Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Avansul de 5% pentru achiziţii auto prin Prima Maşina ar putea fi prima de casare de la „Rabla“

GALERIE
auto prima masina
  • auto prima masina
- +

Statul vrea să încurajeze achiziţia de autoturisme noi în cadrul programului Prima Maşină, prin acceptarea primei de casare din Programul Rabla pentru achitarea avansului minim de 5% din preţul de achiziţie al maşinii noi, potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului. 

„În ceea ce priveşte creşterea atracti­vităţii Programului, se propune cumularea beneficiilor oferite în cadrul Progra­mului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi cu cele din Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto na­ţio­nal, în sensul acceptării primei de casare acordate în cadrul Programului de sti­mulare a înnoirii Parcului auto naţio­nal, pentru justificarea achitării avansului minim obligatoriu de 5% din preţul de achiziţie prevăzut prin legislaţia aferentă Programului Prima Maşină“, se arată într-un comunicat al Ministerului Finan­ţelor.

Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru completarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, cu modificările şi completările ulterioare, propune pentru acest an un plafon al garanţiilor care pot fi emise de 100 de milioane de lei din diferenţa neutilizată din plafonul alocat pentru anul 2015, care a fost de 350 milioane de lei.

Pentru nivelul plafonului, s-au luat în considerare evoluţia programului şi aspectele relevate de implementarea acestuia, precum şi a gradului redus de utilizare a plafonului în cursul anului trecut. 

„Din cauza timpului mai îndelungat de care au avut nevoie finanţatorii par­teneri pentru a-şi definitiva şi aproba normele interne de creditare, precum şi a perioadei scurte avută la dispoziţie pentru promovarea facilităţilor oferite prin Program în rândul potenţialilor beneficiari, a fost înregistrată o întârziere în demararea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, implicit o utilizare în proporţie foarte redusă a plafonului aprobat pentru anul 2015, condiţiile de creditare ale acestuia fiind foarte apropiate de cele ale pieţei financiare. Astfel, până la data de 30.11.2015, au fost acordate 187 de garanţii în va­loare totală de 3,125 milioane de lei“, precizează Finanţele.

Totodată, s-a avut în vedere şi minimizarea costurilor la beneficiar, prin stabilirea unui nivel maximal al dobânzii aferente creditelor acordate în cadrul Programului, de ROBOR la 6 luni, plus o marjă de maximum 3% pe an.

Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi prevede că persoanele fizice pot achiziţiona un singur autoturism nou al cărui preţ de achiziţie să nu depăşească suma de 50.000 de lei. 

Statul încurajează astfel achiziţia de autovehicule situate în palierele joase de preţ sau maşinile puţin poluante cu litraj mic şi consum redus de combustibil.

Pentru a putea cumpăra un autoturism în cadrul programului guvernamental prin credit garantat de stat, o persoană trebuie să aibă minim 18 ani la data solicitării şi să dispună de un avans de minimum 5% din preţul de achiziţie a autoturismului nou.

Maşina trebuie să fie produsă în spaţiul intracomunitar sau provenită din import, să îndeplinească cel puţin cerinţele mi­nime ale standardului EURO 5 şi să fie achiziţionată de la persoane juridice care au ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor, la un preţ de maxim 50.000 de lei, la care se adaugă TVA, după caz.

Garanţia statului va fi de maximum 50% din finanţarea acordată, iar beneficiarul se obligă să asigure autoturismul printr-o poliţă de asigurare de tip CASCO.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri