Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Avem primul candidat anunţat pentru Primăria Iaşi: Vasile Şalaru de la ALDE

GALERIE
Salaru-Vasile
  • Salaru-Vasile
- +

Cu aproape un an înaintea alegerilor locale, un prim candidat la funcţia de primar este deja cunoscut.

Copreşedintele filialei ieşene a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), Vasile Şalaru, şi-a anunţat ieri intenţia de a candida al alegerile din iunie 2016. „Dacă nu vor fi obiecţii din partea colegilor mei, candidatura la Primărie îmi va reveni mie. Voi cere colegilor să mă susţină. În orice caz, nu mai vrem candidaţi de import. Am avut experienţa numită Tudor Cihodaru. Îmi asum faptul că l-am adus în partid şi că l-am convins că e bun de primar. Şi l-am convins atât de bine, că atunci când i s-a oferit să candideze pentru conducerea Consiliului Judeţean, iar primarul Gheorghe Nichita acceptase tandemul, a refuzat“, a declarat Şalaru.

ALDE s-a constituit vineri, prin fuziunea între Partidul Liberal Reformator şi Partidul Conservator. La Iaşul, noua formaţiune este condusă în comun de Vasile Şalaru şi vicepreşedintele interimar al CJ, Victor Chirilă. Conform conducerii judeţene a ALDE, obiectivul minimal stabilit pentru viitoarele alegeri locale este de 10% din voturi, urmând ca în decurs de cinci ani partidul să ajungă prima forţă politică din judeţ. „Ca PLR, avem organizaţii în 70% din localităţile judeţului. Cu ce organizaţii au colegii de la PC, acoperim întreg judeţul cu organizaţii, deci plecăm de pe baze zolide. Acum suntem parteneri loiali ai PSD, dar vom candida separat la alegerile locale şi vom vedea alături de ce partid ne vom putea duce ulterior proiectele la îndeplinire“, a spus Chirilă.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri