Aventura FCSB în Europa s-a încheiat

S-a încheiat cum s-a încheiat aventura trupei păstorite (la figurat) de Gigi Becali, cu un eșec sever la Lyon, dar îți vine greu să îl tratezi ca fiind rușinos, după tot ceea ce s-a întâmplat în campania aceasta ieșită din comun, dacă rememorăm rezultatele din ultimii ani cu alde Pyunik Laci sau Silkeborg. Nu, n-a fost rușinos să te bată la scor Glasgow Rangers, Manchester United sau Lyon, mai ales că i-ai ajutat și tu cu rotația cadrelor în momente mai delicate. Cel puțin după eșecul considerat prea injust cu Lyon, cel de pe Arena Națională, s-a luat decizia oarecum logică de a se prezenta multe rezerve pe „Groupama Stadium”. „A fost frumos prin Europa, dar de-acum trebuie să ne vedem de treaba serioasă de acasă.” Într-adevăr, șansele de a răsturna un colos (pentru nasul nostru) ca Lyon erau minuscule, iar la orizont se ițește un play-off năprasnic. Este de înțeles, mai ales că fecesebiștii râvnesc la grupele Ligii Campionilor și pentru asta e nevoie de un nou titlu în fața unor echipe mai odihnite. Dar treaba cea serioasă este alta, iar play-off-ul cel năprasnic o cam încurcă. Se numește echipa națională.

Iar România, ca echipă națională, sau ca generație de talent (suflet), trebuie să împlinească un vis mai îndrăzneț: calificarea la Cupa Mondială după 28 de ani. Vis îndrăzneț, dar nu utopic. Poate că parcursul european al FCSB a fost cu mult peste așteptări (voci din areal spun că meciul cu Rangers n-ar fi fost tratat de sacrificiu, dacă s-ar fi știut dinainte ce a urmat). Dar tot peste așteptări a fost și ascensiunea echipei tricolore din 2022 încoace. Utopică a părut și calificarea la Euro 2024 și considerarea acesteia ca fiind norocoasă nu este nerealistă, la fel de utopică a părut și prestația tricolorilor în Germania, iar prestația grupurilor de suporteri, autohtoni și diasporeni, a fost fantastică, dar și furnizoare de presiune pentru viitor.

Accesul FCSB în optimile „Europa League” se arată ca exemplu pentru celelalte grupări râvnitoare la onoruri europene, dar un exemplu nu ușor de îndeplinit. Condiția de a rezista cât de cât printre granzii continentului (sau „balauri”, cum îi definește Basarab Panduru) este de a avea un lot nu numai numeros, dar și echilibrat valoric. Chiar cu jucători care își asumă conștient postura de rezerve de lux. La Craiova se consideră eventuala absență a lui Mitriță ca un handicap aproape irecuperabil. La FCSB absența prelungită a lui Olaru nu s-a prea simțit.

La națională ar trebui să nu fie astfel de probleme fiindcă – vorba ceea – „are balta pește”. Însă ritmul diabolic, aproape demențial, al competițiilor nu poate să nu lase urme. Unii jucători, nu neapărat români, se gândesc la pauzele de națională ca la un soi de minivacanțe, în urma cărora s-ar putea întoarce, mai relaxați și mai energizați la cluburile de unde le vin mălaiul și susaiul. Alții se accidentează în ritmul acesta trepidant, deși chiar și pe la noi a început să se înțeleagă necesitatea pregătirii fizice. Așa s-a ajuns ca venerabilul Mircea Lucescu să se confrunte cu multe accidentări chiar înaintea startului, cu un adversar nu foarte puternic, dar nici ușor de răpus, Bosnia-Herțegovina. Ce poți să faci, să-ți strângi oștirile acasă ca să nu se mai rupă prin Serie A sau Premiership, să-i dai ordin lui Becali s-o lase mai moale cu Europa? Evident că nu, singura soluție este lărgirea nucleului și a orbitelor echipei naționale, dar asta nu o poate face Lucescu singur. În aceste condiții, mergem înainte muncitorește, poate consolându-ne cu gândul că poate România nu este chiar cea mai ghinionistă națională de pe mapamond.

Și totuși, chiar în această situație, trebuie să ne calificăm la Cupa Mondială 2026 fie și pentru prezența excepțională a suporterilor români pe stadioanele lumii. Mai ales că, după cum se vede, selecționerul are soluții de acoperire a tuturor absențelor. Și chiar acum când (măcar) o echipă românească a ajuns în primăvara europeană, ar fi frustrant să asistăm la un eșec al naționalei.

Publicitate și alte recomandări video