AVE lansează EduMetrix, o platformă pentru evaluarea 360° a școlilor din România. Primele 200 de unități se pot înscrie gratuit
Asociația pentru Valori în Educație (AVE) anunță lansarea EduMetrix, o platformă digitală de evaluare instituțională 360°, dedicată școlilor și comunităților din jurul acestora. Instrumentul promite să ofere o radiografie completă a funcționării unei unități de învățământ, pe baza a mii de indicatori grupați în șase sisteme și 11 instrumente de analiză, cu interpretarea datelor realizată cu ajutorul inteligenței artificiale.
Platforma, dezvoltată de AVE cu sprijinul Apa Nova, companie parte din grupul Veolia, este destinată tuturor școlilor din România, din mediul urban și rural. În faza de pilotare, care se va desfășura până în martie 2027, primele 200 de școli care se înscriu pe platforma EduMetrix.ro vor beneficia de acces gratuit. Finanțarea utilizării în această etapă este asigurată de AVE și Apa Nova.
Înscrierea în platformă este realizată de directorul unității de învățământ, cu condiția asumării finalizării procesului de evaluare. Pe parcurs, directorii sunt sprijiniți de o echipă de profesori evaluatori, iar la final este generat un raport de evaluare instituțională 360° cu ajutorul AI, care structurează, corelează și agregă datele colectate.
Evaluare 360°: șase sisteme analizate și 11 instrumente de colectare a datelor
EduMetrix analizează șase sisteme esențiale: procesul de învățare al elevilor, starea de bine a comunității școlare, leadershipul (elevi, profesori, directori), dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, managementul strategic și operațional, precum și resursele disponibile – digitale, umane, materiale și financiare. Colectarea datelor se face prin 11 instrumente, printre care fișa de observare a lecției, grile de analiză a mediului școlar pentru elevi, părinți, profesori și directori, checklist pentru mediul școlar, grilă de mediu, grilă de interviu pentru director și grile de focus grup pentru elevi, profesori și părinți.

„Pentru AVE, punctul de plecare al platformei EduMetrix este chiar realitatea de zi cu zi din școlile din România. Directorii și profesorii au nevoie de un cadru clar și coerent în care să își poată identifica atât punctele forte, cât și ariile de îmbunătățire, să obțină o privire de ansamblu asupra propriei școli și să aibă acces la resurse relevante pentru evaluare și raportare. EduMetrix pornește în versiunea 1.0 cu un set de funcționalități esențiale, iar în baza feedbackului utilizatorilor și a evoluției nevoilor din școală va fi adaptat continuu. AVE va avea rolul de facilitator pe tot parcursul utilizării platformei, asigurând onboardingul, suportul tehnic și metodologic la cerere și rolul de expert în validarea rapoartelor pentru a rafina modelul de AI folosit”, a declarat Simona Pavelescu, director executiv AVE.
Fondată în urmă cu zece ani, Asociația pentru Valori în Educație derulează programe dedicate transformării sistemului educațional românesc, facilitând colaborarea dintre companii private, directori de școli, ONG-uri și societatea civilă. De cealaltă parte, Apa Nova, operator al serviciilor de apă și canalizare din București din anul 2000, susține constant proiecte din domenii precum educația, sănătatea și cultura.
Publicitate și alte recomandări video