Nouă persoane au fost implicate, miercuri după-amiază, într-un accident rutier produs la Năsăud. Doi bărbaţi care se aflau într-un autoturism răsturnat pe plafon, dar şi doi copii şi mama acestora au fost transportaţi la spitale. Restul celor implicaţi au refuzat transportul la unităţi medicale.
Accidentul rutier s-a produs în Năsăud, pe strada Bistriţei.
”Echipajele de intervenţie au găsit la locul solicitării 9 persoane implicate în accidentul rutier. Unul din autoturismele implicate era răsturnat pe plafon, iar pompierii militari năsăudeni care încadrează echipajul de descarcerare au extras cu accesoriile din dotare conducătorul auto, care era blocat. Nu a fost necesară îndepărtarea elementelor de caroserie”, a transmis ISU Bistriţa-Năsăud.
Bărbatul a fost predat echipajului de prim ajutor SMURD. Un alt bărbat, din acelaşi autoturism, a fost preluat de un echipaj SAJ Bistriţa-Năsăud. Ambii erau conştienţi şi cooperanţi, dar acuzau dureri lombare.
”Doi copii (cod verde) împreună cu mama lor (aparţinător) au fost preluaţi de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. După stabilizare, cele trei ambulanţe au început deplasarea spre UPU SMURD Bistriţa, respectiv UPU SMURD Pediatrie”, a precizat sursa citată.
Restul persoanelor implicate în accidentul rutier au refuzat transportul la spital.
Publicitate și alte recomandări video