o ecuație diferențială în care relația prestabilită pare să fi fost fixată într-o necunoscută (felul în care Klaus Iohannis percepe mandatul de președinte conform Constituției), aici fără argumentele sale, și derivatele sale ordinare, id est cei care l-au mandatat.

Prizonier al propriei tăceri, președintele ne-a lăsat într-un prizonierat guvernat de faimosul cuplu Ciucălacu. Și iată-ne în fața rezultatelor acestei decizii: după ce a reușit monstruoasa acuplare a celor două partide, PNL și PSD, un lucru despre care a mințit senin luni la rând și prezentându-l ca fiind imposibil și intractabil, practic președintele României s-a suit în avion și dus a fost. Iar asta în contextul în care nu este vorba despre o țară neguvernabilă, ci doar una cu serioase probleme. Înțeleg, toți obosim, toți ne mai furăm câteva zile de concediu. Dar nu atunci când avem de-a face cu asemenea obligații. Or ne dăm demisia și ne retragem la un sanatoriu. Să fi devenit Cotrocenii azil și a uitat Administrația Prezidențială să anunțe? Sau de aici toată secretomania din jurul celui mai scump turist al țării?

O mare de liniște s-a revărsat deodată asupra a ce se întâmplă la centru, cel care insistă că vrea să fie scris capitală cu majusculă. Dar iată că acum vedem că a fost vorba despre liniștea dinaintea furtunii. O furtună deloc bună pentru România, în care mai bine de o treime din populație, într-un dezgust față de cei care au ținut hățurile puterii vreme de decenii, a ajuns să se revolte și să se radicalizeze.

Rezultatul? Apariția unui Daesh autohton, votul dat unui ins care a știut să se insinueze și să otrăvească mințile românilor. Care încearcă să îi facă să uite să privească peste umăr, la cât de mult s-a schimbat țara în ultimele decenii, la cum o ducem mult mai bine, la cum sărăcia a scăzut foarte mult – da, mai sunt 30% dintre români care se zbat în sărăcie, știu și eu cum e. Dar să nu uităm: în 2015 din cinci români unul trăia în mizerie, iar un altul se afla la limita sărăciei. Vedem un progres? Unul chiar puternic. Or atunci cum se poate explica atracția pe care o are un Călin Georgescu? Prin silă, grefată pe un sentiment de neîncredere în valorile occidentale, întreținut de vechii regimului, cu indirecte forme de sprijin moscovit.

Asta este situația de fapt. Un mecanism simplu: legarea celor două partide puternice din țară a fost urmată de intrarea într-o autosuspendare a președintelui, care nu a mai apărut în public decât din greșeală, ceea ce a dus la o guvernare neoblăduită de un mecanism de echilibrare. Practic, guvernanții au ajuns în țara tuturor dorințelor, în care certurile care îi interesează sunt numai cele ce au loc între ei pentru diverse forme ale puterii. Noi, restul, cui rămânem? Rămânem masă de manevră și de manipulare, ceea ce vine și din puternica dezechilibrare, chiar pierdere a simțului democrației. Și iată cum cei ce considerau țara ca fiind a lor se trezesc acum fără capete la nivel de partide, cu demisii una după alta și cu rezultatele pe măsură la alegeri. Cum este posibil ca nici unul dintre președinții PSD (totuși cel mai mare partid din țară) și PNL să nu fi riscat măcar să intre în turul al doilea la prezidențiale? Prin toate acțiunile întreprinse în ultimii ani, partidele astea nu au făcut altceva decât să îndepărteze populația. Consecința constă în de-democratizarea României și în îndreptarea către extremisme. E drept că din păcate acesta este un trend general, în care uităm cum au ajuns la putere cei care au stârnit cel de-al Doilea Război Mondial. Mai ales într-o țară ca România, care nu a reușit să-și aroge o identitate clară, puternică, o țară care nu este stăpână de sine și de propria cultură – tocmai motivul pentru care românii se agață de o serie de mitizări a propriei măreții și pentru care ajung să respingă contemporaneitatea.

Și așa egoismul unui turist riscă să ne facă să cădem în poala Rusiei. E o întrecere cu suspensie, dar una în care sistemul de depunere nu este deloc neglijabil. Așa se poate strica o țară sau chiar mai mult. Prin autosuspendare din postura pe care ți-ai asumat-o, pe care ai jurat să o aperi. Un gir care nu poate fi doar simbolic, ci trebuie să fie de natură practică. Și nu a fost.

Așa am rămas și noi în suspensie. Și până săptămâna viitoare rămânem și în suspans. Un gest foarte urât, domnule președinte KWI. Să vedem ce va fi duminică. Nu doar urna, ci și urma alege.

Radu Cucuteanu este istoric, redactor de carte și traducător, angajat în prezent al Editurii Junimea

Publicitate și alte recomandări video