Un accident rutier s-a produs, vineri, pe DN 17, în județul Suceava, fiind implicate un TIR şi o maşină. Două persoane au fost încarcerate, iar unui bărbat i s-au aplicat manevre de resuscitare, dar din nefericire el nu a supraviețuit.
”Accident rutier pe DN17 în localitate Poiana Stampei. Intervin pompierii militari ai Punctului de Lucru Poiana Stampei şi cei ai Detaşamentului Vatra Dornei cu două autospeciale pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2”, a transmis, vineri, ISU Suceava.

Sursa citată a precizat că este vorba despre un accident rutier între un autotren şi un autoturism. ”În autoturism au fost identificate două persoane încarcerate, în stare de inconştienţă. Persoanele încarcerate, bărbat şi femeie, au fost extrase dintre fiarele contorsionate ale autovehiculului şi predate echipajelor medicale şi paramedicale”, a mai precfizat sursa citată.
Potrivit pompierilor, femeia se află în stare de semiconştienţă a fost transportată la spital pentru tratament de specialitate.
Publicitate și alte recomandări video