Avem nevoie de o strategie de consolidare a democrației în România!

luni, 20 ianuarie 2025, 03:00
1 MIN
 Avem nevoie de o strategie de consolidare a democrației în România!

Este inacceptabil să vedem cum în sălile de clasă se face apologia Mișcării Legionare, să auzim preoți care evocă figura Căpitanului, militari nostalgici după realizările epocii Ceaușescu. Suntem într-un moment în care riscăm să ne pierdem echilibrul social.

După 1990 s-a (re)activat o nostalgie față de democrația românească interbelică, însă dovezile istorice arată că România nu a fost un stat democratic veritabil, deși exista un cadru formal care facilita libertatea presei, libertatea de asociere, pluripartidismul, alegeri libere. Constituția din 1923 a fost considerată una din cele mai moderne din Europa acelei vremi, însă prevederile legii fundamentale erau adeseori subminate de practici autoritare, suspiciuni privind fraude electorale, conflicte politice și tensiuni sociale, instabilitate guvernamentală. Regele demitea guvernul, numea alt prim-ministru care forma un nou guvern, organiza alegerile, pe care le și câștiga. Cu toate acestea, alternanța la putere se producea, ceea ce asigura o mobilitate a elitelor politice și un echilibru la nivel societal. Cu excepția guvernării liberale din perioada 1922-1928, niciun partid sau coaliție de partide nu a guvernat mai mult de patru ani.

Introducerea votului universal, alegerile frecvente și campaniile electorale au sporit participarea politică a cetățenilor, mai ales în centrele urbane. Funcționau o multitudine de partide care reprezentau aproape toate orientările ideologice posibile: la dreapta – Partidul Conservator-Progresist și Partidul Conservator-Democrat; la centru – Partidul Naţional Liberal și Partidul Poporului; de centru-stânga – Partidul Ţărănesc, Partidul Naţional Ţărănesc; de stânga – Partidul Socialist și Partidul Social-Democrat; de extremă-stânga – Partidul Comunist Român; de extremă-dreapta – Legiunea Arhanghelul Mihail – Garda de Fier –Totul pentru Țară; partide ale minorităţilor naţionale precum Partidul Maghiar, Partidul German și  Partidul Evreiesc. Democrația interbelică a subcombat în 1938, atunci când Regele Carol al II-lea a suspendat Constituția din 1923, a dizolvat sistemul de partide și a instaurat dictatura personală. Au urmat trei dictaturi: dictatura regală (1938-1940), dictatura militară a lui Ion Antonescu (1940-1944), dictatura comunistă (1947-1989). Regimurile dictatoriale au însemnat abuzuri imense, crime fără număr, polarizare socială, nedreptăți de tot felul.

După 35 de ani de democrație postcomunistă, vedem cum persoane, grupuri de interese și partide propagă în spațiul public, mai ales în mediul online, chipurile unor personalități nocive, lideri autoritari și criminali precum Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Nicolae Ceaușeacu, alături de alți suporteri ai regimurilor dictatoriale din trecut. Pare că, pentru unii, atrocitățile comise de legionarii lui Corneliu Zelea Codreanu, Horia Sima, progromurile regimului Ion Antonescu, închisorile în care comuniștii au decimat elita interbelică nu înseamnă nimic din moment ce aceștia eroizează asemenea figuri triste ale istoriei. Lideri politici autointitulați suveraniști și antiglobaliști propun retragerea României din structurile euroatlantice (NATO, UE, parteneriatul strategic cu SUA), adoptarea unei poziții de neutralitate pe plan internațional, cultivarea unor relații de bună-înțelegere cu Rusia și China pe motiv că sunt jucători globali, au armate puternice, dețin arsenal nuclear. Dacă-i întrebi pe acești suveraniști unde au adus Rusia și China prosperitate în lume, nu vei obține vreun răspuns precis. Rusia este cea mai mare țară de pe glob, bogată în resurse naturale, dar cu un PIB pe cap de locuitor mult mai mic decât România. China este o putere economică globală și militară regională care trage doar pentru interesele sale, așa cum îi dictează corifeii Partidului Comunist Chinez. Cele două țări se asociază cu Coreea de Nord, Iranul, cu Siria lui Bashar al-Assad și alte asemenea regimuri autoritare sau hibride. Nu cred să existe vreo țară în care cetățenii să fi prosperat de pe urma relațiilor politice, economice sau miliare întreținute cu Rusia și China.

În ultimii ani, în România s-au acumulat tensiuni sociale, frustrări și nedreptăți care au erodat treptat fundamentele democrației. Indiferent de declarațiile liderilor politici autohtoni, mai vechi sau mai noi, România nu a fost o democrație liberală veritabilă (democrație consolidată) în toată perioada scursă de la Revoluția din 1989, ci o democrație electorală. Am reușit să organizăm alegeri libere, corecte și la termen. Oficialitățile alese nu au fost împiedicate să-și îndeplinească mandatul ca urmare a intervenției unor actori interni (armată, servicii secrete, forțe paramilitare, grupuri ilegitime) sau actori externi (state ostile). Am avut parte de șase mineriade (ianuarie, februarie și iunie 1990, septembrie 1991, ianuarie și februarie 1999) care erau cât pe ce să ne întoarcă din drumul consolidării democratice.

După aderarea țării la NATO (2004) și UE (2007) părea că România va intra efectiv pe turnanta consolidării democratice. Însă conflictele politice, instabilitatea guvernamentală, cele două referendumuri pentru demiterea președintelui Traian Băsescu au anulat trendul ascendent al consolidării democratice. Planul de acțiune al USL în 2012 pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu a fost considerat de partenerii euroatlantici o tentativă de lovitură de stat. În sfârșit, cel de-al doilea mandat al președintelui Klaus Iohannis va rămâne asociat cu o gravă erodare a democrației românești. Culmea ridicolului este că partidele proeuropene sunt acuzate de forțele suveraniste de subminarea democrației românești după anularea turului I al alegerilor prezidențiale prin decizia CCR. Suntem într-o confuzie totală și nu mai reușim să identificăm consensual care sunt dușmanii democrației, ai societății deschise și ai capitalismului.

Ascensiunea suveranismului, a populismului și a extremismului în România este unul dintre rezultatele modului în care a fost condusă țara în toți acești ani. Cu toate acestea, performanțele economice ale țării sunt incontestabile. Potrivit datelor Eurostat din 2023 privind PIB-ul pe cap de locuitor, România a ajuns din urmă Polonia și la 80% din media UE. Cu toată polarizarea socioeconomică care există, țara noastră este în cel mai bun moment istoric al existenței sale. Cu toate acestea, norii negri ai tentațiilor totalitariste s-au adunat asupra noastră. Chiar dacă beneficiem de pe urma securității la care contribuim în calitate de stat-membru NATO, avem la dispoziție PNRR-ul și alte programe de finanțare europene, am fost primiți recent în Schengen, vom călători fără vize în SUA, mințile unora dintre noi par să se încețoșeze, să nu mai vadă calea cea bună, să se întoarcă într-un trecut mitologizat cu falși eroi naționali.

Dezamăgirea față de actuala clasă politică, direcționată spre partidele politice care au guvernat în ultimii ani și perpetuate la guvernare și după alegerile din 2024, având în frunte aceeași politicieni, este una dintre cauzele insatisfacției asociată cu modul în care funcționează democrația. La nivelul majorității populației există convingerea că lucrurile nu merg bine și că trăim într-o societate nedreaptă în care cei de la putere sunt beneficiarii exclusivi ai prosperității acumulate în toți acești ani. Și pentru cei care rezistă derivelor populiste pare dificil să apere democrația în condițiile în care defilăm cu aceeași politicieni contestabili. Platformele digitale care gestionează rețelele sociale sunt inundate de informație de proastă calitate, repetitivă, fake news-uri, care alimentează rezervorul de euroscepticism, antiamericanism, antisemitism al celor care militează pentru o Românie neutră, care se dezvoltă pe cont propriu, eventual prin colaborare economică cu state nedemocratice.

Avem nevoie urgent de o strategie de consolidare a democrației în România, de combatere a extremismelor și tentațiilor totalitare, care să pornească de la cauzele crizei de astăzi, prin dezvoltarea unor programe de educație antitotalitară și de formare a unor competențe istorice în rândul tuturor categoriilor profesionale. Este inacceptabil să vedem cum în sălile de clasă se face apologia Mișcării Legionare, să auzim preoți care evocă figura Căpitanului, militari nostalgici după realizările epocii Ceaușescu. Suntem într-un moment în care riscăm să ne pierdem echilibrul social. Săptămâna trecută, am participat la sediul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), condus de prof. univ. dr. Daniel Șandru, în cadrul unui grup de lucru pentru elaborarea unei Strategii naționale de politici integrate ale memoriei și de consolidare a democrației în România, alături de reputați specialiști în istorie, politologie, sociologie, politicile memoriei, democrație. Scopul acestei strategii este creșterea coeziunii naționale și a gradului de rezistență în fața atacurilor informaționale ce vizează discreditarea democrației și destabilizarea societății românești. Alături de colegii cu care am lucrat, sunt încrezător că această strategie se va materializa într-o propunere de politică publică care va fi adoptată de guvern și va deveni aplicabilă în cel mai scurt timp. E nevoie de un efort colectiv de mobilizare a tuturor celor care doresc să contribuie la dezvoltarea anticorpilor care previn alunecarea României spre un regim autoritar, în afara alianțelor euroatlantice în care sunt angrenați în prezent.

 

Ciprian Iftimoaei este conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Științe Politice și Administrative, Universitatea „Petre Andrei” din Iași

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii